smerenie şi timp

Plin de smerenie

se uită spre spitalul orăşenesc
unde o să aştepte
ziua şi ora şi minutele
când îi va spune că nu-l poate
vaccina din motive
care nu ţin de sistemul medical
ci de firma producătoare
numele nu pot să vi-l spun:
e prea străin de meleagurile noastre
se uită în pachetul de ţigări
şi-a tras în piept ziua de azi
orele-s prea lungi
s-ar smulge să alerge
să fie din nou un lup rău
ştie că nu există leac
aprinde o ţigară şi se-ntreabă
dar oare... cum o fi
când o faptură dispare?
liniştit se-ntreabă: de ce
să nu visez? cât l-ar costa

poezie de Vasile Culidiuc
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!

Spre altă poartă

Simt timpul peste anii mei cum zboară,
cu aripile-ntinse mă seduce,
din depărtări, în fiecare seară,
un dor pribeag în suflet îmi aduce.

Îl pun în partituri pe triolete,
să îi alin durerile-ancestrale,
dar răscolind apusuri violete
el îşi adună armele virale...

Mi-aduce amintirile păstrate
pe brâul sacru-al marilor redute
din neuitări de visuri adunate
sub umbrele iubirilor trecute.

Adorm târziu când luna, la fereastră,
coboară în tăcere sub o stâncă,
iar florile, uitate într-o glastră,
parfum vrăjit prin cameră aruncă.

[...] Citeşte tot

poezie de Corneliu Neagu din Tăcerea din adâcuri, Ed. ePublishers, Bucureşti, 2018
Adăugat de ugalen
Comentează! | Votează! | Copiază!

În teatrul vieţii

în teatrul vieţii sunt doar un figurant
dar mi-am pus gândirea şi sufletul pe tavă
timpul când e mohorât când e fascinant
urmând mereu smerită lumina suavă.

Dumnezeu regizor mi-a dat un rol simplu
să mă încred în El şi lumea s-o iubesc
minunata lui creaţie să o contemplu
şi tot ce mă-nconjoară să preţuiesc.

Dumnezeu mi-a dat şi mulţi prieteni dragi
ore de veselie le transform în slove
viaţă de poveste tu mereu mă atragi
şi-mi descrii sublimul din zări cu mangrove.

cresc sentimente dulci ca tufele de fragi
le propulsez spre cerul cu infinite slave.

sonet de Floare Petrov
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Amintiri

Soarele timid răsare pe un orizont tăcut
Frigul mă cuprinde-n braţe tremurând cu un sărut
Strada este cam pustie rar vezi trecători pe drum
Iarna si-a intrat in drepturi, casele au coş cu fum

Pomi cu ramuri dezbrăcate, negri par bine bronzaţi
Părăsiţi fiind de frunze stau de vorbă ca-ntre fraţi
Mâine este Boboteaza, fiecare-şi face loc
Aşteptând apa sfinţită cu un fir de busuioc

Sfântul Ioan Botezătorul cu smerenie si har
Sărbătorile de iarnă le inchide in sertar
Zile trec si zile vin cu tristeţi şi bucurii
Anii se adună-n palmă şi vor fi doar amintiri

poezie de Doina Bonescu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

De ce...

Presimt că se apropie sfârşitul
Cu fiecare pas pe care-l fac,
Destinul crunt şi-a pregătit cuţitul
Şi-mi pare că e gata de atac.

As vrea sa scap, dar unde pot a merge,
Şi cum să mă sforţez a-ntineri,
Când anii vieţii, puşi să mă alerge,
Mă caută în fiecare zi?

Mi-ai dat să gust din toate, cu nesaţiu
Şi-ntreb, smerit, preabunule Stăpân,
Când am în jur atâta timp şi spaţiu,
De ce n-aş încăpea să mai rămân

Să mai petrec şi ierni şi veri şi toamne
La mare şi la munte şi la şes?...
Nu vreau să plec din lumea asta, Doamne,
De ce-i aşa de greu de înţeles?

poezie de Petru Ioan Gârda
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Timpul

Pe zi ce trece, timpul mă supune,
nu înţeleg – de ce atâta grabă...?!
O, timp neiertător, te ţii de glume,
iar eu mai am încă atâta treabă!

Mai sunt si alţii, poate îmi vei spune,
să ducă-n cer destinul prevăzut...,
ce-ţi pasă-atunci că-n urma ta rămâne
atâta treburi, încă de făcut...?!

Rămână numai praf în urma mea,
tot n-aş veni la tine să mă plâng...
O, timp nebun, mai bine m-ai lăsa
la capătul destinului s-ajung!

Nu este-n lume altul ca al meu,
ca-n grija ta să-l las neîmplinit...
Dau seamă unui singur Dumnezeu,
mergând spre El cu sufletul smerit.

poezie de Corneliu Neagu din Cunoaşterea de sine
Adăugat de Corneliu Neagu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Înflorire de flaute

După ce aerul trece prin flaut,
înfloreşte sub aripi de păsări
şi are mirosul unei biserici
abia alăptate de rouă.

Cu mâinile altcuiva
încerc să ridic muntele
cât mai aproape de ieslea norilor,
fără să tulbur orga
ce cheamă stelele în palma cerului,
în timp ce o uşă în formă de cerc
se înroşeşte de aşteptare.

Smerită şi blândă,
duminica ascunde sub tălpi
sămânţa de rai.
Până unde creşte sufletul în pâine?
Până când?

poezie de Magdalena Dorina Suciu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

De ce te-ai dus, Luceafăr (sonet)

DE CE TE-AI DUS, LUCEAFĂR
(sonet Luceafărului Eminescu)

De ce te-ai dus, Luceafăr, pe Drumul Robilor?
Că de dorul tău freamătă Codrii Vlăsiei
Şi ciocârlia cântă oda nostalgiei;
Iar barca te-aşteaptă pe lacul nuferilor!

Pe raza ta e ninsoarea florilor de tei,
În astre să duci balsamul primăverilor
Şi-n amurg să răsari din pleoapele norilor,
Peste codrii scuturând veşminte de scântei.

Cu mare fast ţi-am pregătit aniversare,
Toţi prietenii de versul tău îndrăgostiţi,
Că eşti Eroul Culturii Naţionale.

Prin veac de neuitare te aşteptăm smeriţi,
Din apusurile cu vremuri epocale,
Iar plopii te aşteaptă prin toamne, desfrunziţi.

[...] Citeşte tot

sonet de Maria Filipoiu din Luceafărul Eminescu
Adăugat de maria.filipoiu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Mai cred copiii noştri într-o minune?

Veacul disperării perfid si mişel
renaşte dumnezei cu pântec de-oţel,
eresuri străine poleite-n cuvinte
coboară-n suflet şi-n minte.

Vopsiţi in roşu, mânjiti pe braţe si dinţi
pe stadioane hipioţii dau concerte
in stranii ritualuri. Se numesc chiar sfinţi,
cu aura lor strâmbă prelinsă peste plete.

Un bărbos guru de-apartament
şi-a convins ciracii – extaz si încântare –,
învaţându-i că ar fi un instrument
divin, Mesia în chip de reincarnare.

Doamne, ispitele ne zguduie tăria,
căci veacul e-ntors spre alta menire!
E hipiotul un sfânt? E guru, Mesia?
Sunt ale lor fraze... mesaj de mântuire?

[...] Citeşte tot

poezie de Gavriil Stiharul din Poeme creştine (27 mai 2008)
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!

Două soiuri de oameni

Astăzi există două soiuri de oameni pe pământ,
Nu mai multe, jur asta pe tot ce am mai sfânt.

Nu doar păcătosul şi sfântul, pentru că, ascultaţi ce spun,
Cel bun e jumătate rău, iar cel rău e jumătate bun.

Nu doar săracul şi bogatul, iar pentru a aprecia averea unui om
Trebuie să-i cunoşti trupul şi mintea, şi sănătatea amintitului binom.

Nu doar cel smerit şi cel mândru – pe-al vieţii subţire fir
Cine se umflă-n pene nu-i decât umbra clipei, un trecător delir.

Nu doar cel fericit şi cel mâhnit, pentru că zborul anilor întins
Aduce fiecăruia partea lui de zâmbete şi partea lui de plâns.

Nu! Cele două soiuri de oameni, sunt – dacă nu mă crezi, verifică -
Oamenii care se sprijină şi oamenii care ridică.

Oriunde vei merge pe cele şapte continente – după unii, şase,
Vei afla că omenirea-i împărţită în doar aceste două clase.

[...] Citeşte tot

poezie de Ella Wheeler Wilcox, traducere de Petru Dimofte
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!