Subiecte: A B C D E F G H I J K L M N O P Q R S T U V W X Y Z | Poeți | Top autori | Top poezii | Poezii la întâmplare | Adaugă poezie

moarte și stejari

Poezii despre moarte și stejari, pagina 8

Ruga "Stejarului" (Prietenului meu, Dr. Cezar Neguț)

Mai întoarce-te "Luceafăr", din cel drum rătăcitor,
Cu-o șuviță de lumină liniștește-mi al meu dor,
Schimbă-mi "calea" și destinul, cu-ale tale raze lungi,
Încă n-am fugit departe, încă poți să mă ajungi.
Vino! Cât trăiesc speranța zilelor ce le mai am,
Luminează-mi calea neagră, altfel simt că mă destram.
Dacă n-ai puteri depline, cere-i "Lunii" ajutor
Și sub bolta ei gălbuie să mă faci nemuritor.
Vino! Bate-mi la fereastră, ori când vrei, ușa e largă,
Ia în brațe o"Steluță", care rănile să-mi șteargă
Și rămâi măcar o "vreme", pe acest pământ de stele,
Unde moșii mei visează, în "coșciuguri" de nuiele,
Și aicea ai un leagăn, și-amintiri nemuritoare,
Rădăcini ce-și mai trag seva, vremilor necruțătoare.
Te cunosc luceafăr falnic, mai bine ca orice-n lume,
Dacă vrei, și-aci e locul, unde-ți poți forma un"nume".
Timpul trece, timpul vine, pe pământ sau sus în cer,
Nu-l poate opri vreodată, nici cel mai năstrușnic "ger".
Ce-a trecut nu se întoarce, ce va fi, sperăm mai bine,
Dacă "tu" și a ta "lună" veți mai poposi cu mine.

[...] Citește tot

poezie de din Freamăt de gânduri Lacrimi de dor (intern) (2008)
Adăugat de Corneliu Zegrean-NireșeanuSemnalează o problemă/completareCitate similare
Comentează! | Votează! | Copiază!

Distribuie
Ion Luca Caragiale

Crucea și semiluna

Luna strălucește ca o lampă mare,
Revărsând splendoarea-i până-n depărtare.
La ospățul falnic, strânsă-i oaste multă;
Toți vorbesc în parte, nimenea n-ascultă.
Dar ca și stejarul mândru de la munte,
Mircea-și netezește nobila sa frunte,
Și ca și stejarul mândru când înfruntă
Crunta vijelie, Mircea se încruntă.
Și, apoi, se scoală deodată-n picioare
Și cu glas puternic le strigă: "Tăcere!
Ați uitat voi oare pe al vostru Domn,
Ce-și visează țara chiar în al său somn?
Cum acele vremuri sfinte le uitați,
Când pe Mircea-Vodă voi îl respectați?
Ce? sunt oare altul, sau voi sunteți alți?
Sunt pitici acuma brazii cei înalți?
S-a surpat Carpatul și, din rădăcină,
Stânca se preface într-o moale tină?
Nu mai curge Istrul în largul său pat,
Și patriotismul vostru v-a secat?

[...] Citește tot

poezie celebră de
Adăugat de SagittariusSemnalează o problemă/completareCitate similare
Comentează! | Votează! | Copiază!

Distribuie
cumpărăturiCartea "Momente" de Ion Luca Caragiale este disponibilă pentru comandă online cu o considerabilă reducere de preț, la -69.36- 48.99 lei.

Pe câmpiile înverzite

Pe câmpiile înverzite
Unde noi pășteam mioare,
Am aflat, din auzite
Că sufletul rău te doare.

Mi-a șoptit odat' stejarul
Când sub umbra lui ședeam,
Că te-a năpădit amarul,
Crezi că-n suflet nu te am.

Mi-a zis că vii singură
Sub el lacrime să strângi,
S-apoi pleci pe negură,
Cât ai plâns, încă mai plângi.

