foc şi noapte

Lasă-mi timpul

Lasă-mi timpul ca să treacă
Nu-mi opri minutele în loc
Seacă mi lacrima din barbă
Lasă. viaţa să ardă ca un foc

Lasă-mi firul vieţi făr de nod
Răsucite noapti si zi pe mosor
Zilele mi asează intr un mod
Toarse desprinse ate de fuior

Adu-mi noapte somnul usor
Legănată de Luna albastruie
Linistită desir aţa din mosor
Câte zile Domnul bunul stie

Nu-mi întoarce timpul in loc
Lasă-l ca sa zburde mii de. ani
Nu mă prind deloc cu tine-n joc
Timp haihui treci grăbit prin ani

[...] Citeşte tot

poezie de Vivian Ryan Danielescu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Rugă târzie

... gingaşia cuvintelor tale mă doare, mai adânc decât răul din ele
parcă-i pasăre pornită aiurea să zboare dintr-un lan de albastre lalele
parcă-i linişte ţesută-n stative de lemn de păianjeni frumoşi la statură
aşternută pe jos să despartă solemn o cenuşă de ultima zgură...

adâncimea privirilor tale trece-n fiori care zguduie alter ego-uri
şi daltonic scot note pustii din viori şi le trec pe abstracte tablouri
şi din gama cuvintelor mele erup oceane sinistre de lavă
şi cu focul cu care mereu te astup, te avânt în nuanţe de slavă

puritatea sentimentelor tale o simt ca un deget cu sare în rană
ca pe-un greu şi adânc şi teribil instinct mai uşor şi mai alb ca o pană
ce aleargă mereu susţinută în zbor de suflările vântului rece
înspre veşnicul nostru murmur de izvor auzit şi de mine cum trece

iar plecarea ta dură spre lumile drepte, presimţită în nopţile noastre
mă impun, nebunatic să mai urc nişte trepte şi buchet de lalele albastre
să arunc la picioarele tale stelare ca pe-un ultim omagiu adus la vecie
printre lacrime seci, uneori de rigoare, ca o ultima rugă. Târzie...

poezie de Iurie Osoianu (6 mai 2019)
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!

De vorbă cu diavolul

Azi-noapte, Diavolul din mine -
Un Diavol ce pretinde-a fi profet -
M-a luat cu vorba-ncet... încet...
Şi m-a băgat în tainele divine,
Pe care eu - spun drept - mi-e frică
Să nu care cumva să le-nţeleg,
Fiindcă sunt taine care - când se strică -
Nu se mai dreg...

De-aceea nici nu sunt prea lămurit
Asupra celor ce mi-a povestit...
Dar cum azi-noapte Diavolul din mine
Vorbea ca un profet adevărat,
Să nu-l ascult deloc mi-a fost ruşine,
Şi curios, ca orice om, i-am suportat
Năzbâtia cu care m-a-ngrozit
De la-nceput şi până la sfârşit...

Mi-a spus că-n viaţă trebuie să ştii
Ce nu ştiu decât morţii

[...] Citeşte tot

poezie celebră de Ion Minulescu
Adăugat de Doina Bumbuţ
Comentează! | Votează! | Copiază!

Straturi

Am parcurs multe vieţi,
unele fiind ale mele –
şi nu mai sunt cine am fost,
deşi câteva principii ale stării de fi
au rămas aceleaşi, iar eu încă mai lupt
să nu mă rătăcesc.

Când privesc înapoi,
căci sunt osândit să privesc,
pentru a strânge puterea
necesară continuării călătoriei,
văd reperele înşirându-se
în apusul orizontului
şi focuri mocnite urmând drumul
de-a lungul taberelor de campare
peste care îngerii gunoaielor
dau rotocoale bătând greoi din aripi.

Oh, eu însumi am întemeiat o famile
din sentimentele mele cele mai profunde,

[...] Citeşte tot

poezie de Stanley Jasspon Kunitz, traducere de Petru Dimofte
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!

Ra-tare

moto: Un sânge am şi-acela fierbe
Când plouă luna cu argint
Şi-n urma ei culeg proverbe
În eprubete de absint
-----------

La ce bun dar, să mai chemi
Musafiri la drumul lung
Dacă ţie nu-ţi ajung
Nopţile, ca să te temi?

Invitaţia-i o farsă
Dacă nu mai capeţi viză
Că se-mbarcă în valiză
Şi fac iute cale-ntoarsă

Şi-o să vezi atunci cum le
Iar arunci şi pui pe foc
Dacă-şi bat de tine joc
Dinadins, gazetele

[...] Citeşte tot

poezie de Ion Untaru din Locuiesc într-o lacrimă suspendată (2005)
Adăugat de Ion Untaru
Comentează! | Votează! | Copiază!

Al tău cuvânt

Al tău cuvânt mi-e rugăciune
şi sticla pietrelor mi-e zarea,
în mine atingeri au un nume
şi şoaptele îmi sunt visarea.
Sunt om, am creştetul cuvânt,
sau pom la margine de crâng,
pesemne sunt chiar şi pământ,
stau şi mă întreb, pe cine plâng?
Sunt om, tu şoapta mea visare,
necunoscutul ţărm, ţi-e vina,
ascultă-l, poate fi chemare,
din el te plouă azi, lumina!
Nu suntem jertfe, rit carnal,
nici rugi în ceruri plutitoare,
dar ne iubim, etern, fatal,
la flacăra de lumânare.
Suntem şi timp, suntem cuvinte,
suntem şi zi, suntem şi noapte,
visări din taina cea fierbinte,
cu îngeri ce-au căzut în şoapte.

poezie de Auurel Chiorean
Adăugat de dory58
Comentează! | Votează! | Copiază!

Agonia toamnei

Toamna îşi întinde agonia în balcon
pe sârmă, peste rufele ude,
peste arborii goi.
Cea mai lungă noapte din an bate-n geam.
Iubirea rătăcită prin ochii verii,
în drum spre Golgota,
rămâne între cuvinte,
pe o paralelă ucisă, fără timp.
Obsesiile visurilor neîmplinite
ies din transparenţa trecătorilor
lăsând în aer urme neşterse de viaţă.
Pustiul iubirii verzi suflă de pe frunzele
ce-şi leapădă verdele în foşnete stinse.
Sunt o mistuire în timpul rămas,
sub focul de stele din cuvinte,
înmulţind timpul risipit în crepuscul
cu uimirea de a mai fi
trecând prin ochiul tău străin
prăbuşit în onduleuri de întuneric.

poezie de Oana Frenţescu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Un fir alb de viaţă

pamântul răsare şi-n soare este flacăra
privirii tale, lumina se întoarce către răsărit
dimineţile se plimbă pe cer
iar copacii întind braţele peste lume
adun ultima rouă din firele genelor, care
încă dorm, printr-o sărutare
o fărâmă de gând rătăcit se frământă în vârful copacului, vieţii
sămânţa lui peste noapte va cădea jos, scăpată
pentru o altă viaţă în adâncul pădurii iubirii
spătarul scaunului fără mine, priveşte-n albul tău
gol şi lipit de masa tăcerii
mă caţăr pe coloana fără infinit, ca să ajung la tine
o pasăre măiastră se oglindeşte după firele vremii
eşti un fir alb, rebel pe frunte, singură undeva departe

poezie de Viorel Muha (mai 2010)
Adăugat de Viorel Muha
Comentează! | Votează! | Copiază!

Plânge cidru-n cană (un altfel de colind)

Se apleacă merii pe altarul verii ăstui veac
Şi lipsit de poame se îneacă-n foame cel sărac,
S-a surpat Pământul şi-a fugit cuvântul din ceaslov,
Iar din cidrul rece se îmbată zece îngeri mov.

Au uitat colinda şi-acum fură ghinda ce-a căzut,
Pe la porţi o-nchină, stearpă de lumină şi de lut
Şi pe prag de casă, fulgi amari îşi lasă la dospit,
Gazda să-i frământe într-un vis pe frunte răstignit.

Au aprins strămoşii foc din lacrimi roşii pe la geam
Şi ne fac de-ocară c-am uitat de ţară şi de neam,
C-am uitat de luptă şi ni-i pita ruptă la hotar,
Că ne vindem sarea, Dunărea şi marea, pe-un biştar.

Se apleacă merii când s-au dus boierii la vânat,
Zece îngeri muşcă gloanţele din puşcă şi se zbat,
Unul câte unul, prind în pumni Crăciunul ca-n năvod,
-Unde eşti, române, în ce colţ rămâne-al tău norod?

[...] Citeşte tot

poezie de Mihaela Borzea
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

I

Poete, se-apropie seara; îţi încărunţeşte părul
Auzi în visările tale singuratice chemarea de dincolo?
E seară – spunse poetul – şi-ascult, cineva poate strigă din sat,
Cu toată ora târzie
Veghez dacă două inimi tinere, rătăcite, se găsesc şi dacă
Ochii lor lacomi cerşesc muzica menită să le curme tăcerea
Şi să vorbească pentru ei.
Cine le va ţese cântece de iubire, dacă eu stau pe ţărmul vieţii
Şi contemplu moartea şi viaţa de dincolo?
Cea dintâi stea a serii se stinge
Flacăra unui rug funerar moare domol lângă râul tăcut.
Şacalii urlă în cor în curtea casei pustii, în lumina istovită a lunii.
Dacă vreun călător, părăsindu-şi căminul, vine aici să vegheze
Noaptea şi cu fruntea plecată să asculte murmurul întunericului
Cine va fi acolo să-i şoptească tainele vieţii, dacă eu, închizându-mi
Uşile, aş încerca să mă lepăd de datoriile de muritor?
Nu-mi pasă că-mi încărunţeşte părul.
Sunt pururi la fel de tânăr, sau la fel de bătrân,
Asemeni celui mai tânăr sau mai bătrân din satul acesta.
Unii au surâsul dulce şi simplu, iar alţii, un licăr viclean în privire.

[...] Citeşte tot

poezie celebră de Rabindranath Tagore din Grădinarul (1913)
Adăugat de Carmen Manuela Măcelaru
Comentează! | Votează! | Copiază!