Poezii despre alb și lemn
poezii despre alb și lemn.
A picta
Pori albi
Absorb cu sete tușa.
Un vermillon,
Presat cu pensula de lemn,
Trezește muza.
E trei.
Și fruntea se încruntă.
Pereții goi
Privesc culoarea de pe foi
Și-admiră truda.
Încerc
Cu crom să scriu pe foaie.
Câmpul damnat,
Cu flori de mac întortocheat
Se-neacă-n ploaie.
poezie de Ioana Iulia Negru
Adăugat de Ioana Iulia Negru
Comentează! | Votează! | Copiază!
Participă la discuție!
Iarna
Iarna-i un vestit dulgher
Că ea poate, când voiește,
Peste râuri pod să puie,
Fără lemne, fără cuie,
Fără nici un pic de fier;
Și gătește-așa deodată,
Pod întreg, dintr-o bucată.
Iarna-i grădinar, când vrea
Pune albe flori la geamuri,
Fără frunze și cotoare,
Fără chiar să aibă soare,
Numai cum le știe ea.
Mie-mi plac, că sunt de gheață,
Dar când sufli, pier din față.
poezie celebră de George Coșbuc
Adăugat de Sagittarius
Comentează! | Votează! | Copiază!
Legiuni
Te întreb, Înșelătorule, unde sînt legiunile mele
și unde cele o mie de suliți, de turle?
De pe culme spuneai că se vede alba copilărie,
și acum nu aud nici tobe, nici surle.
Ascultă atent! Auzi un fluierat?
E un rest din trenul care a luat totul acum o mie de ani.
Și-un uruit prelung nu-ți sapă urechea?
E viața unui băiat care se plimba pe sub castani.
Din legiunile tale n-a rămas decît un crivăț
care bate neîncetat,
și lancea de lemn care aparține soldatului
ce n-a existat.
poezie celebră de Emil Botta
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!
Frumoasele zile...
Grădini mereu schimbătoare
desfăceau cozi de păun.
Eram ucenicul cuminte
al unui demiurg nebun.
Cerul îmi spunea basme,
etern nevăzut moșneag,
raze îmi botezau fruntea
ca pe un steag.
Alaiul năzdrăvan
trecea pe cai de lemn și de oase,
minunile mă adulmecau
cu boturi credincioase.
Apa somnului
se tulbura în uragane;
zorile spaima o tăiau în albe iatagane.
Fluturi auriți
mă visează în muzee de ceară.
Plăpânzi, noi am trăit
doar o primăvară.
poezie de Dumitru Popescu din Rază de cobalt (1979)
Adăugat de Simona Enache
Comentează! | Votează! | Copiază!
Sângele Crucii
Ființa noastră geme, înveșmântată în Sângele Crucii,
Astăzi, încă, mai curge pe lemnul suferinții,
Aburul cald și mirosul de mir mă înfioară,
Îngerii cântă glorioși pe corzile inimii-vioară,
Puternic, în turnul ei alb, un clopot se tânguie,
Curg lacrimi din cer, freamătă trupul de gutuie.
poezie de Liliana Roibu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!
Amintirea vârstei
Amintirea vârstei fără prihană
Ca un cocor fâlfâie peste suflet;
Aud clopote, chiote, dojană,
Iarba cum crește și melcii la umblet.
Copil fug, alunec peste băltoace,
Munților le fac căciulă de azur.
Port în palmă pietre, lemne de toace
Și cioburi de sticlă gunoaelor fur.
Vârsta trecută, mamă ești uitată,
Acum am crescut, urmărul e mare:
Furtuni de neguri, apă tulburată,
Cruce pe gânduri peste amplă zare,
Duc prin viață trecutul, colbul aprins,
Pasăre cu lat de picior, aplecat,
Efigie de stele pe cerul întins
Sau lac din care nuferii albi au secat.
poezie clasică de Ion Pena din revista "Drum", anul III, nr. 46 (decembrie 1939)
Adăugat de Marin Scarlat
Comentează! | Votează! | Copiază!
Bateria stă
pe masa de lemn negeluit
vinul alb ajunge gâlgâit
în paharul clătit de mântuială
de o fată blondă cu zâmbet
roșu carmin
ochii se aruncă pofticioși
pe sâni și lunecă pe talie
sifonul se-nvârtește
cu vinul încearcă o comuniune
tânăra-mi răspunde cu ochii ei
verzi ispititori
de vrăjitoare a bateriei
poezie de Vasile Culidiuc
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!
Femeie - floare de trandafir
Voi înnobila
lemnul
răstignind
trandafiri urcători,
îl voi altoi
în ochi
de lumină visători
și vor înflori
liberi în culoare
înmiresmată.
Spinii din sânge
vor fura lacomi
o picătură,
durere nu va fi,
nici lacrimă
decât bucurie.
[...] Citește tot
poezie de Nicolae Vălăreanu Sârbu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!
Strofe pentru zăpadă
Mireasă-a brazilor geometrici și-a brazdelor însămânțate - solemnitate albă, rece, fatală, mută și divină - tu vii cu grații de Madonă sau de Fecioară bizantină și pleci cu gesturi de bacantă, stigmatizată de păcate.
Nu te dorește-aproape nimeni, deși te-așteaptă toți să vii... Și frumusețea ta bizară n-o cântă nimeni decât, poate, îndrăgostiții de imagini abstracte și imaculate - cuminții tăietori de lemne și nebunaticii copii.
Și totuși, când cobori - suspectă, insinuantă și egală - pe câmp, pe arbori și pe ape, pe străzi, pe case și pe noi, tu schimbi în plăsmuiri lunare întreaga pastă de noroi, iar pe Maria din Magdala o-mbraci în peplum de vestală.
Și-n timp ce toți, deopotrivă, pigmei și umiliți, simțim puterea-ți magică ce-ngheață, distruge, arde și creează, doar ciorile, sacerdotale te mai insultă și-ți pătează - cu ieroglifele lor negre și stranii - albul unanim.
poezie celebră de Ion Minulescu din Viața românească, XII, nr. 1 (martie 1920)
Adăugat de Simona Enache
Comentează! | Votează! | Copiază!
Schele
Zidarii, înainte să înalțe-o clădire către stele,
Sunt atenți și-au grija de platforme și de schele;
Se-asigură că scările sunt bine proptite pe picioare,
Iar scândurile temeinic amarate și cu lemnul tare.
Totuși, acestea-s îndepărtate când lucrarea-i gata,
Ivindu-se pereții puternici și albi, duri ca piatra.
Astfel, dragă, dacă uneori ți se pare că se prăbușesc
Vechile punți dintre noi, acceptă-acest fapt firesc,
Nu te teme. Putem lăsa schelele să cadă-n noroi,
Încrezători în zidul ridicat de amândoi.
poezie de Seamus Heaney, traducere de Petru Dimofte
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!
<< < Pagina 1 >
Pentru a recomanda secțiunea cu Poezii despre alb și lemn, adresa este: