testament

Amurg de gânduri

Livada mea de vise ne-mplinite,
Azi a înflorit neaşteptat,
Un mare-abis de gânduri împletite,
Redat-am viaţă cu suflul meu treptat.

Şi-n zborul meu de lungă căutare,
M-am tot lovit de tunete şi mare,
M-am înecat într-un amurg uşor,
Udându-mi aripile, am încetat să zbor.

Şi-atunci în taina fină a morţii,
Am scris un testament lăsat în pragul porţii,
Şi-am părăsit grăbit această lume mută,
Luând încet chemare la lumea neştiută.

poezie de Mădălina Boca (21 martie 2013)
Adăugat de Madalina
Comentează! | Votează! | Copiază!

Noi, copacii

Dacă seva se va dovedi
Pe noi copacii refuzând
(De ce? Nu ştiu) a ne hrăni
Ne-om sinucide rând pe rând

Şi vom lăsa un testament
Pe coja noastră de onoare
Nici un incendiu aparent
Să nu se stingă de sub soare

Şi va rămâne trist un semn
Că ne-a fost sos pe toţi din traiul
Cotidian, la un îndemn
De dinăuntru, putregaiul.

poezie de Ion Untaru din Condorul (2001)
Adăugat de Ion Untaru
Comentează! | Votează! | Copiază!

Testament

Ştiind că studiat voi fi în şcoală
Şi clasic voi ajunge (abia mort),
La port şi-n vorbă-s grav, grav mă comport,
Svârl mici biografii pe-un colţ de coală

Şi-s vesel când prevăd cu cât efort
M-o comenta un critic-din-greşală
Găsind că-n orice strofă e-o scofală:
Nu dau pe glosa lui măcar un ort!

Las operele-mi - toate - în ediţii
Cu textul integral ne variétur:
N-am chef ca peste ani neisprăviţii

Pe barba mea să-şi cumpere-acareturi
Şi să petreacă-n Franţa o vacanţă
Cu-o scórie-n doi peri din nu ş'ce stanţă.

poezie celebră de Romulus Vulpescu (23 iunie 1956)
Adăugat de Simona Enache
Comentează! | Votează! | Copiază!

Balada de încheiere a Testamentului Mare

Ici testamentul s-a-ncheiat,
Sfârşind, al bietului Villon.
Veniţi când clopotele bat
Şi dau de mormântare zvon,
În straie roşii vermillon.
El fu, (pe fudulii jurase),
Amant martir, morţii plocon
Când lumea asta o lăsase.

Şi cred că nu minţea deloc,
Căci l-au gonit fără pardon
Iubitele, haíne foc,
Că de-aici până-n Roussillon
Nu-i spine, ghimpe ori ghimpon
Să n-aibă, (nu exagerase),
Din straie, zdrenţe de barşon,
Când lumea asta o lăsase.

Aşa a fost, nu altcumva,
Golaş pieri, fără zorzon;

[...] Citeşte tot

poezie clasică de Francois Villon
Adăugat de Simona Enache
Comentează! | Votează! | Copiază!

Cuvintele

cuvintele nu sunt singure
niciodată
le dă viaţă poetul
să-i socotim fapta
cu pistolul la tâmplă
cu un deget pe trăgaci
uşor să nu i se descarce
amurgul în braţe
l-am găsi nepregătit
fără ultima dorinţă
cu volumele încă nepublicate
construind cetăţi
în faţa necunoscutului
să-i găsim metaforele
scrise pe frunze de toamnă
rătăcite asemeni filelor unui
testament pe apă

poezie de Ovidiu Cristian Dinică
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Tu, fiule, iubeşte această ţară!

(Pentru Teodor Cătălin)

Străbunii mei, prin tata şi prin mine,
Ajunseră, fiule, până la tine,
Că aşa se întâmplă în viaţă şi cu toţi;
Părinţii ajung prin fii la strănepoţi.
Ei străbătură timpul ca o torţă,
Arzând în ei speranţe, crez şi forţă.

Iubirea de moşie neîntreruptă,
Unitu-i-a în muncă, ca şi-n luptă
Şi ne-au sădit o dragoste firească
De Ţară şi de glia strămoşească,
Să ne aducă aminte în orişice moment
Că e dorinţa lor şi testament.
Tu ce-ai primit de la străbuni să laşi
La fiii tăi, iar ei la ai lor urmaşi.
Tu, fiule, păstrează această Ţară,
Leagănul nostrum, vatra milenară.

poezie de Petre Gigea-Gorun din revista Uniunea Artelor
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Proiect al primului capitol din testamentul lui A.P

Pe aer testamentul cu buzele mi-l scriu,
cât încă nu-s în comă, cât încă mi-este bine,
doresc să se împartă între copii şi tine,
întreaga amintire de când eram om viu.

Averii mele brute mai grabnic daţi-i foc,
vedeţi că-i infectată de-un fel de gust al ciumii,
după sfârşitul nostru vine sfârşitul lumii,
noi, pătimit, poetul de moarte şi noroc.

Mai scriu aici ca banii găsiţi prin buzunare
să-i îngropaţi cu mine ca semn că îi detest
şi ca un ultim, tragic, orgolios protest
al celui care suntem, în locul de uitare,

să m-aşezaţi în groapă cu spatele spre est,
cu tot pămăntu-n faţă, cu lumea în spinare.

poezie celebră de Adrian Păunescu din Manifest pentru sănătatea pământului (1980)
Adăugat de Costel Zăgan
Comentează! | Votează! | Copiază!

Stană de piatră

E absurd, e nedrept, e ciudat, e urât,
Marea bate în ţărm, cerul bate în ochi,
Parcă suntem cuprinşi de un fel de deochi,
Nu pot face un pas. Te iubesc şi atât.

Aş putea să ajung într-un timp şi-ntr-un loc,
Unde ştiu că poţi fi şi că suferi cumplit,
Aş putea testament sau scrisori să-ţi trimit,
Sau să vin să vă pun, plin de dragoste, foc.

Parcă sunt blestemat, parcă nu am puteri,
Consternat, retrăiesc tot ce e şi ce-a fost,
Nu mai ştiu dacă vrei să şi fac tot ce-mi ceri,
Să te las să te pierzi într-un trist adăpost.

Nu mai ştiu ce e azi, nu mai ştiu ce-a fost ieri,
Despre mâine nu cred că mai are vreun rost.

poezie celebră de Adrian Păunescu
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!

Mortul vesel

Într-un tărâm de seve şi de moluşte plin
Îmi voi săpa eu însumi, cât mai adânc, o groapă,
În care mâine osul bătrân să mi-l alin
Dormind întru uitare ca un rechin în apă.

Urăsc şi testamente şi lespezi de mormânt.
Decât să cer mulţimii tristeţea şi regretul,
Cu mult mai bine corbii îi voi pofti, pe rând,
Să-mi cureţe de cărnuri, flămânzi, întreg scheletul.

O! viermi, tovarăşi fără de văz şi de auz,
Un mort voios şi liber destinul v-a adus;
Voi, fiii putrezirii şi filozofi ai sorţii,

Cutreieraţi-mi leşul cu hămesite guri
Şi spuneţi-mi voi: oare, mai sunt cumva torturi
Pentru-acest trup netrebnic şi mort printre toţi morţii?

sonet de Charles Baudelaire, traducere de Al. Andriţoiu
Adăugat de Ionuţ Popa
Comentează! | Votează! | Copiază!

Către contra

Eu copilul din flori al zăpezii
cu sufletul de viscol plin
frate de vers cu Arghezi
îmi încep testamentul cu amin

Cu sufletul de viscol plin
şi-n gând cu flori de gheaţă
mai trag de duşcă o oală cu venin
şi-mi vine iarăşi chef de viaţă

În gând cu flori de gheaţă
frate de vers de-o poezie cu Arghezi
scol Psalmii dis-de-dimineaţă
eu copilul din flori al zăpezii

Cu sufletul de viscol plin
primăverii tale mă închin

poezie de Costel Zăgan din Poeme infracţionale (15 iunie 1995)
Adăugat de Costel Zăgan
Comentează! | Votează! | Copiază!