călărie şi suflet

Călăreţul ştirb

Sunt căzut pe gânduri
Ca de pe cal.
Dar cine stă pe calul
Care paşte din mine
Şi nechează la urechea mea.
După ce mă caută la dinţi
Şi vede că mi-a dat
Măseaua de suflet
Şi că miros ca fânul
Gata de cosit,
Gata de iubit.
Un timp infinit,
Vreau să zic
O clipă şi-un pic.

poezie de Marius Robu din Carte de bucăţi (2008)
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Lanul cu macii aprinşi

Alergăm pegaşii spre marele destin,
Ne spălăm cu agheasma din vin,
Călărim prin vise nocturne, sub lună
Şi rămânem să albim împreună.

Viaţa-i câmpul de luptă în care eroii
Primenesc sufletele cu lacrima ploii,
Noi mergem prudenţi cu ochii deschişi
Să trezim inima din macii aprinşi.

poezie de Marin Moscu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Popas sufletesc

Fac un popas sufletesc pe-un tărâm fără nume
Şi încalec pe visul semeţ ce stă după mine
Să-mi potrivesc ceasul plecării din lume
Spre lumea ce-a fost, ce este şi vine.
Smâcesc din frâie şi dau din picioare
Dar visul nu caută să facă vreun pas!
Din noapte privirea-mi ridic către soare
Curtându-mi puţinul ce mi-a rămas
De împlinit anevoie pe vise călare
Şi îngân un refren de senin fără glas
Din cântul sublim ascuns în uitare,
Să-audă şi gândul cel vechi de pripas
Cum goana vieţii e-o pură visare
Şi vânt adunat pentru bunul rămas.

Mai fac un popas pentru-n suflet rămas de pripas,
Cu un scop definit şi prescris de-o anume
Alarmă-a trezirii de vis, din ultimul ceas
Al curtării divine ce duhu-a 'ncetat să-i zbuciume
Ca semn al celui mai groaznic şi mare impas.

poezie de Ioan Hapca (14 mai 2022)
Adăugat de Adelina
Comentează! | Votează! | Copiază!

Barbarul

E-n mine-o herghelie de armăsari. Sunt unii
Mai albi ca spuma-nvoaltă, zvârlită-n vânt de mare,
Mai albi decât e coama Licornei legendare;
Sunt alţii, fără pată, mai negri ca tăciunii.

Toţi încordaţi aşteaptă şi rânchezând, nebunii,
Bugeacurile vremii să le despic călare.
M-aştern cu ei câmpiei, dar prăbuşit în zare
Mă ridic iar; mai aprig sub nepăsarea lunii

M-arunc stăpân pe altul; mă-ntunec în pustie...
Şi voi urla năprasnic în liniştea târzie,
Când calul cel din urmă va necheza spre stele:

Tovarăşe, cu mine în moarte o să sari,
Tu, cel mai fără margini al sufletelor mele! —
E-n mine-o herghelie de falnici armăsari.

poezie celebră de Ion Pillat
Adăugat de Veronica Şerbănoiu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Scutul

Acest scut mi-e cunoscut
de la un necunoscut
din mileniul trecut;
I-o fi fost de trebuinţă
celui întru nefiinţă
şi care s-a dus călare
dincolo de timp şi zare?
Ori poate-au făcut popas împreună
sub ploaia de stele şi lună?

Această aburindă ţărână
pe care eu o ţin în mână
poate nu e altceva decât
sufletul lui şi atât.

poezie de Ion Untaru din Vestitorul (1999)
Adăugat de Ion Untaru
Comentează! | Votează! | Copiază!

Lui Gheorghe, mucenicul mare

Patronul trupelor călare,
Omorâtorul de balauri,
Din zări apare şi dispare
În plaiuri pe un cânt de naiuri.

În proorul primăverii noi
El vine blând, cu suflet cald
Şi parcă păstoreşte oi
Şi miei cu ochii de smarald.

Azi suntem mai sfioşi şi buni,
Zărindu-l în plai, călare
Şi cu crenguţe din aluni
Îi facem... întâmpinare!

Lui Gheorghe, mucenicul mare -
Patronul trupelor călare.

poezie de George Ceauşu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Chiar dacă orice încercare de a muri în picioare

se pedepseşte cu cel puţin încă o moarte
mă văd călare pe visul meu într-o groapă cilindrică
săpată invers de la 0 spre minus infinit
perpendiculară totuşi pe planul acesta ciudat numit realitate
deşi recunosc că mi-ar fi mai aproape focul
decât lichidul acesta amniotic care face albastru cerul
iar dacă din poziţia de fetus mă biciueşte lumina
la întoarcerea în matricea sufletului va fi totuşi singura mângâiere

poezie de Tudor Gheorghe Calotescu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Roma

Un plânset m-a ajuns pe câmpia cea mare
"O, Romă! Tu nu mai eşti Roma cea veche"
Aşa cânta păstorul de porci, trecând călare.

Sub fumuri albăstrui, în faţa mea - obscure
Sub Apenini - lungi şiruri de palate,
Imensa catedrală, cea fără de pereche.

Iar dincolo e ţărmul - pe valuri înspumate
Mulţime de corăbii - a lebedelor turmă,
Căzută-n letargie sub ziduri măcinate.

Şi m-a cuprins un plâns, văzând în urmă
Al dimineţii vânt, cum leagănă şi-nşiră
Corăbii - lanţ de suflete, ce-n zări se curmă.

Şi mă-mpietrise teama, când pieriră
Ai valurilor îngeri - şi am rămas doar eu
Cu Roma ce se surpă - eu, singur, cu-a mea liră.

[...] Citeşte tot

poezie de Juliusz Slowacki din Lirică poloneză (1996), traducere de Valeriu Butulescu
Adăugat de Simona Enache
Comentează! | Votează! | Copiază!

Sfârşit de toamnă

Oaspeţii caselor noastre, cocostârci şi rândunele,
Părăsit-au a lor cuiburi ş-au fugit de zile rele;
Cârdurile de cucoare, înşirându-se-n lung zbor,
Pribegit-au urmărite de al nostru jalnic dor.

Vesela verde câmpie acu-i tristă, vestezită,
Lunca, bătută de brumă, acum pare ruginită;
Frunzele-i cad, zbor în aer, şi de crengi se deslipesc,
Ca frumoasele iluzii dintr-un suflet omenesc.

Din tuspatru părţi a lumei se ridică-nalt pe ceruri,
Ca balauri din poveste, nouri negri, plini de geruri.
Soarele iubit s-ascunde, iar pe sub grozavii nori
Trece-un cârd de corbi iernatici prin văzduh croncănitori.

Ziua scade; iarna vine, vine pe crivăţ călare!
Vântul şuieră prin hornuri, răspândind înfiorare.
Boii rag, caii rănchează, cânii latră la un loc,
Omul, trist, cade pe gânduri şi s-apropie de foc.

poezie celebră de Vasile Alecsandri
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Candela de toamna

patru ani am călărit alături de sfinţi decapitaţi între un oraş sfânt şi o iubire interzisă,
orele mi s-au părut fără de sfârşit,
minutele ţi-au săpat morminte în sângele meu otrăvit de atâta aşteptare.
şacalii deşertului au încercat să îmi trimită sufletul în iad
dar eu mi-am acoperit durerea cu semnul întors al mantiei albe
şi am mers mai departe.

am şchiopătat doar în faţa focului sacru.
acolo genunchii s-au frânt în cea mai frumoasă rugăciune din lume.
îngerii mi-au biciuit credinţa cu cravaşe de lumină şi cuvinte însângerate,
durerea mi-a închis ochii şi mi-a deschis braţele,
în numele Tău.

apoi a venit toamna
iar Johannes Larmenius
a reaprins candela de argint.

poezie de Eduard Dorneanu (28 septembrie 2011)
Adăugat de Eduard Dorneanu
Comentează! | Votează! | Copiază!