Poezii despre alb și rușine
poezii despre alb și rușine.
Adormita
Adormită pe plocate,
Te-ai trezit pe jumătate
Și ți-e frică și sfiială
Că te prinde ziua goală.
Nu poți iute să-ți ascunzi
Sânii albi, de-abia rotunzi.
Nici păianjenul din plasa
Cu trei colțuri, ca mătasa.
Haide, nu-ți fie rușine
Că se uită mult la tine
Vărul soare, din livede,
A orbit și nu te vede.
poezie celebră de Tudor Arghezi din Stihuri noi (1956)
Adăugat de Dan Costinaș
Comentează! | Votează! | Copiază!
Participă la discuție!
Trupul meu
Trup violent, de temut, rușinat,
Trup de poet ce-n lacrimi navighează,
Cine te zguduie astfel, cine te dezarmează?
(Bruxelles doarme cu mii de focuri decorat.)
În țara bunei suferințe
(Adu-ți aminte de acea casă-n câmpie),
Infirm arhanghel, beat de-a ta tăcere,
Nu așteptai decât o aspră dragoste să vie?
Știu toți prăpastia pe care mă aplec.
Se culcă muza moartă între zei.
Priviți cu toți (e o pagină albă),
Înmormântați poeții acasă la ei.
poezie clasică de Odilon-Jean Perier din Antologie de poezie belgiană (1968), traducere de Radu Boureanu
Adăugat de Simona Enache
Comentează! | Votează! | Copiază!
Libertatea de-a fi
Rostogolindu-se-n larg
sunetul crește
odată cu undele mării
înghițit de tăcere.
Te pierzi infinit
într-un spațiu prea strâmt.
Izbucnești simfonie
în albii imense...
Libertatea de-a fi,
vuietul apei atingând
pentru un vârf,
focul nestins
al luminii prea albe...
Într- o clipă te stingi,
rușinat te ascunzi
printre umede fire
ca apoi să revii
mângâiere sau tunet.
poezie de Anne Marie Bejliu
Adăugat de Adelydda
Comentează! | Votează! | Copiază!
Bastonul alb
starea de poezie te poate ajuta să treci strada
ca acel baston alb ce pipăie realitatea cu nările
înmuiate în asfaltul fierbinte
ești la marginea drumului și privești cum
țîșnesc în stînga și în dreapta maniacii
lecturii în diagonală,
deodată se aude o respirație gîfîită
și valea celor o mie de coline
se umple de vaci albastre,
o femeie cu pălărie de dantelă coboară
încet dintr-un pod de iarbă
netezindu-și rușinată coapsele roșii
te gîndești să traversezi pe aici
cît încă se mai aude foșnetul cu care
bastonul alb pipăie gleznele vîntului.
poezie de Angela Furtună din Poemian Rhapsody - Cartea Donei (2004)
Adăugat de clara vieru
Comentează! | Votează! | Copiază!
up, down
atât de proaspăt colțul dimineții,
Doamne,
respir, respir fără
să mai expir, crește cât cerul
pieptul meu
albă străbătând neașteptată
ca o minune
lumina nouă pune asediu frunții
de rușine sau teamă privirea-mi coboară
astfel aflu că nu mai am umbra
aliniindu-se cu trupul nu se arată
timpul este o contracție
ca o ușă deschisă, rămâne
să știu de care parte sunt
până atunci, pieptul meu crește
privirea caută umbre
poezie de Valeriu Barbu
Adăugat de Mariana Fulger
Comentează! | Votează! | Copiază!
Sonet de toamnă
M-ai întrebat cu ochii tăi limpezi de cristal:
"Iubitul meu cel straniu ce daruri îmi găsește?"
- Iubito, taci! Ți-aș spune că inima-mi dorește
Candoarea ce-avusese străvechiul animal!
Tu, care-mi legeni somnul cu mângâieri ușoare,
Să nu știi niciodată cumplitu-mi nenoroc,
Nici taina scrisă-n mine cu litere de foc!
De patimă mi-e silă și orice gând mă doare...
Să ne iubim cuminte. Amorul stă la pândă
Și, nevăzut, țintește cu arcul lui fatal.
O, îi cunosc prea bine eternul arsenal:
Rușine, furii, crimă... O, mărgărită blândă,
Suntem două amurguri de toamnă ostenită,
O, tu, atât de albă și rece Mărgărită!
sonet de Charles Baudelaire din Florile răului (1857), traducere de Al. Hodoș
Adăugat de Ionuț Popa
Comentează! | Votează! | Copiază!
Poezia asta n-are limite
mă târăște înainte
nepregătită așa cum sunt
cu pumnii vineți și genunchii moi
mă spală
îmi pune gloanțe în buzunar
îmi deschide ochii
mă ia la palme
dar eu nu și nu
poezia asta n-are nici o rușine
mă dezbracă în stradă
mă pune să vânez
iar eu vreau să mă-ngrop
sub albul cuvintelor
cu Dumnezeul tău în brațe
poezie de Any Drăgoianu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!
Diavolii vin pe rând
Vine diavolul alb și-mi spune:
Ai iubit, dar ai și uitat.
Rămân cu ochii în jos și tac.
Tac întristat, tac rușinat.
Vine diavolul roșu. Mă-ntreabă:
Unde ți-e sulița? Unde ți-e sabia?
Îi arăt portul cu ape stătute:
Mi-a plecat, îi spun, goală, corabia.
Albastrul diavol vine și-mi spune:
Știu bine că-ți plac zorile.
Îmi plac, îi răspund, dar îmi place și roua
Pe care-o păstrează în ochi florile.
Diavolul negru vine la rând.
Tace. Și m-apucă de mină.
Îl rog lângă mine, măcar o clipă,
O singură clipă să mai rămână.
[...] Citește tot
poezie celebră de Zaharia Stancu
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!
Scrisoare de la tine către mine
M-ai iubit de mică și a mea mânuță
Părea roșu timbru prins în palma ta
M-ai plimbat pe cerul purpuriu-albastru,
Un pahar de apă mi-ai dat dintr-o stea!
Când crescui mai mare așa... frumușică,
Coronițe albe multe mi-ai adus;
Muguri de luceferi cusuți în eșarfe
Tu în dulci ghirlande la gât mi le-ai pus!
Într-o seară caldă ce plutea pe vale,
Rușinat, pe bune, mi-ai cerut s-ascult
Eu închis-am ochii; aplecat cu teamă,
Mi-ai dat cu sfială primul meu sărut!
Mută îi mulțumeam nopții de mătase
Ea mascase macul în obraz ivit.
Sufletul în tremur legănat de farmec
M-a îmbătat degrabă și m-am fâstâcit!
[...] Citește tot
poezie de Nicolae Rolea din Mi-e dor de cineva ca tine
Adăugat de Nicolae Rolea
Comentează! | Votează! | Copiază!
Călifarul nu știe geografie
Toamna e din nou stăpână
Păsările-ncep să plece.
Lor le este tare frică
De-anotimpul alb și rece...
Berze, dropii, rândunele,
Toate-și iau la revedere
Părăsind ca-n orice toamnă
Cuiburile sezoniere.
Stoluri, stoluri, zboară iute
Către țările mai calde
Unde nu există iarnă,
Unde soarele te arde.
Toate știu, se pare, drumul
Învățat dintodeauna
Dar să vezi acum trăznaie,
Dintre toate, este una...
[...] Citește tot
poezie de Petre Crăciun din Primul zbor. Poezii pentru copii
Adăugat de MG
Comentează! | Votează! | Copiază!
<< < Pagina 1 >
Pentru a recomanda secțiunea cu Poezii despre alb și rușine, adresa este: