Victor Hugo

Moartea (după un aforism de Victor Hugo)

Că mori, desigur, te mâhneşte,
Pe unii chiar îi îngrozeşte,
Dar mult mai groaznic, mai cumplit
E să constaţi că n-ai trăit.

poezie de George Budoi din Viaţa şi Moartea în aforisme, epigrame, poezii, pamflete şi satire, după Victor Hugo (26 septembrie 2020)
Adăugat de George Budoi
Comentează! | Votează! | Copiază!

Să mori nu este nimic, înspăimântător este să nu trăieşti.
(Victor Hugo).

Domnului Victor Hugo

Iubim atâtea lucruri pe lumea asta, doară
Ca să-nţelegem bine ce preţuim din plin:
Joc, ocean, cofeturi, un firmament senin,
Femei, sau cai, sau lauri, sau roze bunăoară.

Călcăm pe flori firave, ce-abia prind să răsară,
Şi plângem, şi cuvinte de bun rămas rostim.
Cu timpul, ne dăm seama şi noi că-mbătrânim
Când clocotul se duce din inima hoinară.

Din toate-aceste bunuri, ce nu spun lucru mare,
De preţ e numai unul; un vechi amic, se pare.
Te cerţi şi fugi de dânsul; când însă, cuminţiţi,

Ne întâlnim, surâdem, şi două mâini se-ndeamnă,
Gândindu-se că-n timpuri mergeam nedespărţiţi,
Că sufletul nu-i veşnic şi "ieri" un "mâine"-nseamnă.

sonet de Alfred de Musset din Poezii (1960), traducere de Lazăr Iliescu
Adăugat de Simona Enache
Comentează! | Votează! | Copiază!

Miezul de rouă

Motto:
"Să mori nu este nimic,
înspăimântător este să nu trăieşti."

(Victor Hugo)

În adierea dorul dintâi
Visele ard în fâşii...
Miezul de rouă închide
Lacrima-n oglinzi fluide!

Departe de dor de iubire
Sângele e-n spinul subţire
Nevindecat de trufie şi fior
Tulburare în timp seducător...

Să nu răneşti miezul de rouă
Să nu împarţi lacrimă-n două
Când pleci tu dincolo de zare
Într-o risipă devastatoare!...

[...] Citeşte tot

poezie de Constantin Anton
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Lui Victor Hugo

Purtând această probă-a prieteniei tale,
Sub brar, maestre,-am Rinul.
- Cu fluviu-n lunga-i cale,
Făcând o paralelă, mă simt şi eu, crescând.

Dar Fluviul, Zeu sălbatic, el, bietul, ştie oare
Ce nume-i dă, şi sursa, şi ţărm, ce noimă are
Să curgă astfel pentru oricine şi oricând?

Stând lângă sfarcul tatei enormei maici, Natura
Pesemne că nu ştie, ca toată creatura,
De unde lui îi vine zeiescul antic dar:

Dar, dulce-obişnuinţa, eu ştiu că de la tine,
Entuziasm, Iubire şi Studiu, totu-mi vine
Şi micul foc îmi arde pe marele-ţi altar.

poezie de Gerard de Nerval
Adăugat de S.Eul
Comentează! | Votează! | Copiază!