Poezii despre alb și viscol
poezii despre alb și viscol.
Joc
Ce visează omul de zăpadă
îmi îngheață sufletul în alb
eu și Ceahlăul
ne-am privit o clipă în ochi
restu-i viscol
poezie de Costel Zăgan din Ode gingașe (24 februarie 2018)
Adăugat de Costel Zăgan
Comentează! | Votează! | Copiază!
Aproape portret
Anii mulți m-au viscolit,
părul în cap mi-a albit.
Pasul mult mi s-a scurtat,
dus îi sporul la umblat.
Fața-i galbenă ca ceara,
dusă-i de mult primăvara.
A rămas tare departe,
s-o readuc, nu se poate.
poezie de Dumitru Delcă (ianuarie 2019)
Adăugat de Dumitru Delcă
Comentează! | Votează! | Copiază!
Poartă-n ochi seninul
Poartă-n ochi seninul. Poartă noaptea-n păr.
Nu i-am spus iubitei nici un adevăr.
M-a-ntrebat: "Afară viscolu-i buimac?
Să-ncălzesc căminul, patul să ți-l fac?"
Am răspuns iubitei: "Azi, prin vânt și ger,
Cineva flori albe leapădă din cer.
Poți așterne patul și sufla-n cămin,
Eu și fără tine sunt de viscol plin."
poezie celebră de Serghei Esenin, traducere de George Lesnea
Adăugat de Simona Enache
Comentează! | Votează! | Copiază!
Premoniție
Nu mă păcăli, Toamnă,
cu mângâierile tale formale,
cu peisagii zăcând pe simezele
romanticilor întârziați
Prea multele-ți naturi moarte
ascund în ele premoniția
viforniței ce mă va îneca
în albul uitării...
poezie de Constantin Ardeleanu
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!
Creanga
De se o înălța
Printre tristeți pelinul,
În amintiri blândețuri de senin
Acolo, unde frământarea vie
Iuțește pasul printre stele
Se duce viscolul durerii.
Pe un petec de hârtie albă
Izvoarele suspină pe furiș.
poezie de Eugenia Rada Ioniță
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!
Creanga
De se o înălța
Printre tristeți pelinul,
În amintiri blândețuri de senin
Acolo, unde frământarea vie
Iuțește pasul printre stele
Se duce viscolul durerii.
Pe un petec de hârtie albă
Izvoarele suspină pe furiș.
poezie de Eugenia Rasa Ionișă
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!
Noapte de noiembrie
Noapte de noiembrie, orologiu iar bate
Tresar ațipit la fereastra odăii
Ale pinului ramuri pocnesc înghețate,
De vifor ce urlă la marginea văii.
Din munte coboară pe rază de lună,
Urme de lup adâncite prin nea
În casă tăcere când codrul răsună
Din pragul de iarnă geroasă și grea.
Pe creste golașe se plimbă un astru,
În a brazilor trupuri s-ascunde
Al spațiului cosmic și veșnic sihastru,
Ce-și face culcușul în munte.
A nopții viforniță pe trupuri adună
Sărace, de toamnă golite,
Cu palme uscate și straie de brumă,
Făpturi de noiembrie-albite.
[...] Citește tot
poezie de Emil Utalea
Adăugat de Emil Utalea
Comentează! | Votează! | Copiază!
Nime nu va fi-n cămară...
Nime nu va fi-n cămară,
Decât înserarea. Poate
Încă iarna cu-ntristarea
Din perdelele lăsate.
Încă fulgii cu noianul
Înălbirii lor sublime,
Încă streașina, troianul,
Iar cu-acestea încă Nime.
Iar pustiu să-mi viscolească
Firea mea. Din lac să cheme
Iernile ce-or să-mi albească
Chipul meu din altă vreme.
Spini de gheață să-mi înfigă
Anii, când mi-or fi la vamă,
Sobele să-și mânce frigul
Stivuit până la geamuri.
[...] Citește tot
poezie clasică de Boris Pasternak, traducere de Anatol Codru
Adăugat de Simona Enache
Comentează! | Votează! | Copiază!
Spune-ți părerea!
Impresie de iarnă
Roua înghețată își lasă amprenta
peste suflete,
c-un oftat
peste gerul creionat
de fluturi albi,
rătăciți sau poate, chiar...
Îndrăgostiți.
De umbra plină de promoroacă,
a brazilor cristalizați,
de viscolul întunecat
și de-un dor blestemat...
poezie de Daniela Fărtăiș
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!
Mușcate de ger
Mi-e frig de mine. Viscolesc.
Mi-e gerul gură care mușcă,
Mi-e noaptea vremea când albesc,
Mi-e dorul fiară-nchisă-n cușcă.
Ți-e foc de mine. Dogorești.
Ți-e gura două flori mușcate,
Ți-e noaptea vremea când roșești,
Ți-e dorul fiară-n libertate.
poezie de Marius Robu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!
<< < Pagina 1 >
Pentru a recomanda secțiunea cu Poezii despre alb și viscol, adresa este: