Poezii despre alb și ciori
poezii despre alb și ciori.
Fuga din ochi - Teoria deplasării către alb
Din zori,
Trec nori
De ciori,
Ninsori
Vestind,
Se-ntind,
Fugind,
Albind.
poezie de Marius Robu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!
Alb și negru
- A venit și primăvara!
A exclamat negru cioara;
- Ce păcat, vai ce păcat!
Un om alb a exclamat
Era omul de zăpadă
Cioara n-avea ochi să-l vadă
El, în loc de ochi, avea
Doi cărbuni negri ca ea.
poezie de Marius Robu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!
Alb și negru
Blânda toamnă dunăreană, dezmierdându-ne, s-a dus,
Totu-i alb și rece-i totul: jos, omătul, bruma, sus.
Moartă-i lumea sărbezită, peste care, fără față
Fără nori și fără soare, greu atârnă alba ceață.
Șerpuiește-n aer fumul și se-ntinde alburiu
Din colibe, troienite, ca sicriu lângă sicriu.
În zădar privirea cată negre benghiuri în albeață;
Pân' și umbrele sunt albe pe cea marmură de gheață
Însă iată, ca șiraguri de călugări în sobor.
Vezi ceva negrind în zare: ciorile pe șes cobor
Și de spinul chip al iernei, vesel croncănind, s-agață...
Mult mai drag mi-e viul negru decât albul fără viață!
poezie celebră de Bogdan Petriceicu Hasdeu
Adăugat de Sagittarius
Comentează! | Votează! | Copiază!
Hiems
E iarnă, urlă crivăț; în vatră-i foc sărac; și ninge, ninge, ninge; ca-ntr-un sfârșit de veac,
natura-și dă solemnă agonicul răsuflet,
și-atâta somn și moarte și-atâta alb e-n suflet,
de parcă ninge-ntr-însul necontenit de-un veac.
De frig te-nghemi, și-o raclă îți pare-odaia toată;
de prin hogeaguri fumul se-ncercuiește roată
și ciori ca de funingeni așteapt-un hoit trântit;
și gândurile pleacă în stol funinginit,
ca ciorile ce, negre, dau peste-ntinderi roată.
poezie clasică de Benjamin Fondane
Adăugat de MG
Comentează! | Votează! | Copiază!
Hiems
E iarnă, urlă crivăț; în vatră-i foc sărac;
și ninge, ninge, ninge; ca-ntr-un sfârșit de veac,
natura-și dă solemnă agonicul răsuflet,
și-atâta somn și moarte și-atâta alb e-n suflet,
de parcă ninge-ntr-însul necontenit de-un veac.
De frig te-nghemi, și-o raclă îți pare-odaia toată;
de prin hogeaguri fumul se-ncercuiește roată
și ciori ca de funingeni așteapt-un hoit trântit;
și gândurile pleacă în stol funinginit,
ca ciorile ce, negre, dau peste-ntinderi roată.
poezie clasică de Benjamin Fondane
Adăugat de Dan Costinaș
Comentează! | Votează! | Copiază!
Filozofia griului
Noi suntem români gri.
Sau mai degrabă cenușii.
Cenușii din cerul gurii
și până în orificiile de evacuare.
Nu suntem nici albi
nici negri
și nu tăiem niciodată
coada pisicii dintr-o bucată.
Pentru noi obediența
are o mulțime de nuanțe
de la gulerul jegos
și până la cioara vopsită
precum o blestemată
pisică neagră
fierbând în clor pentru a fi
lbită.
poezie de Dan Camer
Adăugat de Girel Barbu
Comentează! | Votează! | Copiază!
Iepe corăbii
I
Dacă lupul urlă la o stea,
Semn e cum că-i cerul ros de nori.
Rupte burți de iepe-n albă nea,
Pânze-ndoliate de mari ciori.
N-o să-și scoată gheara de azur
Cerul din duhoarea-i de gălbează,
Cetini-țeste leapădă-mprejur,
Prin livadă, vântul și nechează.
Auziți? E grebla de-asfințit
Țesălând dumbrăvile ucise.
Voi, cu brațe smulse de vâslit,
V-ați pornit spre țările promise.
Da, plutiți, sfârșiți-vă suișul!
Glas de ciori vărsați din curcubeu.
În curând și-o scutura frunzișul
Pomul alb ce-l am pe capul meu.
poezie celebră de Serghei Esenin, traducere de Emil Iordache
Adăugat de Costel Zăgan
Comentează! | Votează! | Copiază!
Căderea ciorii
Când Cioara era albă, a decis că soarele era prea alb.
A decis că lumina lui lucea prea argintiu.
A hotărât să-l atace și să-l înfrângă.
Și-a strâns toată puterea în fulgerul unui ghem fierbinte.
Și-a încleștat ghearele și și-a eliberat întreaga furie.
A țintit cu ciocul drept spre inima soarelui.
A râs în sinea-i până și-a atins vortexul cel mai adânc
Și a atacat.
La strigătul ei de luptă, subit, copacii au îmbătrânit,
Umbrele s-au lățit peste tot.
Dar soarele a devenit încă mai strălucitor
Iar cioara s-a prăbușit, înnegrindu-se, în flăcări.
A deschis pliscul dar nu s-a auzit decât un cărâit întunecat.
[...] Citește tot
poezie de Ted Hughes, traducere de Petru Dimofte
Adăugat de Petru Dimofte
Comentează! | Votează! | Copiază!
Două țigări
Pe cer trec nori
Și niște ciori
Vestesc ninsori
În viața mea
O clipă grea
Să treacă vrea
Un dor și-un foc
O țin pe loc
Nu vor deloc
Să plec să treci
Să trec să pleci
Să ningem deci
Și albi să fim
Să nu mai știm
Că ne iubim
[...] Citește tot
poezie de Marius Robu (8 decembrie 2015)
Adăugat de Marius Robu
Comentează! | Votează! | Copiază!
Strofe pentru zăpadă
Mireasă-a brazilor geometrici și-a brazdelor însămânțate - solemnitate albă, rece, fatală, mută și divină - tu vii cu grații de Madonă sau de Fecioară bizantină și pleci cu gesturi de bacantă, stigmatizată de păcate.
Nu te dorește-aproape nimeni, deși te-așteaptă toți să vii... Și frumusețea ta bizară n-o cântă nimeni decât, poate, îndrăgostiții de imagini abstracte și imaculate - cuminții tăietori de lemne și nebunaticii copii.
Și totuși, când cobori - suspectă, insinuantă și egală - pe câmp, pe arbori și pe ape, pe străzi, pe case și pe noi, tu schimbi în plăsmuiri lunare întreaga pastă de noroi, iar pe Maria din Magdala o-mbraci în peplum de vestală.
Și-n timp ce toți, deopotrivă, pigmei și umiliți, simțim puterea-ți magică ce-ngheață, distruge, arde și creează, doar ciorile, sacerdotale te mai insultă și-ți pătează - cu ieroglifele lor negre și stranii - albul unanim.
poezie celebră de Ion Minulescu din Viața românească, XII, nr. 1 (martie 1920)
Adăugat de Simona Enache
Comentează! | Votează! | Copiază!
<< < Pagina 1 >
Pentru a recomanda secțiunea cu Poezii despre alb și ciori, adresa este: