Cupidon şi timp

Dor

Cupidon, ferindu-şi nudul,

A trecut pe uliţă.

Inima, mi-o poartă, crudul,

Într'un vârf de suliţă.

Chipul cui îmi vine'n minte?...

Mâna cui îmi flutură?...

Stau şi-aştept, ca mai'nainte

Sub castani, pe butură.

[...] Citeşte tot

poezie celebră de Ştefan Ciubotăraşu din "Însemnări ieşene", Anul I, nr. 23, 1 decembrie 1936, p. 436
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!

Eşti Cupidon?!... Sau cine eşti?!...

Sunt val de mare învolburată,
Sunt spuma mării neîntinată,
Cu învăluiri de braţe reci
Te-aduc spre ţărm să nu te îneci!

Te spăl de tină, de păcate
Şi de iubiri abandonate,
Te spăl de doruri, de ispite
Şi de iubiri neîmplinite...

Trecutul îţi îmbrac în giulgiu
Şi te salvez din naufragiu
Iar zorii zilei care vine
Ţi-i dau lumină pentru tine!

Tu mă cuprinzi sub clar de lună
Şi cu săgeţi îmi cânţi pe strună,
În spuma mării te-nveleşti...
Eşti Cupidon?!... Sau cine eşti?!...

[...] Citeşte tot

poezie de Ioana Gărgălie
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Dragobete, zeul dragostei în mitologiile tracă, dacică şi română

În trecut, prezent şi-n veci
Este Eros de la greci,
Cupidon de la romani,
Veşnic tânăr peste ani.

Dar ştrengarul Dragobete,
Cu stea-n frunte, negre plete,
E viclean ca un copil
Şi la fete-n pat, tiptil,

Peste noapte se strecoară,
Fără frânghie sau scară,
Fetele el le iubeşte
Şi apoi le părăseşte.

poezie de George Budoi din Dicţionarul dragostei (24 februarie 2023)
Adăugat de George Budoi
Comentează! | Votează! | Copiază!

Dragobete

Cupidon şi Dragobete
Adună băieţi şi fete,
Unind inimi rătăcite
Ce tânjesc, stând adormite.

Fetele pot să aleagă,
Băieţii tainele dezleagă,
Legându-se pentru probă,
Printr-un deghizat în robă.

Timpul face şi desface
Dacă-ţi place sau nu-ţi place,
Printre îndrăzneli şi fiţe
Reuşind să lege iţe.

Dragobete blând şi darnic
Se-nfăşoară ca năvalnic,
Patimi vechi le reaprinde,
Timide fete-n plasă prinde.

poezie de Viorica Pop
Adăugat de Alexandra Tudoran
Comentează! | Votează! | Copiază!

Astăzi şi moartea

A murit mister MdR, respira şi după opt ore,
Respira şi după ani de zile, ca faraonii,
Înţeleptul stă la masă cu moartea, o învaţă bunele maniere,
Trăim între spasm şi orgasm, aventura sufletului nostru,
Doamna Eros şi domnul Tanatos, fie invers, le mai încurcăm,
Sămânţa moare şi dă rod, asta a înţeles şi Iov, nefericitul,
Nu este un eşec nici moartea, eşecul nu este decât un început,
O revoluţie propusă la masa de cărţi, să nu absolutizăm moartea propie,
Trăim într-un ocean al relativităţii, deştepte chestii, dar
În faţa ei ni se pare ceva teribil, apoi ce spui?
A fost simplu, acum am scăpat. Auzit-aţi de haptonomie?
Vom trăi în frumuseţea lucrurilor, va fi bine.
Piatra doliuui şi aerul respiraţiei, asta este natura.
Cel viu este în dric, cei morţi merg în urmă şi se roagă.
Destul, om vedea.

poezie de Boris Marian Mehr
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!

Ţinta

Nu-mi pierd timpul
Cu nimicuri.....
Nici cu vorbe în zadar
Am tintit exact cu arcul
Insa vantul cel hoinar
Mi se-aseaza impotriva
Fara niciun interes
Si in loc s-ajung la tinta
Alta fata nimeresc.

-Arcul nu e pentru tine
Imi sopteste Cupidon
Du-te jos la berarie
Sprijinit de un baston.

poezie de Doina Bonescu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

A fost o vreme...

A fost o vreme in vietile noastre,
Cand inimile ne erau astre,
Si vietile ne erau nori de margean,
Iar acum, atat de banal, ne desparte-un ocean.

A fost o vreme si pentru noi,
Cand ne-aratam unul altuia goi,
Ne sarutam pe gura cu foc,
Si luam viata ca pe un joc.

A fost o vreme cand in ger si viscol taios,
Eram langa foc, ofrandele Zeului Eros,
A fost o vreme cand sub lună plina de Mai,
Eu te iubeam, tu ma iubeai.

A fost o vreme ce nu va mai fi,
Si va fi o vreme cand noi vom muri,
Iar sub astre vor mai ramane,
Doar poemele noastre.

[...] Citeşte tot

poezie de Mihai Antonescu
Adăugat de Adelydda
Comentează! | Votează! | Copiază!

La masa de scris

ore lungi petrecute la masa de scris
deschid noi orizonturi în fiinţa mea
acolo e şi muza cu poemul promis
acolo e norocul să am propria stea.

luna e vrăjită albă ca o mireasă
cu trena de stele mirele-şi aşteaptă
soarele e bărbatul cu firea sfătoasă
şi au în univers o domnie dreaptă.

iubirea curge vesel ca izvorul în munţi
toate naturile se întâlnesc pereche
peste solitudini Eros crează punţi
Cronos cântă în mine o romanţă străveche.

vreau spre cerul magic drumul să fie drept
la răspântii de veac spre triumf mă îndrept.

sonet de Floare Petrov
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Ascunsă în noapte

luna e vrăjită albă ca o mireasă
perechea ei e soarele fermecător
în universul dragostei o să-mi fac o casă
cu bărbatul vieţii trăiesc sublim amor.

toate naturile se-ntâlnesc în pereche
iubirea curge vesel ca izvorul în munţi
timpul cântă în mine o romanţă străveche
peste solitudini Eros crează punţi.

la răspântii de veac spre un vis mă îndrept
speranţa veşniciei o culeg dintre stele
vreau spre cerul magic drumul să fie drept
păstrez în levănţică sentimentele mele.

păstrez credinţa ca un om înţelept
în noapte ascund bine suferinţele grele.

sonet de Floare Petrov
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Thalasa

Arama rânjitoare a lunii sparge norii,
O voce străvezie răsună-n minaret,
În umbra pimentată palpită sicomorii,
Cu braţul peste mare adoarme un poet.

Potasice principii lovind topuzu-i gol,
Cu tensiuni rezolvă contactul noţiunii,
Cuprins de-o împietrire de antic discibol
Ridică fruntea-i cheală spre clarul disc al lunii.

E Thalasa, efebul de-origine-anonimă,
E Thalasa, aedul, adolescent prepus,
Îl stăpâneşte Eros cu vraja lui sublimă,
Şi minţile-i abstrage cum stă cu faţa-n sus.

Şi-acum, când de lumină un sentiment confuz
Se culcă peste lume ş-o-mbracă-n poezie,
Aedu-şi ia în mână spasmodicul topuz
Şi-azvârlă către stele stropiri de ambrozie.

poezie celebră de Ion Luca Caragiale
Adăugat de Adelydda
Comentează! | Votează! | Copiază!