Îi vorbești de mine, spui
Că nu sunt cel ce eram,
Ce-am promis nimica nu-i,
Nici iubire, nici-un gram.

[...] Citește tot

poezie de (13 februarie 2015)
Adăugat de Razvan IsacSemnalează o problemă/completareCitate similare
Comentează! | Votează! | Copiază!

Distribuie
George Ceaușu

Stejarul din Bulzești

Pe toți născuții acestei văi
i-a întâmpinat bucuros,
așa cum i-ar sta bine
oricărui bărbat falnic, frumos!

Pe cei strămutați în maidan
i-a petrecut cu tristețe
lăsând să-i cadă
o lacrimă, o frunză!

Când tații erau plecați la război
stejarul avea grijă de noi,
se bucura, când unul din noi se remarcă
în jocul cu bile de poarcă.

Superviza și la leagăn balansul
încercând să evite pe cât posibil, suspansul!
Când unii din tați n-au mai venit din război
plângea și stejarul alături de noi.

[...] Citește tot

poezie de
Adăugat de Cornelia GeorgescuSemnalează o problemă/completareCitate similare
Comentează! | Votează! | Copiază!

Distribuie
Nicolae Martinescu

Joc autumnal

Litieră-și făcu toamna din frunzișul ruginit
Și din crengile uscate două osii și-a cioplit;
Patru nuci îmbătrânite, costelive, făcu roți
Și-a strigat în crâng și codru ca să vină cucii toți.

Dar grăbiți cum sunt din fire, când îi chemi ca să lucreze
Dânșii n-au voit pe umeri hamurile vechi s-așeze;
Ci-ncepură-a face mofturi, că se vor mânji pe pene,
Hamurile-s șubrezite... Dar ce-i drept, le era lene...

Și porniră-atunci să sufle vânturile nevăzute
Focuri ce-au pălit a ierbii plete. Mute
Au rămas și crânguri și câmpii pustii și ape,
Îngroziți fugiră cerbii ce veneau să se adape.

Iar căruțul roșu-galben, vuind, începu să fugă.
Speriați au fugit cucii. Și sucit ca o zvârlugă,
Vântul fură din grădină ultima crăiță vie
Și fugi cu dânsa-n brațe, simbol dragostei să-i fie.

[...] Citește tot

poezie clasică de din Brevi finietur (2002)
Adăugat de Gabriela Gențiana GrozaSemnalează o problemă/completareCitate similare
Comentează! | Votează! | Copiază!

Distribuie
Rodica Nicoleta Ion

O altă Românie

În ceruri este-o Românie mare!
Acolo-i Horea, Cloșca și Crișan,
Acolo e Vadim și Păunescu
Și Eminescu nostru milenar.

Acolo-i Iancu, Ștefan al Moldovei
Și Cuza și istoria prin care
Noi știm vorbi și plânge românește...
Și țara-aceea nu ni-i de vânzare!

Acolo-n înălțimi sălășluiește
Și vulturul dreptății și-al tăriei...
Acolo se vorbește românește
Și dorm pe veci eroii României.

Acolo sunt doar râuri de lumină,
Câmpii de grâne, brațe secerate
Și îngeri ce s-au ridicat din tină
Și au zburat spre dincolo de moarte.

[...] Citește tot

poezie de din Drum de cuvinte
Adăugat de Cornelia GeorgescuSemnalează o problemă/completareCitate similare
Comentează! | Votează! | Copiază!

Distribuie
Doina-Maria Constantin

E ziua ta, frumoasă doamnă

Trecut-au mii de ani de când
Cu mari speranțe-n gând,
În dureri și lacrimi,
Speranțe dar și patimi
Ai apărut tu Doamnă
Rujă vânătă de toamnă!
Ne-ai dat un rost în lume
Și ne-ai hrănit anume
Cu laptele-ți de dor
În freamătul ușor
Al frunzei de arțar
Să ne-nălțăm altar
Spre cerul de cleștar.
Îți mor stejarii Doamnă
În primăvara ce se-ntoamnă
Căci însăși fii ai tăi
Au devenit aprigi călăi
Ai fraților de neam și sânge...
O Doamne, inima îmi plânge...
Pe-arcușul lui Porumbescu s-a prelins

[...] Citește tot

poezie de
Adăugat de Cornelia GeorgescuSemnalează o problemă/completareCitate similare
Comentează! | Votează! | Copiază!

Distribuie
Mihaela Banu

Stai drept, române!

Stai drept, române, fratele meu drag,
Rămas acasă, sau plecat pribeag!
Peste stejarii seculari și brazi,
Ce se întind până-n Carpați și azi,
Peste câmpiile cu galben spic,
Podgorii și livezi după tipic,
Răsună cânt de jale românesc,
Că prea mulți glia noastră jefuiesc.
Îți saltă capul înjosit popor!
Mai-marii țării-și fac un viitor,
Doar pentru ei și neamul lor de hoți,
Că tu, să te descurci prin legi, nu poți.
Și cu cât ești mai bun și mai cinstit
Ai dreptul doar să mori sărac lipit.
Știu că de-a lungul vremii ai fost blând,
Tot suportând vreun jug, ori amânând
Să ceri dreptatea sfântă pentru-ai tăi,
Când țara ți-e condusă de clămpăi.
Ne pleacă-acei ce-aici au ostenit
Să credă-n vise de neîmplinit.

[...] Citește tot

poezie de din Din volumul Pași peste margine de timp (2017)
Adăugat de Mihaela BanuSemnalează o problemă/completareCitate similare
Comentează! | Votează! | Copiază!

Distribuie
Livia Mătușa

Vulturul pleșuv

Veniți să vânăm, să vânăm sus, în munți,
Printre brazii bătrâni și stejarii cărunți!
Miroase a iască și-a fum sub amnar,
E muntele templu, e sfântul altar...
Peste mine de aur, pe stânci de granit,
Urcăm, pas cu pas, spre al muntelui schit.
Veniți să vânăm, înălțimile-așteaptă.
Un vultur pleșuv, ca un foc, stă să ardă.
El șade ascuns în desișul stufos,
I-e aripa frântă, căzut este jos,
Încearcă să zboare, de schije-i lovit.
"Se-apropie",-și spune, "obștescul sfârșit".
De veghe, în munte, ani mulți a rămas,
Trăiește-n tăcere și ultimu-i ceas.
Încearcă să zboare, măcar de-ar scăpa,
Dar rana îl doare, aripa i-e grea.
Rănită, acvila, se-aprinde-n pustiu –
O flacără vie, un suflet zglobiu,
Se zbate în moarte – un fulger, o stea,
Se-așează tăcut peste inima mea.

[...] Citește tot

poezie de
Adăugat de Cornelia GeorgescuSemnalează o problemă/completareCitate similare
Comentează! | Votează! | Copiază!

Distribuie
Vasile Larco

La noi

În țara cu stejari umbroși,
Cu feți ce gânguresc în soare,
Cu oameni harnici, moși sfătoși,
Sunt multe semne de-ntrebare.

Când primăvara e în toi,
Cu flori stă câmpul să-l inunde,
Sunt triluri, zumzete-n zăvoi
Și nedreptăți pe orișiunde.

Iar Marea Neagră-i un deliciu,
Toți "munții noștri aur poartă",
În weekend pleacă, din oficiu,
Cei privilegiați de soartă.

Grânarul țării-i supărat,
Suspină Bărăganu-n spice,
Când vede grâul importat,
Dar cine poate să-i explice?

[...] Citește tot

poezie de
Adăugat de Cornelia GeorgescuSemnalează o problemă/completareCitate similare
Comentează! | Votează! | Copiază!

Distribuie

<< < Pagina 8 >

Pentru a recomanda secțiunea cu Poezii despre moarte și stejari, adresa este:

Distribuie

Căutare

Căutări recente | Top căutări | Info

Fani pe Facebook