Poezii despre sensul vieții, pagina 5
Sensul...
Mă scald într-un amurg indezirabil
Și mă sufoc în cadrul lui funebru
Că-apune tot ce-i veritabil,
Lovind brutal un scop scontat celebru...
Și-un trăsnet din senin, inexplicabil,
Transformă spectrul în alb-negru
Prin Golu-i inerent, finind finitu-irevocabil...
În zadar atâta jale după cei iubiți ce mor,
În zadar durerea care
Fă din golul ființei tale plinul neființei lor
Și deschide-o groapă mare
Pentru restul zilelor...
În zadar... dar cum poți oare
Să-ți întinzi cu bucurie... pașii iar, nepăsător...?!
Cu brațele durerii cuprind iar Universul
Și bocetul tăcerii din suflet se dezgroapă
Să-și scrie-n lume versul,
Convins de Scopul vieții, la închiderea de pleoapă...
[...] Citește tot
poezie de Ioan Hapca din volumul de versuri Reflexii (23 ianuarie 2018)
Adăugat de Sara
Comentează! | Votează! | Copiază!
Întotdeauna există o întoarcere
tăcerea se cuibărea între noi precum un strat neașteptat de zăpadă
i se spunea primăvară acestui anotimp mut care nici nu înflorea
nici nu prindea pojghiță sticloasă de întristare
mă uitam în palmă pe linia șerpuindă asemănătoare unei cobre
încercând să găsesc sensul vieții la intersecția a două drumuri
precum crucea Sf. Andrei mi-a apărut chipul lui
oprindu-mă cu un fluierat de coaste
cu cât vedeam mai bine departele înțelegeam mai puțin
jocul ielelor în care intrasem
cu cât îl cunoșteam îndeaproape uitam aproapele care-mi devenise
înainte să-l cunosc și mă-ndepărtam
cu moartea în oase
la întoarcere
pentru că întotdeauna exista o întoarcere
găseam o ghirlandă de flori thailandeze pe rostul inimii
și doi elefanți care-și sărbătoreau ziua de naștere
[...] Citește tot
poezie de Mihaela Meravei
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!
Glasul conștiinței...
Doamne, te-am sfidat atât de mult,
Cum sfidează tămâia dracii fără de astâmpăr,
Crâmpeiul tinereții mele atât a priceput,
Timp bântuit patetic
De jocul adrenalinei dezmățate.
Dar nu te-ai răzbunat pe mine,
Ca scorpionii ațâțați de nedreptate,
Așa cum poate ar fi trebuit,
Ci mai trezit latent din zăpăceala ateistă,
Ridicându-mi vectorii conștiinței,
Din starea amorțită și stupidă,
Ca să pricep sensul vieții înțelepte,
Fericirea spirituală,
Fără meteahnă, fără ispită.
Doamne, acum îți mulțumesc!
M-ai deșteptat la timp...
Chiar și în al nouălea ceas
Pentru mine nu-i prea târziu,
Ajută-mă să te iubesc,
[...] Citește tot
poezie de Valeria Mahok
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!
Odă Mariei,
Draga mea Marie,
Draga mea soție,
Pentru mine
Ești o încântare,
Esti o fericire!
Fără tine
N-aș ști ce-i iubirea,
N-aș ști ce e viața,
N-aș ști bucuria.
Făra tine
N-aș ști ce-i lumina,
N-aș ști ce-i iubirea,
N-aș ști alinarea.
Fără tine
Lumea mea dispare,
Gândul meu se surpă,
Totu-i nemișcare.
[...] Citește tot
poezie de Gheorghe Alionte (15 august 2020)
Adăugat de Gheorghe Alionte
Comentează! | Votează! | Copiază!
Participă la discuție!
Piatra
O piatră, care se rostogolește de pe un vârf de munte,
în mod aparent doar cade. De fapt, ea caută în adânc
sensul vieții. Ea sfârșește prin a se scufunda pentru a
deveni piatră de râu, memorizând istoria în fosilă.
Această piatră are sentimente. Ea simte lacrimile
timpului, dar și picăturile de ploaie. O piatră de râu
strălucește veselă în lumina soarelui, dar este
tristă în umbra muntelui, extrem de melancolică
în lumina lunii și visătoare noaptea, în special
atunci când râul o îmbrățișează cu undele sale.
Această bucată de stâncă rămâne singură în
albia secată a râului mult timp pentru a reflecta
asupra propriei ei existențe. Ea este aceeași piatră
care se crapă, aceeași, care este zidită în altarul
pentru jertfă, sau așezată de Iisus în capul unghiului.
Dar, uneori, ea poate deveni simbolul pietrei filozofale,
[...] Citește tot
poezie de Marieta Măglaș din Poeme
Adăugat de Marieta Măglaș
Comentează! | Votează! | Copiază!
Fără explicații...
Intr- o adiere blândă, tu te pierzi in văzul lumii,
Aduni gândurile- n palme si le numeri ca nebunii,
Când ai obosit să aflii doar din ele sensul vieții,
Sorții te abandonezi, rostuiesti alte concepții.
Cum că viața- ți este dată, din iubire fără ură,
Fără frici, fără mânie, fără de sindromul,, turmă",
Fără să dai explicații, singur soarta ți- o croiesti,
Harul tău ți- e călăuză, far ți- s legile Cerești.
Nu știi către care zare, inspre est sau spre apus,
Să- ți batătorești cărarea, să audă ce- ai de spus,
Răsăritul să îți nască, frunze, flori pe trunchi uscat,
Iar la vest maritul soare, să n- apună niciodat'.
In cadranul unui ceas, timpu- n secol se măsoară,
Mugurul ce prinde viața, umbra trunchiul o- mpresoară,
Pe pământ, păduri de oameni, prinși de Cer și in adânc,
Vor sfida mesajul morții, vor fuma al morții cânt.
[...] Citește tot
poezie de Marina Tuturman
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!
Rămâi cu Dumnezeu
Geme omenirea de boală și durere,
Suflete se nasc doar pentru-a muri...
Veșnicia lumii nu are putere
Să ceară încă-o zi pentru-a stăpâni.
Tot în jur se plânge... ființe în robii.
Nu ajung lacrimi să îi plâng;
Spirite în ură zac în pribegii
Ochiul drept se frânge... râde ochiul stâng.
Peste tot, copii născuți dintre poveri
Și părinți ce n-au iubit Lumina...
Strămoșii ce dorm și-au lăsat averi
Ca alții pe pământ să le poarte vina.
Neputințe vin ca ploile nebune
Și nu este om să le oprească.
Mâinile se strâng și vor să se adune
Ca ultima speranță să tot crească.
[...] Citește tot
poezie de Adina-Cristinela Ghinescu din Șoptit de Dumnezeu (martie 2008)
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!
Amintiri
Îmbrățișez acum, în amurg,
Clipele ce-n grabă au trecut,
Ce au lăsat în urma lor, o viață,
Doar o viață a unui simplu om
Și o tolbă plină cu povești,
Povești ce fac deliciul zilelor,
Într-un prezent năucitor.
Le răsfoiesc filă cu filă
Și descopăr că-n interiorul meu
Plin de lumină și mister
Găsesc răspunsuri la întrebări
Și jocul faptelor de altă dată,
O altă valoare n ele poartă
Și sensul vieții îl recompun.
Copilărie, primăvara dulcei tinereți,
Uvertura adevăratei vieți,
Tărâmul zânelor, Ilenelor Cosânzene
Lui Prâslea și al Feților frumoși
[...] Citește tot
poezie de Georgeta Ganea (24 iulie 2020)
Adăugat de Georgeta Ganea
Comentează! | Votează! | Copiază!
Nu-i așa?
Nu-i așa,
că de mi-aș pune sufletul în palma ta
ca să-i citești holograma,
așa cum ai pune o monedă în palma unui sărac
ai înnebuni de fericire
și darurile cerului ai binecuvânta?
în coșul vieții noastre,
bucurii fără număr ai aduna,
inima mi-ai săruta, în fiecare zi,
ca pe o icoană, m-ai săruta...
dar cândva, din capricii imature ale firii, ai plecat,
ca o frunză în calea furtunii m-ai lăsat,
vrerea plecării ți-am anticipat
și înapoi nu te-am mai strigat.
Dacă ți-aș spune cât de mult te-am iubit
și ce vise surpriză pentru tine am făurit,
nu-i așa, că plângând acum,
nu ai mai privi în oglinda trecutului niciodat*
de frica mustrările de conștiință
[...] Citește tot
poezie de Valeria Mahok (3 iulie 2014)
Adăugat de Valeria Mahok
Comentează! | Votează! | Copiază!
Imaginea din oglindă
Încerci să construiești mereu,
plantezi semințele unor noi începuturi,
unești punctele unei noi povești,
auzite parcă cândva, demult,
traversezi apele emoțiilor adânci,
întregești visele, dorințele, iubirile,
nespuse vreodată cuiva,
în acea femeie care te va face
să te simți unic, puternic,
frumos, încrezător, ocrotitor,
pentru că doar așa știi că vei fi tu.
Există sentimentul de a fi împins
în mod constant
și tras de mareele interioare,
la fel ca oceanul
întotdeauna atins de lună.
O neliniște adie,
imaginile trec pe cer,
doar umbrele lor
stau lipite memoriei.
[...] Citește tot
poezie de Irina Lucia Mihalca (17 septembrie 2016)
Adăugat de dory58
Comentează! | Votează! | Copiază!
Pentru a recomanda secțiunea cu Poezii despre sensul vieții, adresa este: