Poezii despre alb și nas
poezii despre alb și nas.
Altare albe
ce noapte albă ce noapte albă
abia acum a înțeles că e albă e albă
femeia cu albă carne și piele prea albă
femeia
din visele mele albite sub crupele ei
sanguine (?!) atât
de albe atât de pornite pe nas ca și sângele
femeia
ca ultim popas ca ultimă rugăciune în fața
altarului alb cum e noaptea
poezie de Traian Abruda
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!
Iarna
Totu-i alb în jur cât vezi
Noi podoabe pomii-ncarcă
Și vibrează sub zăpezi
Satele-adormite parcă.
Doamna Iarna-n goană trece
În calești de vijelii
Se turtesc de gemul rece
Nasuri cârne și hazlii.
Prin odăi miroase-a pâine,
A fum cald și amărui
Zgreapțănă la ușă-un câine
Să-și primească partea lui
Tata iese să mai pună
Apă și nutreț la vacă;
Vine nins c-un fel de brumă
Și-n mustăți cu promoroacă.
Iar bunicul desfășoară
Basme pline de urgie,
Basme care te-nfioară
Despre vremuri de-odinioară,
[...] Citește tot
poezie celebră de Nicolae Labiș
Adăugat de Adelydda
Comentează! | Votează! | Copiază!
E albă noaptea
E albă noaptea și-mi pare că pe drumuri
Se plimbă morții lumii
În robe violete,
Ard stelele-n cenușa stropită cu parfumuri
Prin somnul dulce al-mumii
Mai trec gabriolete.
E atâta necuprindere în vârstă și mă duc
Să pun sub nasul morții
Fum greu de busuioc,
Mai vin batrânii lumii cu fluiere de nuc
Să-și piardă datul sorții
La jocuri de noroc.
E albă noaptea și-mi pare că pe drumuri,
Ard stelele-n cenușa stropită cu parfumuri.
poezie de Nicolae Vălăreanu Sârbu (2 mai 2009)
Adăugat de Nicolae Vălăreanu Sârbu
Comentează! | Votează! | Copiază!
Asistenta
v-ați tras vreodată verigheta pe nas?
în-treabă asistenta ORL măturând
părul din curtea spitalului de ne-bune
porniri virtuale când o văd așa plină
de mine cel supra
ponderal în expresii sub hălățelul ei alb
ca laptele dimineții ce-i vine ca o
mică mănușă de unică-ngăduință...
poezie de Traian Abruda
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!
Cele treizeci de condiții pe care trebuie să le îndeplinească o femeie ca să fie frumoasă cu adevărat
Ea trebuie să aibă:
Trei lucruri albe: pielea, dinții și mâinile.
Trei negre: ochii, genele și sprâncenele.
Trei roșii: buzele, obrajii și unghiile.
Trei lungi: corpul, părul și mâinile.
Trei scurte: dinții, urechile și picioarele.
Trei largi: pieptul, fruntea și locul dintre sprâncene.
Trei strâmte: gura, talia și ce-i mai jos.
Trei groase: brațele, coapsele și pulpele.
Trei subțiri: degetele, părul și buzele.
Trei mici: sânul, nasul și capul.
poezie clasică de Brantome din Viețile doamnelor galante
Adăugat de Simona Enache
Comentează! | Votează! | Copiază!
Suntem sătui
de laptele care udă versurile
locuim întinși pe piatra grea
și rece stăm cu burțile prinse
în suculente digestii dintre pauze
la început de secol ne-am săturat
de spuma albă a berii blonde
așteptând boarea moldavă
să ne mângâie pe nasul presărat
cu sare așteptând momentul
eliberării jetului de lapte care udă
gâtul uscat și ne satură zi de zi
poezie de Vasile Culidiuc
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!
Iarna
Întârzie de-o lună,
la întâlnire iarna
și îi pândesc zăpada
înghesuit în beci,
acolo unde-n umbră
bolborosește vinul
și Sfântu-mi dă dispensă
la chefuieli pe veci;
o mai astept o lună
până termin butoiul
și până când iubito
la altul o să pleci,
lăsându-mă drept pradă
copiilor zanatici
cu ochii de mătase
și picioruțe reci
și-apoi din resemnarea
întinderilor albe
[...] Citește tot
poezie de Cristian Vasiliu
Adăugat de Adelydda
Comentează! | Votează! | Copiază!
Homo glacialis
Am nasul roșu, ca un morcov
Și ochii închiși, de brune gene,
Buze-s piper, din roșu-n mov...
Păru-am ca tabla de lighene.
Mâinile-mi țin în buzunar
Și-o mătură o port lopată;
Să curăț neaua pe trotuar...
Picioare-mi țin sub poala vată.
Am trupul alb din două sfere,
Umflat, de șubă și ițari,
Cu nasturi, putrezite mere
Și brâu, colacul de hornari.
Urechile, au căzut de frig
Și zâmbetul îmi stă să cadă...
Dar să profit, să-l am câștig
O iarnă în plus... îs om, de zăpadă.
poezie de Daniel Aurelian Rădulescu (19 decembrie 2013)
Adăugat de Daniel Aurelian Rădulescu
Comentează! | Votează! | Copiază!
Așteptare
Era timpul când mi se încopciau gândurile
pe albul zăpezii într-o rană deschisă,
lupii urlau pe fața gerului teama
și o fluiera crivățul alungat din munți
la ferestrele tale înflorite de gheață.
Luna strângea vulturii pe creste
să le fure parfumul de sânge,
să-l vândă la mare pescărușilor albi
când pe umerii valurilor peștii se agață de aer
și le râd în nas.
Sub ape curentul lovește-n țărm,
marea-i încremenită de singuratate.
Ard vreascurile timpului sub coaja copacilor
paianjenii s-au acuns în scorburi adânci
în pânza lor corbii-și prind ghearele.
Schelete de pești mă zgârâie pe auz
și nopțile cad tăiate în bătaia pleoapelor
[...] Citește tot
poezie de Nicolae Vălăreanu Sârbu (1 noiembrie 2010)
Adăugat de Nicolae Vălăreanu Sârbu
Comentează! | Votează! | Copiază!
Ghiers despre grandoarea Măriei sale
călărețul dă pinteni murgului bălan
e tot mai chipeș cu fiecare an
de călăreț e vorba de puștiul cel bălai
pe care când îl vede domnița strigă vai
și-și coperă năsucul cu o năframă albă
jupânul ei boierul își zdrăngăne o salbă
cătând prin colbul sur de dinspre miazăseară
e chipeș, nu zic (și are mustăcioară)
dar nu știu care-i noima de i se zice Mare
când el măsoară cel mult vreo trei picioare
păi ce să zic mărite răspunde jupânița
și repede roșește și-i tremură cosița
poezie de Călin Hera
Adăugat de Dan Costinaș
Comentează! | Votează! | Copiază!
<< < Pagina 1 >
Pentru a recomanda secțiunea cu Poezii despre alb și nas, adresa este: