gări

Păducheala sufletului

Bunicul îşi număra mâinile.
Podurile strigau peste case basma.
Alăptau pâinile femeile cuptoare
gurile soldaţilor ce muşcau din cazma.
Şi ce toamnă războinică
cu nuci
îmblânzite
peste lună stelele coseau nasturi
la păstăi dezgolite...
Era
un cântec de seară
cu păduchi limpeziţi
ce se-adunau pe peronul din gară
în cap să se urce striviţi...

poezie de Alin Ghiorghieş
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

* * *

Ah, trenurile vieţii mele,
Cu urlete taioase, grele,
Cu doruri, sarutari in vant,
Cu lacrimi... fara un cuvant...
Nu prea stiu destinatii clare
Probabil fost-au mult prea rare,
Dar trenul de Tristeti-Placeri
M-a dus departe... Nicaieri...
Si garile s-au razvratit
In asteptari ce m-au zidit
Pe un peron, acolo-n munte
Sa pot calatori... Niciunde...

poezie de Camelia Dincă
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Naiv...

... aştept, iresponsabil, mâine,
o nebunie în neştiut
-de parc-aş fi un câine
doar, lătrătorul mut-
neştiind despre cuvinte,
gol cap se năpustind,
naivitând cuminte
în trecerea fugară,
ce-ai crede-o veşnicie,
cum liniile-ntr-o gară,
la fel sperând să fie
şi viaţa; nu un azi,
doar după, un amânat,
trecut, uitat să arzi...
un biet handicapat,
naivul neînştiinţat...

poezie de Daniel Aurelian Rădulescu (10 martie 2013)
Adăugat de Daniel Aurelian Rădulescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Şinele

Şerpuite doua şine
Lunecă pe o campie
Arcuite peste deal
Duc cu ele vis real.

Eu rămân pe un peron
Dezolant, noaptea în somn
Şi cand dimineaţa vine
Gol e drumul fara sine.

poezie de Doina Bonescu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Miraj

calea ferată
face cale întoarsă,
ca să ajungă acasă

năpădită de ierburi înalte
până la suflet de fier
face cale întoarsă
zornăind prin gări şi mulţimi
din copita de cal

poezie de Viorica Iliescu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Fugi la gară

să ajungi în altă gară
unde te dai jos încolţit
de îndoială că nu ai ajuns
în aceeaşi gară mică ocolită
de atâtea ori vântul zboară
înainte o cauţi din ochi
şi ai impresia că clipa începe
să te prindă în mrejele ei
toarse fugind din gară
în gară trandafirii plâng
la peron sub ochii iubirii
de ieri şi de alaltăieri încet
auzi un acord de chitară

poezie de Vasile Culidiuc
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!

Pe-un peron

Te-aştept în fiecare seară
Pe-un peron pustiu de gară.
În mână c-un buchet de flori,
În piept cu-ai dragostei fiori
Şi fredonând un vechi refren...
Coboară din al vieţii tren!
Mă uit la ceas, lacrimi curg
Oraşul se scufundă-n amurg
Coboară-n staţie alţi camarazi,
Ce trist, tu n-ai venit nici azi.
Mă înec în lacrimi şi suspine
Sunt iarăşi doar eu cu mine...

poezie de Alina-Georgiana Drosu (17 februarie 2017)
Adăugat de Alina-Georgiana Drosu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Schiţe pentru o tăcere perfectă

În sala de aşteptare e linişte o
monedă se rostogoleşte pe ciment

păianjenul pândeşte din difuzorul
gării haina plină de pete atârnă
singură în cuier

trenul opreşte un singur minut
călătorul nebun se apropie de mine
şi mă fotografiază plângând

câinele gol
dă târcoale mărului gol

poezie de Matei Vişniec din Oraşul cu un singur locuitor (2004)
Adăugat de Costel Zăgan
Comentează! | Votează! | Copiază!

O ne-nsemnată urmă de speranţă...

Eu mi-am pierdut chiar viaţa într-o gară,
- Pe şina unui tren întârziat... (mai bine!).
O umbră ce-o zăresc, mă înfioară,
- E dragostea, ce s-a pierdut de mine!

- Peronul prăfuit, lume puţină!
Zâmbete triste, satisfacţii mari.
Prezenţa lor îmi zgârie retină!
Şi totuşi, suntem chiar complementari.

Un gând lăsat în urmă, pas în doi,
- Peronul rece, gara prăfuită!
O încercare pentru amândoi,
Şi viaţa mea rebelă, părăsită.

- Acesta e tabloul sorţii mele!
Pe care îl descriu cu nonşalanţă.
- Păcat că e ruşine şi durere!
Şi-o ne-nsemnată urmă de speranţă.

poezie de Florin Cezar Călin
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Adlestrop

Da. Îmi amintesc de Adlestrop –
De nume, pentru că într-o fierbinte
După-amiază rapidul a frânat brusc în gară.
Era un iunie târziu, ţin minte.

Aburul a fluierat. A tuşit un om.
Nimeni n-a urcat, nici coborât la stop.
Peronul a rămas pustiu. Tot ce-am văzut
A fost numele. Atâta – Adlestrop

Şi sălciile, scaieţii, iarba
Şi creţuşca, fânul uscat în stoguri, rostogol;
Nimic pe lume mai static şi mai singur
Decât un norişor alb, pe cerul gol.

Şi în acel moment, o mierlă a cântat
Pe-aproape – urmată-apoi, din sihăstrie,
Până departe, nostalgic, de tot păsăretul
Din Oxford şi din Gloucestershire.

poezie clasică de Edward Thomas, traducere de Petru Dimofte
Adăugat de Petru Dimofte
Comentează! | Votează! | Copiază!