Subiecte: A B C D E F G H I J K L M N O P Q R S T U V W X Y Z | Poeți | Top autori | Top poezii | Poezii la întâmplare | Adaugă poezie

Lună și flori

Poezii despre Lună și flori

poezii despre Lună și flori.

Gogyohka

eram un pescăruș mângâiat
de ploaia cu miros de pin
care-și simțea inima tulburată
de luna plină
în contemplarea salcâmilor înfloriți

poezie de
Adăugat de anonimSemnalează o problemă/completareCitate similare
Comentează! | Votează! | Copiază!

Distribuie
Dumitru Sârghie

Mama

Trăind, în anotimpul florii,
Ascult duios cântul viorii,
Și, uneori, pe lună plină,
Mă mângâie-o lumină lină...
Care-mi îndepărtează teama:
Lumina este însăși... MAMA!

poezie de
Adăugat de Cornelia GeorgescuSemnalează o problemă/completareCitate similare
Comentează! | Votează! | Copiază!

Distribuie
Cornelia Georgescu

Declarație de dragoste – poem diamant

Pe
aleile parcului
doi tineri îndrăgostiți
își mărturisesc iubirea sinceră
sub clar de lună plină
martori le sunt lebedele
florile de nufăr
și licuricii
întârziați.

poezie de
Adăugat de Cornelia GeorgescuSemnalează o problemă/completareCitate similare
Comentează! | Votează! | Copiază!

Distribuie

Inscripție pe un sărut

trandafir geană de rouă
înflorit sub lună nouă
dulce boarea ta să vină
la un vad de lună plină
cu fiorul primei șoapte
să mă vindece de noapte
și să-mi dea durerea dulce
pe mireasmă să mă culce
și la vad de lună seacă
gândul roșu să mă treacă

poezie de din Cântec pentru surâsul păpădiei (1988)
Adăugat de Dan CostinașSemnalează o problemă/completareCitate similare
Comentează! | Votează! | Copiază!

Distribuie
Daniela Tiger

Fără paiațe

Ce credeai, tu,
când îmi mângâiai priviri plutitoare
în aerul dintre albastru și floarea ta?
Știam să smulg rază după rază:
mă iubește...
nu mă mai duc azi în piața cu paiațe...
Luam așternutul primei seri cu lună plină,
aplecată peste fiori amețiți de mahmureala viorelelor,
mă cuibăream printre sclipirile cerului apoi,
eu, doar eu,
sărutam o altă lume,
fără piață...
fără paiațe...

poezie de
Adăugat de Cornelia GeorgescuSemnalează o problemă/completareCitate similare
Comentează! | Votează! | Copiază!

Distribuie

Flori și lumina lunii pe fluviu

Fluviul serii este plin și parcă și-a oprit mișcarea –
Culorile primăverii se dezvăluie deja-n toată splendoarea lor.
Pe neașteptate un val duce luna undeva departe
Și mareea vine cu un caric de stele.

poezie de , traducere de Petru Dimofte
Adăugat de anonimSemnalează o problemă/completareCitate similare
Comentează! | Votează! | Copiază!

Distribuie
Petre Gigea-Gorun

Sculptură a naturii

Sculptură ești, gingașă, a naturii
Cu sâni frumoși ca marmora cea albă
Cu înflorit surâs în colțul gurii,
Cu forme-armonioase prinse-n salbă.

Al tău de aur păr vărsat pe pernă
E-o mantie superbă până-n brâu
Și-n revărsarea-i dulce și eternă
Te-aseamănă cu unda unui râu.

Duioase mâini aduc din adieri
Nemăsurata taină a iubirii
Un farmec neîntrerupt de mângâieri
Dă noi dimensiuni nemărginirii

Pe pat de flori aș vrea să dorm cu tine
Când luna peste noi se joacă-n raze
Să deslușesc privirile-ți senine
Și să te simt în mii de ipostaze.

poezie de din revista Uniunea Artelor
Adăugat de Cornelia GeorgescuSemnalează o problemă/completareCitate similare
Comentează! | Votează! | Copiază!

Distribuie

Acostând la malul râului Qin Huai

Se-așează ceața pe fața rece-a râului, iar lumina lunii pe nisip.
E vremea să trag lotca în umbra cârciumioarei de pe mal,
Unde fete cărora nu le pasă de lumea de-apoi
Cântă vesele o melodie din Grădina Florilor.

poezie de , traducere de Petru Dimofte
Adăugat de anonimSemnalează o problemă/completareCitate similare
Comentează! | Votează! | Copiază!

Distribuie

Vis de primăvară

Te iubesc nespus și-i pace,
în visul meu e liniște deplină
când luna pletele-și desface
ca o femeie în mugur de lumină;

Trupu-mi este alb -zvâcnesc-
te strigă uneori încetișor,
de-atâta primăvară înfloresc,
ia-mă cu tine la izvor!...

Du-mă prin verdele dintâi,
la salcia cu pletele în râu,
să-mi pui o stea la căpătâi,
în așternutul crud de grâu...

poezie de (14 mai 2013)
Adăugat de Lusiana DrăgușinSemnalează o problemă/completareCitate similare
Comentează! | Votează! | Copiază!

Distribuie
Byron

Noi nu vom mai merge la plimbare

Noi nu vom mai merge la plimbare
Prin catifeaua nopții, să-i simțim alintul,
Deși inima-i încă iubitoare
Și luna sus pe cer curată ca argintul;

Pentru că,-n timp, sabia-și uzează teaca
Și sufletul își istovește pieptul,
Pentru că inima cere-o pauză, săraca,
Și chiar iubirea la odihnă-și cere dreptul.

Deși noaptea-îndeosebi iubirea dă în floare
Și deși ziua prea îndată vine,
Noi nu vom mai merge la plimbare
Sub raza lină-a lunii pline.

poezie celebră de , traducere de Petru Dimofte
Adăugat de anonimSemnalează o problemă/completareCitate similare
Comentează! | Votează! | Copiază!

Distribuie
în alte limbiTextul original este scris în limba engleză. Dacă îl găsești, îl poți adăuga la Citatepedia.com. Dacă există deja, ne poți semnala pagina, ca să creăm legătura.

<< < Pagina 1 >

Pentru a recomanda secțiunea cu Poezii despre Lună și flori, adresa este:

Distribuie

Căutare

Căutări recente | Top căutări | Info

Fani pe Facebook