Poezii despre Soare și carbon
poezii despre Soare și carbon.
Ozonul se duce...
Azi cerul mi se pare pătat
Aerul mi se pare poluat,
Are mai puțin ozon
Și mai mult monoxid de carbon
Mă face să par azi stupid.
E cerul noros, o zi fără soare
O ploaie acidă
E tot ce mă doare.
Doar, omul mai schimbă ceva
Cerul e la fel, fără oxigen.
Nu găsesc rima
Cuvântului toxină
Ozonul se duce
Tu cumperi benzină.
poezie de Eugenia Calancea (25 mai 2018)
Adăugat de Eugenia Calancea
Comentează! | Votează! | Copiază!
Cununia
în suflet, printre-atîtea noțiuni
sa furișat și asta, a speranței
și arde, împroșcând protuberanțe
precum un soare. Începând de luni
iar marțea ploi aștept ca opțiuni
și vânt puternic îndoind rafale
când de zenit și când de coardele vocale
cu care leg o șoaptă de genuni
pe la o miercuri țes un soare din minuni
pe cerul așternut covor pe zare
și care râde, saltă și treasare
când trece cardinale joncțiuni
și iar în suflet rup dimensiuni
și trag din ele linii albe, drepte
ca joia să-și ridice niște trepte
la foișorul plăzmuit încă de luni
[...] Citește tot
poezie de Iurie Osoianu (25 iulie 2019)
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!
Pentru a recomanda secțiunea cu Poezii despre Soare și carbon, adresa este: