Poezii despre calendar și noapte
poezii despre calendar și noapte.
Tenebre
a timpului iarnă
rescriind calendare,
mai tânără durerea,
mai crudă singurătatea...
și palmele crivățului,
jucându-se cu nopțile minciunii...
mai știi...
poezie de Eduard Dorneanu (26 iulie 2011)
Adăugat de Eduard Dorneanu
Comentează! | Votează! | Copiază!
Mărțișoare
Nu-i cerul mai senin deasupra văii
Cuprins de voronețul pitoresc
Așa cum sunt ochii femeii,
Când visele se împlinesc.
Sub raza blândă aurie
Cu toate cele câte-au fost,
Un mărțișor însemnă bucurie
Cuprinsă-n frumusețea unui gest.
Un dar cu nelipsite șoapte,
Când primăvară vine iar
Cu freamăt nou din zori în noapte
Și-i nelipsit din calendar.
Prin ghioceii-n albă mantie
Un ghiocel simbol de întâi martie.
sonet de Constantin Iordache din Gânduri în patru rânduri de 8 martie
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!
Zeița cu părul de soare
Suflet taciturn ce-și caută azi muza
am rămas în așteptarea singurătății,
dar fiorul versului îmi e călăuza
spre dorințele puse-n poarta cetății.
Caut mereu zeița cu părul de soare,
nu am veșmântul aripii și-i aduc în dar
un bec s-o lumineze și o lumânare
prinse prin negura timpului în calendar.
Am pus lângă fulgii cuvintelor rostite
crinul care deschide lumina nopții,
strângând boabe de rouă cu flori împletite
pe gândul ce deschide pleoapa dimineții.
Pe zeița cu părul de soare poți s-o vezi,
pe scările spre cer îmi trimite șoapte
și îmi spune că plâng noaptea cu lacrimi de zi,
iar ziua plâng zadarnic cu lacrimi de noapte.
poezie de Constantin Rusu (1 septembrie 2010)
Adăugat de Constantin Rusu
Comentează! | Votează! | Copiază!
Găsește-mi adăpost în ochii tăi de lacrimi...
Vorbește-mi mai mult de eternitate
Pe patul de spital cu ziduri reci, crăpate.
Nu-mi înșira cuvinte nici rugăciuni pioase
Când moartea-mi mușcă pământul de pe oase.
Nu-mi scrijeli în piatră icoane luminoase,
Nici jurăminte seci nici îngeri de mătase.
Curând se face noapte în schitul de zăpadă,
Iar zeii mei de fildeș în veacuri or să cadă.
Nu voi să știu nimic de rana ce mă doare
Pe patul de spital cu ziduri reci și goale,
De calendarul ce mâine nu mi-e de folos,
De versul cel amarnic la vremea care a fost.
Găsește-mi adăpost în ochii tăi de lacrimi,
Nu vreau nici liturghii nici ode după datini.
Cu ultimul amurg semnează-mi cerul nopții,
Închină-mă cu tine, duios refren al morții.
poezie de Ștefan Radu Mușat din Poezii Demodate, 2014
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!
Rătăciți în primăvară
Foamea aprinsă-n suflet râvnește ospețe
Iubire se pierde-n felii de cer rumenit
Înserare-n cuvinte, săruturi răslețe
În turnul din vis clopotele au amuțit.
Murmură un pian în clape de cireșe
Primăvara-n pene de păun s-a despletit,
Tărâm al iubirii se țese-n seri leneșe,
Țipăt verde-al câmpiei în pupilă-nflorit.
Liliacul ninge mierle-n sărut înnoptat
La geam borangicul din măr aprinde luna
Din pleoapa unui cais un vis s-a răsturnat
Strunele sângelui sparg zăvoare întruna.
Albastrul fluid al nopții curge-n pahare
Din păpădii se-aprind felinare de ceară,
În somn de porumbei păianjeni țes hotare
Și-aruncă lacrima primăverii în seară.
[...] Citește tot
poezie de Alice Puiu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!
Gustul nopții
aș vrea să-ntreb la despărțire
în câte paturi de mahon
ai presărat petale fine
în părul castaniu sau blond
târzie iarnă se așterne
în filele din calendar
nu-ntinde mâna, o simt rece
iar gustul nopții e amar
ciorchini de stele desenează
abisul cel nemărginit
povestea noastră cea frumoasă
ajuns-a astăzi la sfârșit
poezie de Doina Bonescu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!
Dulcele blestem al iubirii
Lua-te-ar naiba să te ia
dragoste pui de cățea
Mi-ai făcut viața calvar
foi amare-n calendar
Zi de zi noapte de noapte
m-ai dat dragoste pe spate
Nici n-apuc să zic că-i bine
parcă dă iar strechea-n tine
Și-mi faci viața harcea-parcea
parcă-i cimitirul Pacea
Plin de cruci și de morminte
nici să tac nu am cuvinte
poezie de Costel Zăgan din Ode gingașe (2 septembrie 2018)
Adăugat de Costel Zăgan
Comentează! | Votează! | Copiază!
Ne-am despărțit
de fiecare dată după lungi îmbrățișări
hămesiți ne sărutam și luna roșea
cu regrete că nu e ființă omenească
ne uitam la calendar și socoteam
cât timp avem până la următoarea
întâlnire peste câteva zile de rătăcire
ne-am despărțit întotdeauna iubiți
ne sorbeam cuvintele din ultima noapte
plecam flămânzi și amanetam strada
poezie de Vasile Culidiuc
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!
La Mulți Ani!
Din sufletul meu de vechi român,
Cu blândețe și speranță-n viață,
Vă doresc Mulți Ani cu fericire,
Sănătate și multă speranță,
Lumină la urmași în calendare,
Cer cu flori în a voastră iubire,
Pace și belșug în ce-i frumos
De-a fi lăsat în urmă moștenire
La Mulți Ani! Iubiții mei români,
Noul An ce-n miez de noapte vine,
În Grădina Maicii Domnului
Să-l primiți cu suflete senine!
Stele de virtute să aveți în voi,
Cultul muncii evaluat în bani,
Distracție-n hotare cu urarea:
Românie Sfântă, La Mulți Ani!
poezie de Marin Moscu
Adăugat de Marin Moscu
Comentează! | Votează! | Copiază!
Spune-mi
spune-mi unde să te caut
umbra mea șovăitoare
nopțile când de răcoare
sufletul e mai precaut?
dacă nu e ea să fie,
nici o zi din calendar
parcă nu mai are har
harta lumii e pustie
parcă totul se reduce
la un minus, la un plus
la un semn care l-a pus
soarta semnelor caduce
niciodată un compost
n-o să cucerească zborul
dar nici inima fiorul
dacă nu-și află un rost
[...] Citește tot
poezie de Ion Untaru (2009)
Adăugat de Ion Untaru
Comentează! | Votează! | Copiază!
<< < Pagina 1 >
Pentru a recomanda secțiunea cu Poezii despre calendar și noapte, adresa este: