Ulise şi iubire

Tu eşti femeie

Tu eşti femeie-n pragul serii
Culori în crepuscul să îngheţi
Săruturi dulci la cavalerii,
în iubiri nebune ce-i răsfeţi.

Tu eşti femeie-n cer de stele
Sublimul trăirii îl alegi,
Ş-apoi vei locui castele
Dragostea de păcat s-o dezlegi.

Tu eşti femeie-n zori de vise
Evă sub albele cearşafuri
O Penelopă lui Ulise
Fereastră lumii fără glafuri.

poezie de Nicolae Vălăreanu Sârbu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Ulise

Cu greu ar putut fi considerat un model al timpului său:
atât Circe, cât şi Calypso l-au avut la pat
fără mari eforturi, la fel tinerele sclave
care alinau rănile pe şesurile din jurul Troiei.

Un asemenea om n-avea cum să rateze
sirenele. După ce a trecut de ele,
încă legat de catarg, el ridica nepăsător din umeri,
urmărindu-le cum săreau de pe stânci şi cum,
într-o isterie-a eşecului, cădeau în apele verzi.

Şi cine altul dacă nu Ulise, îndeajuns de viclean,
ar fi îndrăznit şi reuşit să flirteze peste tot, pentru ca apoi, prin fraudă,
să-şi atribuie reputaţia de om care-şi iubeşte căminul?
Să laşi în urma ta un siaj de inimi frânte
şi, scăpat teafăr dintre ruine, să te prezinţi posterităţii
drept soţul trist căruia dorul de iubita lui, Penelopa,
i-a fost pretutindeni călăuza care i-a arătat drumul spre casă?

poezie de Michael Cayley, traducere de Petru Dimofte
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!

Ulise

Aşa cum mă-nvăţară mai vechii şi mult vechii,
muiericele glasuri când îmi doboară grechii
mi-astup cu ceară scoicile, două-ale urechii,
pereche doar cu luna, altfel duşman perechii.
De un catarg, la prova, mă las legat în rafii
şi goalele sirene cu pâcle dulci, de sta fii
în carne-mi toarnă unghii, ca în arginţi, zarafii
dar sângele îmi urlă în trup: fii surd, aşa fii!
S-ar tăvăli-ntre cipreşi şi-n coşuri mari cu peşti
cu solzi încă-n vibrare sărmanu-mi trunchi şi-aceşti
bărbaţi albind sub pulpă năvoadelor cereşti.
Pot să-i întorc din pofte, cu caste prevestiri,
spre cele ce ne-aşteaptă mişcând lopeţi subţiri,
la ţărmul de departe al Singurei iubiri

poezie celebră de Gheorghe Tomozei
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!

Clipe efemere...

Îmi plimb privirea sus pe cer,
Prin lanul stelelor ochioase,
Policandre luminoase,
Şi mă întreb, ca-n multe dăţi:
Unde eşti iubirea mea?
Unde îţi faci culcuş şi case?
Cât timp, să mai trag speranţă?
Că într-o zi vei fi a mea,
Soaţa bună, până la moarte,
În îmbrăţişări de stea.

Lunii pline nici nu-i pasă,
De-a mea crudă frământare
Şi îşi face încet cărare,
Printre stele vechi şi caste,
Ale nopţilor astrale.

Timpul toarce roluri multe...
Şi ne mângâie în vise,
Eu sub tâmple argintii

[...] Citeşte tot

poezie de Valeria Mahok (10 iunie 2017)
Adăugat de Valeria Mahok
Comentează! | Votează! | Copiază!

Cel mai iubit

Fiecare om este cel mai iubit dintre pământeni,
Chiar şi Ulise, ce multă durere i-au adus
Iubirea şi ura zeiţelor,
Visez şi eu, te visez, Ulise,
Aşa cum tu mă visezi pe mine,
Zise prietenul Vasile, unele capete au căzut,
Toate visau la tine, Ulise.
M-am trezit cu o rană adâncă deasupra umerilor,
Nu mai aveam cap, se întâmplă,
Auzeam cum picură noaptea,
Precum gheaţa din martie,
m-am rugat Celui de Sus,
El mi-a amintit de toate războaiele sângeroase,
Ce te miri? M-a întrebat, nu eşti tu cel mai iubit dintre pământeni?
Ce te miri?

poezie de Boris Marian Mehr
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!

Bocetul lui Ulise

Corăbiile pustii s-au întors în lagune
Ca nişte fluturi devoraţi de iubire,
Aveau pe timonă privirile tale,
Duceau pe catarge incendii-amintire.

Limbile focului au ajuns sus,
Am ars ca într-o boală vindecată
Peste tăcere doar zăpada curate
Mai spune ce are de spus.

A venit vântul dinspre Ithaca,
Noaptea polară, iată a venit.
Lacrima ta pâlpâie în mine
Ca o coloană fără de sfârşit.

Bântuie iarna ruinele toate,
O casă pustie îmi pare că sunt
Când din castelul căzut la pământ
Grinzile miros a eternitate.

poezie de Petre Ivancu din Fotografii imaginare
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Marinarul şi Marea

Cu trup de nimfă
Marea şi-ascunde frumuseţea
Sub văluri argintii,
De spumă dantelată.
Cântecul mării mă ispiteşte
Precum cântecul nimfei Calypso
Vrăjindu-l pe Ulise
În drumul spre Itaca.

De nemărginirea-i albastră
Sunt îndrăgostit
Şi-i cânt în fiecare zi:
O, Mare,
Mare acoperită de văluri,
Precum o fecioară
Pudică şi sălbatică,
Coapsele tale, din spumă clădite
Ispitesc Cerul,
De tine-ndrăgostit.
Răsuflarea ta,

[...] Citeşte tot

poezie de Floarea Cărbune (20 iulie 2009)
Adăugat de Adina M. Neghirla
Comentează! | Votează! | Copiază!

Căutări...

Iubitule, unde şi de ce fugi de mine?
De ce te ascunzi, ca un clovn rănit de soartă,
în pădurile pasiunilor ofilite, pline de liane efemere,
care se rup la cea mai mică adiere a vântului nefavorabil,
ţie frică de ochii stelelor, sub care sărutările mele patetice
îţi vor arde buzele reci,
învăţate şi mulţumite doar de sărutări pasagere...
sau fugi de înlănţuirea mea de iederă iubitoare,
care cu naivitate copilărească,
vrea să creadă în verdele iubirii adevărate toată viaţa,
nepătată vreodată de microbul trădării.
Da, sunt naivă şi eu mi-am spus-o deseori,
dar cine îmi poate spulbera speranţa, că într-o zi,
te voi face să pierzi drumul rătăcirilor neîmplinite
şi vei privi mai atent în adâncurile oceanice ale sincerităţii
mele, care îşi vor semna statornicia în stele alături de tine,
doar să mă iubeşti la fel.
Iubitule, unde şi de ce fugi de mine?
pentru că îmi voi pierde răbdarea de fier,
ca cea a frumoasei Penelopa în aşteptarea lui Ulise

[...] Citeşte tot

poezie de Valeria Mahok (6 ianuarie 2015)
Adăugat de Valeria Mahok
Comentează! | Votează! | Copiază!

Trăieşti

Trăieşti în acelaşi oraş cu fiinţa iubită,
Sunt poeţii singurii oameni fericiţi?
Trăiam între Shakespeare şi Valery.
Clovnul trece nepăsător.
Dar nu am fost eu Don Quijote,
Ultimele cuvinte au fost – pâine şi viaţă.
Totul se termină într-o eroare.
Îmi aparţii doar în închipuire.
Eu ruguri n-am aprins.
Ferice de tine, Ulise.
Înving cei care ştiu să se schimbe.
În plasa moale şi deasă a cuvintelor.
Haosul şi noaptea n-au un cărăbuş.
Un om de minimă rezistenţă.
O coajă subţire pe magma sângerie a lumii.
Capul meu stă pe tava privirilor voastre.
O moarte prea ciudată venea de nicăieri.
Omul zăpezilor aleargă sub pleoape.
Voi cânta azi cerul Andaluziei.
Ieşire din anonimatul propriei fericiri.

[...] Citeşte tot

poezie de Boris Marian Mehr
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!

Delul şi mestecenii

Oh, dealule cu pleoape violet
de la iubitul meu furat-ai în secret
eşarfa-aceea verde la culoare
purtată-atunci în ziua-n care
nimeni n-avea pantofi
de frunze moarte,
căci nu ştiam că se şi moare
şi toţi mestecenii albeau
de râset,
veşnicie şi candoare.
...
. Tu, dealule cu suflet de cobalt
cu ramuri flamuri
te-ai legat de soare
precum Ulise de catarg
şi ne-ai lăsat pe noi în larg,
printre printre pădurile de-asfalt,
pe interfaţa unui salt,
captivi în stări
şi-n clipe migratoare.

[...] Citeşte tot

poezie de Cecilia Birca
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!