bujori şi poezie

Onoarea de-a vă cunoaşte (1)

Bujorul înflorit chiar pe obraz
e cea mai gravă circumstanţă
însă îngăduiţi şi-acest extaz
să vă admir de la distanţă

E cea mai gravă circumstanţă
să fii poet în timp de criză
când doar prostia-i în vacanţă
tu eşti mereu parcă în priză

Să fii poet în timp de criză
hai îngăduiţi şi-acest extaz
să fie poezia cea din urmă miză
bujorul înflorit chiar pe obraz

Nu-i cea mai gravă circumstanţă
să fii cu cerul în balanţă

poezie de Costel Zăgan din Cezeisme II (1 septembrie 2020)
Adăugat de Costel Zăgan
Comentează! | Votează! | Copiază!

Douăzeci şi unu de cântece cu luminiţe

Odorul meu îl port bijuterie,
o rază de bujor într-un pahar.
Orice sărut al lui e o cutie
unde surâde un mărgăritar.

În orice stih şi pas e numai el,
îl culc în raze şi-l adorm cu stele
şi ca pe-un zbor ceresc de porumbel
îl leagăn peste crângul vieţii mele.

poezie celebră de Radu Gyr din Stele pentru leagăn (1936)
Adăugat de Costel Zăgan
Comentează! | Votează! | Copiază!

* * *

Nu există folos din poezie aşa cum nu există
aripă din pasărea ce o zboară.
Din poezie poţi să faci şi plânsul râsului
şi un şofer de curse în rai.
Pe nimeni nu mai doare poezia! Ea a devenit
un bujor de urzică stropit de o primăvară
cu tălpile înţepate de
un surâs...

poezie de Alin Ghiorghieş
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Dor de pocăinţă

Am stins în ochiul sidefat din mine
Bujori înflăcăraţi, într-un amurg,
Să nu mai plâng, că nu sunt lângă tine,
Când clipele -n clepsidră curg.

Şi am închis în mare noi iluzii,
Într-un poem de lemn le-am aruncat,
Că se pierdeau în largul, ce-apăruse
Să mi le ducă neîntârziat

Spre ţărmurile, care le credeau senine,
Acolo, îngerii în vise le-mbrăcau
Şi din iluzii renăsteau, marine,
Cântări de îngeri, scrise pe-un alt mal.

Iar valurile îmi chemau dorinţa
Bujorilor înflăcăraţi, din cel amurg,
Şi am aprins un dor de pocăinţă,
Pentru - ale mele clipe, ce-n clepsidră curg.

[...] Citeşte tot

poezie de Lilia Manole
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!

Cameleon-femeie

Icoană străvezie, în cadrul sumbru-al vieţii,
Cu părul ei sur-galben, cu ochi închis-albaştri,
Sclipi deodată clară, vis roz al tinereţii,
Cum în obscure-azururi apar pribegi blonzi aştri.

O văz fugind prin codrul cel verde de jugaştri —
Era Erato albă iluminând poeţii. —
De-a ei priviri focoase ar fi roşit sihaştri
Păliţi, chlorotici, vineţi de greul bătrâneţii.

Purta bacanta-mi nuferi, bujori şi violete,
Învesmântată magic în daurite plete
Şi-n varii polichrome bibiluri şi altiţe...

Îmi arunca pupila-i divine curcubee;
Dar eu, nebun! zic: "Spectru! Cameleon- femeie!
Fugi! sufletul ţi-e negru şi maţele pestriţe!"

poezie celebră de Ion Luca Caragiale din Moftul Românesc, nr. 17 (1893)
Adăugat de Simona Enache
Comentează! | Votează! | Copiază!

Drumul poeziei

Poezia viitoare
zburătăceşte pe veranda mea
brambura.

Ca un puf de păpădie
face echilibristică
pe creionul albastru ceruleum
aşteptând
o mână care
să-i umple transparenţa
şi să-i ademenească
sunetele
până iese un ulcior de lut
menit setei, menit spargerii.

Îi aud vocea eterică parafrazându-l pe
Diogene din Sinope
"Caut un poet, caut un poet adevărat "
Dar mi-e primăvară,
mâinile mele-s legate de petalele bujorilor,

[...] Citeşte tot

poezie de Cecilia Birca
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Deunăzi muşcat-au...

Deunăzi muşcat-au din plante carnivorii
Cu dinţii ce din piatră un univers au stors,
Şi-ntr-o privire crudă se închinau bujorii,
Căci de ascuţi lumina nu-i cale de întors.
S-au zis destule-n lume, dar un festin de versuri
Nu au văzut nici caii pe lângă-un drum de şes,
Când buruieni uscate împiedicat-au mersuri
Ce-au dat substanţă filei cu-al artei interes.
De neputinţe gândul în cercuri se îmbată,
Ca o garoafă crudă mă zbat şi eu, demis,
Dar unde-mi este-acuma trăirea de-altă dată,
Alături de speranţa unui hectar nescris?
Pierdută-a fost recolta, când mândri stau ciocoii
Pe-un muşchi de rădăcină, privind în chin eroii.

poezie de Ionuţ Popa (29 martie 2008)
Adăugat de Ionuţ Popa
Comentează! | Votează! | Copiază!

Cântec răscopt

Dintr-o inimă albastră
mi-a ciocănit la fereastă
trilul viu, bujorul roz,
din obrazul virtuoz.
Radioasă păsărica
căntă toată ziulica,
de dor piere-n codrul des
ciripind pe al meu vers,
de dor şi de dragoste
cântă ochii-n pacoste,
de pe plaiul apelor
pe genele viselor.
Iar, sălbatic şi năuc,
delirează mândrul cuc
şi pleacă-n stele buluc,
să culeagă flori arzânde
pentru mândrele flămânde
de iubire şi de foc,
din condeiul meu de soc.
Frunza sângelui răscoc!

poezie de Aurel Petre
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Cântec răscopt

Dintr-o inimă albastră
mi-a ciocănit la fereastă
trilul viu, bujorul roz,
din obrazul virtuoz.
Radioasă păsărica
căntă toată ziulica,
de dor piere-n codrul des
ciripind pe al meu vers,
de dor şi de dragoste
cântă ochii-n pacoste,
de pe plaiul apelor
pe genele viselor.
Iar, sălbatic şi năuc,
delirează mândrul cuc
şi pleacă-n stele buluc,
să culeagă flori arzânde
pentru mândrele flămânde
de iubire şi de foc,
din condeiul meu de soc.
Frunza sângelui răscoc!

poezie de Aurel Petre (28 iulie 2018)
Adăugat de Aurel Petre
Comentează! | Votează! | Copiază!

Poem BAROC TREI

Cînd noaptea se crapặ-ntr-o stea ca o parặ
Lirismul bezmetic ţine loc de breloc
Şi-nghesuita-n rama acelui gînd de fiarặ,
Aud cum nesfîrşirea îmi zice "N-am, bre, loc!"

Dar fặ-ţi un loc în locu-i, un templu mai hidos
Decît o tuşặ finặ de pensulặ pe-o faţặ,
Care s-a smuls din rama perfidului colos
Ca umbra ce-nfloreşte abia spre dimineaţặ.

Īn timp chiar şi gîndirea e verde sau amarặ,
Ca pasặrea din visul cu îngeri care zboarặ
Cu aripi de zặpadặ şi scrîşnet de vioarặ
Īn care-şi pierd duhoarea sfielnicặ de fiarặ

Iar muza, coloratặ, fardatặ chiar strident,
L-a violat pe zeul oceanelor şi-ndatặ
Acesta şi-a ras barba şi i-a zids decadent:
Tu eşti ceva în jurul unui bujor de fatặ.

poezie de Ioan Lila
Adăugat de Oana Vasile
Comentează! | Votează! | Copiază!