Poezii despre prezent și suflet, pagina 7
Dorinta de Craciun
Lumina-acestei magice zile,
Aș vrea în suflet să v-ajungă,
Să vă cuprindă strâns inimile
Și nimeni azi să nu mai plângă.
Fiori de dragoste și speranță
Și clipe doar de bucurie
S-aveți în suflet, e-a mea dorință
În acest frumos decembrie.
Mai vreau ca veselia să țină
Tot anul pân' l-această dată
Iar ziua-aceea când o să vină,
O voi primi entuziasmată.
poezie de Valeria Pintea
Adăugat de Adelydda
Comentează! | Votează! | Copiază!
Lava tăcerii
Limba mea este extremă
ba e rece ba-i fierbinte
azi viața mi-a dat o temă
să trăiesc doar în cuvinte
Ba e rece ba-i fierbinte
cascada din sufletul meu
de-mi aduc totuși aminte
viitorul însă-i Dumnezeu
Cascada din sufletul meu
azi viața mi-a dat o temă
să tac dacă-mi este greu
limba mea este extremă
Ba e rece ba-i fierbinte
craterul meu de cuvinte
hipersonet de Costel Zăgan din Cezeisme II (16 aprilie 2019)
Adăugat de Costel Zăgan
Comentează! | Votează! | Copiază!
Femeia este dar divin
Femeia este dar divin
Și astăzi e sărbătorită;
Sărbătorită azi din plin:
Fie sau nu... căsătorită.
Copiii sunt... dragostea lor
Cu dragoste să îi iubească;
Iar dragostea copiilor
În suflet să le crească.
Iubiți femeia-ndrăgostită
Și n-o lăsați într-un suspin;
Căci, e ființa mult dorită
Și este darul tău: divin.
poezie de Paul Preda Păvălache din Cartea mea de poezie, volumul III (8 martie 2011)
Adăugat de Paul Preda Păvălache
Comentează! | Votează! | Copiază!
Să-ți fie bine, drag fecior
SĂ-ȚI FIE BINE, DRAG FECIOR
De când pe lume te-am adus
În casa sufletească,
Rugăciuni mi-am dus la Iisus,
Vrând să te ocrotească.
Să primești bine în viață,
Sufletul meu nu-nceta
De-a pune rugă-n speranță,
Pentru fericirea ta.
Nu suportam să-ți văd plânsul
Și lacrimi pe obrăjori,
Că-n mine plângea sufletul
Mai rău ca ploaia din nori.
Cu brațele protectoare
Te sprijineam, să mergi drept.
Să înveți ce e onoare,
[...] Citește tot
poezie de Maria Filipoiu
Adăugat de maria.filipoiu
Comentează! | Votează! | Copiază!
Ca astăzi
Ca astăzi nu mai sunt stăpână
Pe mine, pe sufletul meu,
numai c-o strângere de mână
îndeajuns ți-am spus-o eu.
Și ca o slaba jucărie
Sunt astăzi înaintea ta,
privirea mea ți-ar spunea-o ție
în ochii mei de vei căta.
Și c-a mea singură dorință
E roaba ca să-ți fiu în veci,
ți-o spune-ntreaga mea ființă
când tu pe lângă mine treci.
Însă tu treci cum trece-o rază
Din soare, pe un biet pribeag,
Ce-i pasă ei că-l luminează
Ce-ți pasă ție că-mi ești drag!
poezie celebră de Veronica Micle
Adăugat de Simona Enache
Comentează! | Votează! | Copiază!
De dragoste
Sunt îmbătat de farmec și fior,
De tine, neîntrerupt, ca azi, mi-e dor,
Iar dragostea cea din târziul ceas,
În inimă și-n suflet mi-a rămas.
Alunecând din visul meu senin,
Venită ești cu soare și destin,
Să dai vieții un sens și-un infinit
Și-un ideal în lume de-mplinit.
Pe-altarul dragostei nemuritor
Ai presărat nemărginiri și dor
Și patimi, și visare, și dorinți,
Sălășluind în rugile fierbinți.
Neîntrerupt în mine te păstrez
Tu, care ești și dragoste și crez.
poezie de Petre Gigea-Gorun
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!
Invictus
Trecând de noaptea grea din jurul meu,
Neagră ca iadul, fără de sfârșit,
Îi mulțumesc oricărui Dumnezeu
Pentru sufletul meu necucerit.
În gheara sorții strâns fără cruțare
Nu am dat înapoi și n-am strigat
Lovit de întâmplările amare
Capul mi-e-nsângerat, dar nu plecat.
Dincolo de blesteme și de lacrimi,
Pe-acest tărâm de umbră subjugat,
În anii plini de-amenințări și patimi
Sunt și voi fi la fel, neînfricat.
Nu mai contează cât de aspru-i drumul,
Ce liste cu pedepse vin mereu,
Eu, azi, al sorții mele sunt stăpânul -
Sunt căpitanul sufletului meu.
poezie celebră de William Ernest Henley, traducere de Leonard Neculae
Adăugat de Simona Enache
Comentează! | Votează! | Copiază!
Participă la discuție!
Gânduri
Dacă aș fi avut în suflet lumină
Nu te-aș fi cunoscut pe tine noapte...
Noapte în care simt cum mă sufoc,
Când tremur azi
La pieptul tau pământ.
De-aș fi știut că plâng!
M-aș fi oprit...
Aș fi trimis un gând ca să-ți îmbrățișeze chinul,
Ca să nu-mi înflorească flori din lacrimi.
Azi cănd pământul arid
Îmi însângerează tălpile
N-am aripi ca să zbor.
poezie de Mihaela Amăriuței (septembrie 2009)
Adăugat de Mihaela Amăriuței
Comentează! | Votează! | Copiază!
Poetul
Poetul
este conjugarea
verbului "a cânta"
la trecut
prezent
și viitor
este o reflecție metaforică
venită din peștera sufletului
izvorul cuvintelor
decantate în rime
și-n așternuturi albe
pentru încântarea
inimilor devoratoare
de frumos.
poezie de Iulian Lorincz
Adăugat de Iulian Lorincz
Comentează! | Votează! | Copiază!
Rondelul meu
Când am fost ură am fost mare,
Dar astăzi, cu desăvârșire
Sunt mare, căci mă simt iubire,
Sunt mare, căci mă simt uitare.
Ești mare când n-ai îndurare,
Dar te ridici mai sus de fire
Când ți-este inima iubire,
Când ți-este sufletul iertare.
Știu: toate sunt o-ndurerare,
Prin viață trecem în neștire,
Dar mângâierea e-n iubire,
De-ar fi restriștea cât de mare,
Și înălțarea e-n iertare.
rondel clasic de Alexandru Macedonski din Poema rondelurilor, Rondelurile pribege (1927)
Adăugat de Adelydda
Comentează! | Votează! | Copiază!
Este disponibilă și traducerea în engleză.
Pentru a recomanda secțiunea cu Poezii despre prezent și suflet, adresa este: