Poezii despre autoritate și iubire
poezii despre autoritate și iubire.
Act
Totuși,
Actul de dragoste
E un act de autoritate,
Nu un simplu
Aranjament intersexual
În plină tandrețe.
poezie celebră de Adrian Păunescu din Din doi în doi (2003)
Adăugat de Simona Enache
Comentează! | Votează! | Copiază!
Anormalitate
Când soarta nu îți e precară,
Aflând iubirii plinătatea
Trăiești intens realitatea
Și fericirea ți-e plenară
Dar coada dracului murdară
Creează anormalitatea
Ea speculând naivitatea
Se vâră autoritară
Iubita vezi că-i arțăgoasă
Învăluită de-o angoasă
Și furioasă, astăzi "cată",
A-ți spune prin demers ocult:
- Te dau iubite-n judecată,
Că nu mai mai bătut de mult!
sonet epigramatic de Dan Căpruciu din Sonatele sonete. Sonete epigramatice, epigrame, Sonate bine (2011)
Această poezie face parte dintr-o serie | Toată seria
Adăugat de Gheorghe Culicovschi
Comentează! | Votează! | Copiază!
Societatea ( puls - radiografie - tratament)
Se aud sunete ciudate,
O fi inima noastră ce bate?
Se văd semne de umanitate,
Câtă dragoste e în societate?
Multe întrebări fără răspunsuri.
Sunt prea multe neajunsuri!?
Dintre toți dumnezeii societății,
Cine este de fapt creatorul vieții?
Când bătăile inimii sunt tari,
Oamenii sunt foarte mari...
Când bătăile inimii sunt slabe,
Oamenii merg în patru labe...
Părinți ce nu-și cunosc copiii,
Copii ce cresc fără părinți.
Unde suntem, unde sunt viii?
Doar morții trăiesc printre sfinți?
[...] Citește tot
poezie de Ovidiu Kerekes (23 ianuarie 2023)
Adăugat de Ovidiu Kerekes
Comentează! | Votează! | Copiază!
și ochii
care te fulgeră erau
de un albastru injectat
precum miezul albastru al unei flăcări
galbene de aparat de sudură
cu oxiacetilenă în clipa
când te hotărăști s-o stingi
așa-i erau ochii în plină tandrețe
privesc fascinat cum mâinile ei
se lasă-n râul de iubire
și-n căuș aduna apa
care străbate lumina la fel
cum străbate aerul
căzând pe buzele moi
e un act de autoritate
numai apa poate să pretindă asta
ochii se întâlnesc din nou
au culoarea oțelului proaspăt răcit
taie clipa-n două înainte de somnul
de veci au fost așa la supărare
acum tremură instabili
poezie de Vasile Culidiuc
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!
Lăstarul
S-a deschis o nouă lucrare și un nou altar
Și Dumnezeu lucrează, sădește un nou vlăstar
O nouă putere cerească se ridică pe pământ
Sub autoritatea puternică a Duhului Sfânt.
Ploaia cerească îl udă adesea să crească în sus
Mlădița verde, lăstarul luminii, lăstarul lui Isus
Dacă-l vedeți cât este de mic, de firav și fragil
Dar și știți că Dumnezeu îl va crește ca pe un copil.
Și-l va întări și-l va binecuvânta și-l va face roditor
Și-l va înmulți, îl va curăți și-i va veni în ajutor.
Să nu disprețuiți acum începuturile cele slabe
Așa este sămânța, un fir când iese din boabe.
Un fir fragil ce trebuie păzit de vânt, de frig și ocrotit
O lucrare ce se înalță în lumină, în dragoste împletit
Ca să crească și să-și croiască prin viață menirea
O lucrare a Domnului Hristos ce aduce iubirea.
poezie de Constantin Sferciuc (9 august 2017)
Adăugat de Micheleflowerbomb
Comentează! | Votează! | Copiază!
Și acum ce rămâne?!
iubirea în învelișul trădării
trădarea în ascunzișul celeilalte?!
doar spaima enormă a omului omițându-și Dumnezeul?!
și câte sentimente rămase la stadiul de proiect
acaparate în nesăbuita lăcomie către altceva!
niciun păcat prea mare! nicio deziluzie!
florile își schimbă chipul în nevăzutul ochilor noștri
nopțile se lasă autoritare / în lăuntrul lor cutremure
ne desprind alcătuirile / înainte de orice dimineață
un lup ne mușcă isteric din intimitate
îi încurajăm mușcătura într-o orbire a lumilor
ce n-au să vină preceptual vreodată
și totuși! cineva posedă o firavă memorie afectivă
galben tramvaiul atenționează un foișor:
2 suflete gata cândva să explodeze!
poezie de Daniela Luminița Teleoacă
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!
Manifestul călcătorului pe nori nu are nevoie de semnături
nici de autoritate nici de publicitate
de pe această platformă pot să-mi strig durerea
cu desăvârșire fără strop de îndoială
ca pe o imensă bucurie nimănui
ecoul ecoului va răsuci fiecare geamăt
ca pe o renunțare la moarte prin acceptarea ei
apoi îmi voi desena iubirea dintr-un curcubeu
iar tu nu poți să-mi iei viața
pentru că eu nu am așa ceva la purtător
sunt un suflet nemărginit dar schilodit de trup
mult prea liber ca să mă supun unui ritm
mult prea sălbatic ca să fie călărit
aproape alb aproape volatil aproape mut
la granița dintre două imensități
momentul embrionului
în lipsa dorinței niciun univers nu s-ar naște
sau ar fi la fel de schilod precum această poezie
poezie de Tudor Gheorghe Calotescu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!
Dar unde sunt pomii înfloriți?
primăvara asta
cârpită cu petice care mai de care
să ne țină oarecum laolaltă
făcută să funcționeze împinsă repede
în algoritmul celor 4 sezoane
de dragul obișnuințelor
al habitatelor de tot soiul
lăsată mai apoi liberă
ca un animal dezlegat din lesă
dându-i iluzia dumnezeirii
urmărită pe furiș ca un tâlhar
autoritar pusă la index
și noi!
marii pitici înghițiți de instincte
falșii eroi formal expiind în burta unui chit
șirul nesfârșit de neorânduieli afective
ale străbunilor... ale urmașilor
[...] Citește tot
poezie de Daniela Luminița Teleoacă
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!
Dragostea Divină
Dragostea Divină
Doamne Tată Sfânt din Cerurile Preaânalte
Ai lăsat Cuvântul Tău Cel Sfânt să ne arate
Că ne iubești, și că Puterea Dragostei Divine
Și pe noi cei ce te căutăm în Harul Tău ne ține.
Dragostea Ta este puterea noastră pe pământ
Turnată în inimile noastre prin Duhul Tău Sfânt
Ea ne umple viața de haruri și bucurii cerești
Ne întărește când trecem prin încercări pământești.
Dragostea Divină ne face puternici și autoritari
Dumnezeu a turnat-o în inimile noastre să fim tari
Dragostea Divină este îndelung răbdătoare,
Să putem înainta cu bucurie în ziua următoare.
Dragostea este plină de bunătate și de armonie
Ea nu pizmuiește, nu se laudă, nu se umflă de mândrie
[...] Citește tot
poezie de Constantin Sferciuc (6 februarie 2020)
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!
Cartea
Au primit-o în pustiu. A luat-o Iosua,
A dat-o bătrânilor, înțelepților, profeților,
Că școlerii nu aveau timp de așa ceva.
Înlătură subordonarea, scria în carte.
A venit istoria și a făcut isterie cum fără subordonare?
Zidarii au spus facem un zid în jurul ei.
Adevărul nu a fost încântat. Ne-a liniștit Șimon.
Păstrați realitatea, meditația, rugăciunea, iubirea.
Ne-am liniștit. Dar nu pentru multă vreme.
Antigonos a spus nu aștepta răsplată.
Dar noi am așteptat, am primit ce am meritat.
Iose a spus și el, nu te-nveli cu înțelepciunea altuia, gândește.
Am gândit, dar nimic n-a ieșit.
Au venit sute de înțelepți, le-am sărutat picioarele.
Am înțeles realitatea și autoritatea nu se potrivesc mai deloc.
Vorbele nu sunt Adevărul. Realitatea e mult mai vicleană.
Învățătura care nu sporește scade. Altfel unde s-ar duce proștii?
M-am uitat în jur, eram singur. O barbă lungă și albă îmi acoperea pieptul.
Doamne, inima unde este? Aici, ciripi o pasăre.
poezie de Boris Marian Mehr
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!
<< < Pagina 1 >
Pentru a recomanda secțiunea cu Poezii despre autoritate și iubire, adresa este: