cai şi tractoare

Boul şi calul

Prin nu ştiu ce minune, într-un sat,
Trăieşte-un bou, un bou adevărat,
Scăpat întâi de colectivizare,
Apoi de zgomotoasele tractoare
Ce-au năpădit întregul areal...
Păscând aproape, într-o zi, un cal,
I se-adresă cu oarecare milă,
Dar şi cu atitudine ostilă:
- Bătrâne, vremea voastră a trecut,
Eu ştiu că bună treabă aţi făcut
La plug, de-a lungul miilor de ani,
C-aţi stat cuminţi alături de ţărani,

Trăgând la jug, cu forţa voastră brută;
De-cuma, vezi, partida e pierdută!
Păcat, se progresează iute, deci,
Adio boi, pierduţi sunteţi pe veci!
- Cam ai dreptate, domnu' cal, vecine,
Dar vezi, nici voi nu vă simţiţi prea bine!
Rămâne-vor şi caii de căruţă,

[...] Citeşte tot

fabulă de Petru Ioan Gârda
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Renastere

Îmi trec degetele prin grămada de grâu,
seminţele îmi pătrund în tălpi şi în sânge,
pământul vrea să-mi vorbească,
seminţele îşi împing pulsaţiile
în palmele mele, în gândurile mele:
prezicere răsărită din istorie
din toate unghiurile mă cuprinzi,
asist la propria-mi renaştere?!
Totul e galben, e primitor, se învârteşte,
înrădăcinate fântâni opresc
colţii tractoarelor
şi împânzesc aerul cu aroma pământului
păsările împletesc triluri roşii,
mânjii pământului, flămânzi de visare, tresar.
Zburdaţi, stăpâni ai lui Cronos,
în palmele voastre soarele zâmbeşte,
voi, cei ce priviţi ştrengăreşte
florile din margini de trotuare,
stivele cu sucuri şi cireşe,
timbraţi cu cerneală simpatică

[...] Citeşte tot

poezie de Marinela Preoteasa
Adăugat de Adelydda
Comentează! | Votează! | Copiază!

Pământul

Îndrăgit ca o mireasă, duşmănos ca o sudalmă,
Chica vântul ţi-a-ncâlcit-o, veacuri-veacuri, monoton,
Tu, pământ al ţării noastre, pătimaş cuprins în palmă,
Încălzit cu buze aspre de tot neamul lui Ion.

Pe sălbatica ta faţă cu lungi riduri brune, parcă
O vrăjmaşă-ntruchipare coborând din basm punea
Greu blestem, ursind făptura-ţi să nu poată să întoarcă
Dragostea pe care omul necăjit ţi-o închina.

Dunărenele întinderi, cu fântâni ţipând a sete,
Adunau ursuz sămânţa şi iubirea de ţăran,
Alungând din sate-n sate suflete nemângâiete
Şi ciulini de-a dura-n zarea veştedului bărăgan.

Cunoscutu-le-am aievea păstorind un ied şi-o iadă
Cu merinde-nchipuită în desaga de la şold.
Rupte-s blestemele astăzi şi-i cu noi pământul darnic
Şi de-aceea-i mângâi ţărna, prins de-un aprig, viu imbold.

[...] Citeşte tot

poezie celebră de Nicolae Labiş
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!

Caii

Abia trecuseră douăsprezece luni de la
Războiul de şapte zile care-adormise lumea,
Era după căderea serii, când au apărut năstruşnicii cai.
Noi deja făcuserăm legământ cu tăcerea,
În primele câteva zile totul era atât de-încremenit...
Ne-ascultam respiraţia şi eram îngroziţi.
A doua zi
Radioul a amuţit; am căutat pe toate frecvenţele; nici un răspuns.
A treia zi o navă de război a trecut prin faţa noastră spre nord,
Grămezile de cadavre umpleau puntea. A şasea zi
Un avion a plonjat pe deasupra noastră-n mare. Apoi, linişte.
Ştiri de nicăieri:
Şi totuşi radiourile erau acolo, în colţurile bucătăriilor noastre,
Încă deschise-n milioane de încăperi din întrega lume.
Dar astăzi dacă ele-ar trebui să retransmită,
Dacă pe neaşteptate ar trebui să vorbească iarăşi,
Noi am refuza să le-ascultăm, nu le-am permite să învie
Vechea lume cu toată răutatea ei, lume care şi-a înghiţit, hulpav,
Într-o secundă, copii. Asta nu se va mai întâmpla încă o dată.
Uneori ne gândim la naţiunile cufundate-n somn adânc,

[...] Citeşte tot

poezie de Edwin Muir,1887-1959, traducere de Petru Dimofte
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!

Bărăgan 1980

tractoriştii cu năduf strângeau în palme răsăritul
asemeni focului de la mormântul sfânt
ce nu arde,
scuipau pe nămolul ce le înghiţea roţile,
îşi înghiţeau ţigările arse
să nu le curgă pe bărbi uitarea ca un scrum
şi până nu-şi frecau privirea
pe posterele cu actriţe apuse
nu-şi puneau mâinile pe volanul
ce le frigea palmele,
-* mama ei de viaţă mai spuneau ei
iubeau pământul, o iubire neîmpărtăşită
era copilul lor pe care-l frământau
să-l dea pe brazdă,
ei erau dumnezeii satului,
dădeau rost câmpului,
şi acesta îi cunoştea ca pe caii bravi
ce-l năduşeau zilnic
să-i smulgă din adânc promisiunea de rod,
nu-l lăsau nici să-şi spele ruşinea

[...] Citeşte tot

poezie de Ovidiu Cristian Dinică
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Cu un pas mai aproape de cer

Pământul – îşi ia cu regularitate înapoi –
tot ce din trupu-i a fost zămislit:
cocioabe, palate, zgârie nori –
şi nu în această ordine...
şi lutul celor care...
cu mână vrednica – le-au ridicat –
spre a fi cu un pas...
mai aproape de cer.

Naivă şi zadarnică trudă!
Cerul este atât de înşelător!
Undeva... la orizont – pare – că se uneşte
cu Pământul.
Acolo, toate visele prind aripi
şi pot zbura – spre slava împlinirii!

Darnic şi rodnic este Pământul
pe care-l strivim făra urmă de resentiment...
cu tot ce ne stă în putere şi putinţă:
piciorul încălţat cu opinci

[...] Citeşte tot

poezie de Valery Becart
Adăugat de Adelydda
Comentează! | Votează! | Copiază!

Moş Crăciun

(Dedic această poezie nepoţeilor mei: Ştefan şi Maria
şi tuturor copilaşilor)

Pe-un tărâm, tare departe,
Aurora, zeiţa zorilor străbate,
Într-o caleaşcă aurită,
Cu cai buieştri dăruită,
Cerul, nordul îngheţat,
Focuri colorate-a deşirat.
Din înălţimi, tainic coboară,
Moş Crăciun pe-o sănioară.
E trasă de reni nărăvaşi,
Rudolf, curajos înaintaş.
Are moşul o căsuţă,
De turtă dulce, foarte drăguţă,
Grijită de spiriduşi,
Ce mistere după uşi!
Acolo, fac jucării,
Dulciuri coc pentru copii,
Cât este ziua de mare,

[...] Citeşte tot

poezie pentru copii de Adriana Tomoni
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Baligi uscate

Târziu, mă întorc printre baligi uscate.
La maluri de ape, pe prunduri cu ştir, mărăcini
şi pelin, şi cu tufe de gherghini.
Îmi ung sufletul cu păcură arsă –
ca unui cal liber rosătura din greabăn
a şeii.

Mă scald în fluviu şi apoi, răstignit,
filtrez soarele printre genele ude.
Mi-este cald şi mi-e bine – parc-aş sta
întins pe oala de lut a-nceputului. Mâinile
mele se joacă cu nisipul, cu pleava purtată
de vânturi; privighetorile cântă, buhaii de baltă la fel;
mi se pare că aud tractoarele alergând pe câmp purceii mistreţi
şi, deodată, minune: copilul din mine trăieşte!
Dumnezeu îmi întoarce fericirea dintâi
într-o singură boare a nămolului fecund!
Un hoţ de miei m-a furat de prea tânăr;
auzi-l, auzi-l cum trece ostrovul, în trestii –
ţipă babuşca, mătăsarii; pe jar, fuduliile

[...] Citeşte tot

poezie de Dragoş Niculescu din Hibernaris (2001)
Adăugat de Dragoş Niculescu
Comentează! | Votează! | Copiază!