Poezii despre smerenie și suflet, pagina 4
Dă-mi mâna
Dă-mi mâna iubito prin valurile reci
Să naufragiem alături spre țărmul anonim;
Nici eu nu știu, nici tu nu înțelegi,
Unde-i rămasă lumea din care noi venim.
Avântă-ți trupul ud în bezna vieșii mele
Însuflețind speranța ce stă să se stingă,
Cu-n pătimaș sărut sub căzătoare stele
Lăsându-le mirific să ne ningă.
Sprijină-ți fruntea pe umărul meu
Și lasă șoapta iubirii să se strecoare,
În obositu-mi suflet plebeu
Ce ți se-nchină smerit, la picioare.
Dă-mi mâna iubito prin furtună,
Urgia să ne poarte pe-amândoi
Într-un Paradis cu vegetație nocturnă,
Și-o altă lume să-nceapă cu noi...
poezie de Cristian Neagu
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!
Să fii
Ti-ar conveni să fii ce-ai vrea să-ți fie
Tratându-te în bășcălie cu ironie
Maree să nu atingi luna cea prea arămie
Fluture legat cu mărăcini de câmpie
Să promiți prin șoapte clipe de feerie
Primind doar trăirea lacrimei ruginie
Cuiva ce te iubește-n multă smerenie
Fi un suflet plin de tandrete, omenie
Și vei fi icoană și candelă ei vie
Pe genunchii fericiti de sfințenie
Va fi ție, iubire senin și prietenie
Topire nisipului în spovedanie
Mereu cu sufletul fericit în mătanie
Pentru a ta sănătate multă bogăție
O binecuvântare cu heruvimie
A vieții spre adevărata veșnicie
poezie de Petru Daniel Văcăreanu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!
Rădăcini verzi. Cu moartea pe moarte călcând
Dacă aș putea să îmi vopsesc părul
chiar aici, la rădăcina sufletului
cu verdele acesta moale, ce se scurge, de Înviere
din crucile de lemn înmugurite, din pletele de iarbă ce se-nalță
pe creștet de mormânt, sfidând acest
trudit pământ, dragii mei, scumpii mei, preaiubiții mei
mi-aș lăsa breton lung, ca privirea mea defrișată
să nu ducă vreodată lipsă de primăvara în care
ne vom ridica împreună, în verde veșmânt
ca ochii mei despodobiți de lacrimi să primească
binecuvântarea genelor încărcate de rouă
ca nările mele despuiate de miros să-și amintească
parfumul smereniei lăsat de ghiocei, în plecăciunea lor
ca jarul nestins al dorului meu, nepermis fumegând
acolo unde drepții se odihnesc, să pomenească
de moartea Sa, pe moarte călcând.
poezie de Alexandra Alb Tătar
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!
Dâră din balans
Simțind că mereu te iert
Infingi cuțit după cuțit
in piept,.. lăsând în urmă dâră
Sufletului meu, ruginită..
Pe fila-mi lumii de bazalt
Într-un balans de rănit...
De condei ție cu sânge smerit.
și nu prea știu cât o să mai salt...
Genunchii-ngropați-n asfalt
In soclul dăruit de ador
Cu inima-mi poeziilor
In această ploaie în asalt
De miraje ce par tulpine
De flori ce-mi sunt venine
Guri deschise de hangere
Cu șerpii șoaptelor morgane
poezie de Petru Daniel Văcăreanu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!
Rugăciune
Am strigat spre tine, Doamne,
Am strigat în psalmi și-n rugă.
Am strigat atât de tare
Că m-au luat cei răi la fugă!
De-ai citi la mine-n suflet
Și-ai închide-a lumii gură,
Ai vedea, o, Doamne scump,
Că nu am pe nimeni ură!
Iubesc din suflet frații,
Aș vrea să îi am aproape!
Te iubesc pe Tine, Doamne,
Cu lacrimi fierbinți în pleoape!
Nimeni nu îmi înțelege
Dorul inimii și focul,
De aceea nicaieri
Printre ei nu-mi aflu locul.
[...] Citește tot
rugăciune de Dorina Stoica din De la poezie la rugăciune (10 mai 2008)
Adăugat de Dorina Stoica
Comentează! | Votează! | Copiază!
A fost scris un comentariu până acum.
Cartea "Painea lui Bragi" de Dorina Stoica este disponibilă pentru comandă online cu preț redus, la doar Puterea cuvântului scris
Pe când, pe tăbliță scriam,
Scrijelind cu-n condei ascuțit
Mirată îmi descopeream
Numele ce mi-l port smerit.
Bătrâna ce mi-a pus în mâini,
Tăblița cu ramă de lemn
Mi-a dat toată dragostea sa
Și cel mai cuminte îndemn.
Și, parcă-mi dădea o icoană,
Un odor al său mult iubit.
Mi-a rămas în suflet, o mamă
Ce-o plânge azi, gândul cernit.
N-a prins să vadă-n-sfârșit,
Din mâna ce-odată-a condus
Pe-o mică tăbliță de scris:
Omagiul, din suflet adus!
poezie de Ioana Voicilă Dobre din Între verde și albastru
Adăugat de Ioana Voicilă Dobre
Comentează! | Votează! | Copiază!
Sigur suntem împreună
Tu ai sufletul pietrei, aidoma
fulgerului căzut peste copaci, te ascunzi
sub umbra stâncilor, învolburate apele
obișnuite cu tine sapă mai departe. Florile
ar vrea să-ți spele-n mirosuri lacrima
iar vânturile-ți rotunjesc colțurile
și pornirea vrajmașe.
Lemnul crucii, piatra dăltuită
de mâna încarcată cu har,
cerul invadat de păsări
și de cutezanțele noi ale zborului
toate mă alungă în zbucium
să-mi închidă suferințele tale
în meditația de taină a smereniei.
Sigur suntem împreună, de teamă
și somnul ne cuprinde odată
să nu părăsești drumul în mers,
să te prefaci în cruce de piatră.
poezie de Nicolae Vălăreanu Sârbu (28 octombrie 2009)
Adăugat de Nicolae Vălăreanu Sârbu
Comentează! | Votează! | Copiază!
Fără
Fără Dumnezeu și soare nu ai exista.
Fără apă nu ai exista.
Fără păduri nu ai exista.
Fără albine nu ai exista.
Fără hrană nu ai exista.
Fără animale nu ai exista.
Fără flori nu ai exista.
Fără culori nu ai exista.
Fără muzică nu ai exista.
Fără sunet nu ai exista.
[...] Citește tot
poezie de Cînepă Ștefan din Dumnezeu este lumina conștiinței noastre, Fără...
Adăugat de cinepa
Comentează! | Votează! | Copiază!
Rugă
Tată, o, Tatăl meu din Ceruri,
Îmi plec azi inima în Fața Ta
Și sufletu-mi smerit Te roagă
Ai milă de ființa mea!
Isuse, Tu, Cel ce
Pentru mine Te-ai jertfit
Ai milă de-ale mele lacrimi
Și de-al meu suflet greu lovit!
Dă-mi, Domane, azi răbdarea
Ce Tu-ai avut odat
Când ai murit pe cruce
Și ai tăcut, deși nevinovat!
Dă-mi, Doamne, azi credința
Prin care Te-ai jertfit
Și-ntreaga omenire
Prin ea ai mântuit!
[...] Citește tot
poezie de Daniela Loga
Adăugat de Daniela Loga
Comentează! | Votează! | Copiază!
Epitaf fără cuvinte
V-am explicat cândva, distinsă doamnă,
că nu sunt eu acela care plânge
cu lacrimile ploilor de toamnă
căzând în suflete cu stropi de sânge.
Nici cel dojenitor certând copacii
că în răzoarele de lângă stradă
au ofilit la umbra lor chiar macii
plângând pe Minulescu-ntr-o baladă.
Nu sunt nici vrăjitorul care poate
să vindece iubirile pierdute
întoarse cu regretele lăsate
pe brâul rupt al marilor redute.
Și nici groparul care duce-n spate
pământul răscolitelor morminte
unde își plâng amantele trădate
iubirile-ngropate mai-nainte.
Sunt numai scribul trist care traduce
jurnalul scris cu vorbe nerostite
[...] Citește tot
epitaf de Corneliu Neagu
Adăugat de Corneliu Neagu
Comentează! | Votează! | Copiază!
Pentru a recomanda secțiunea cu Poezii despre smerenie și suflet, adresa este: