Poezii despre Miguel de Cervantes
5 poezii despre Miguel de Cervantes.
Cervantes
Fiți foarte atenți
cu acest manuscris.
Fiți atenți cu litera T,
cu înțelesu-i profund,
cu fragila-i structură.
Eu evoc un secol de aur,
un instrument de tortură:
între eroare și teroare
stă subtila, suava literă T.
Pe o cruce în formă de T,
a fost răstignită Himera:
NUESTRO SEÑOR
DON QUIJOTE
EL CRISTO ESPAÑOL.
poezie celebră de Emil Botta din volumul: Vineri (1971)
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!


Cititori
Despre hidalgul smead și stăpînit
De eroism și gust de aventură
Se crede că - virtualitate pură -
Biblioteca nu și-a părăsit.
Isprăvile fidelei povestiri,
Burlesc ori tragicomic încheiate,
De el, nu de Cervantes, sînt visate
Și înțesate-s de închipuiri.
La fel mi-e soarta. Știu că esențial
Și fără moarte s-a pierdut ceva
În chiar biblioteca ce-ngropa
Povestea cu hidalgul exemplar.
Copilul fila-ntoarce grav cu-eresuri,
Visînd nedeslușite înțelesuri.
poezie de Jorge Luis Borges
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!




De n-ar țipa (2) - a doua replică la duelul poetic dintre Petru Ioan Gârda și Violetta Petre
Eu sunt, de fel, un cititor diurn,
Îmi plac, nespus, ideile rebele,
Citind, mă simt în vârful unui turn
Și, de acolo, pot citi în stele.
Eu sunt, de fel, un cititor cu fler,
Citesc și printre rânduri, elegant,
Citesc din Poe, Rimbaud și din Baudelaire,
Din Hegel, Schiller, Goethe și din Kant.
Cititu-i, pentru mine, sănătate,
Citesc Rabelais, Cervantes și Balzac,
Zic unii, răi, că, după facultate,
Mi-aș pregăti examenul de BAC!
Eu niciodată cartea n-o arunc,
Dar noaptea, când se potolesc drumeții,
Aș adormi, în fine, ca un prunc,
De n-ar țipa, în capul meu, sticleții!
poezie de Janet Nică
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Accente
Cel mai rău inamic este fostul amic,
Dar orice inamic este un nimic,
Spuse Sf. Dominique,
Accente omniprezente, acide și paricide,
De țintă ține-te, flintă,
Ia seama, nu ești Dalai Lama,
Combativ, rebarbativ, vandal,
Vin din deal,
Bucuriile, curiile au adus copii și mame,
Duhuri, parfumuri, spray-uri,
Cervantes scria okay-uri,
Dix a pus mâna pe-un pix,
A fost condamnat la fix.
Zece ani și o lună, te joci cu legea străbună?
Un amic îmi arăta degetul mijlociu, ha-ha-ha,
Dai peste purcei, unde vrei, galilei,
Cel mai bun acatist, turneul unui pianist.
***********************************
Eliberează-i și pe îngeri și pe diavoli,
Fii liber ca o pasăre pe cer,
[...] Citește tot
poezie de Boris Marian Mehr
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!

Poem cu îngerar
"Ești plin de vise", mi-a zis de parcă aș fi fost plin de râie,
"sunt", i-am răspuns, "de aceea și plutesc așa, ca o văcuță gonflabilă din reclame"
"și de paradoxuri desăvârșite"
"și de gol", adaug zâmbind,
e nevoită să-mi dea dreptate, deși nu-i convine deloc: "mda..."
Așa începea mai mereu cearta noastră
un fel de război de o sută de ani,
îmi reproșa că pun cuvintele acolo unde nu te aștepți
și caută cu săptămânile până să-mi poată spune ceva,
că de multe ori plec pe neașteptate
lăsând rezemat de geam între mușcatele rozalii un carton de la o cutie de pantofi
înfățișând o siluetă incertă pe care scrie "eu"
că-l mângâi mai des pe Montaigne, motanul, decât pe ea,
se enervează la culme când găsește lipit cu buburuza cu magnet
de ușa frigiderului un bilet din hârtie galbenă caligrafiat artistic:
"sunt cu Cervantes la băutură",
o să scot odată și odată în stradă frigiderul acesta nenorocit
în care-ți ții morții din romanele alea de care nu te mai apuci
în paranteză fie spus sunt cel mai prolific autor de cărți nescrise
și mai are o mie de motive pentru care-mi scoate ochii
[...] Citește tot
poezie de Mihail Soare din Eu, Nietzscheanul (2012)
Adăugat de Marius Cantemir
Comentează! | Votează! | Copiază!


Pentru a recomanda secțiunea cu Poezii despre Miguel de Cervantes, adresa este:
