Subiecte: A B C D E F G H I J K L M N O P Q R S T U V W X Y Z | Poeți | Top autori | Top poezii | Poezii la întâmplare | Adaugă poezie

ciori și vânt

Poezii despre ciori și vânt

poezii despre ciori și vânt.

Bacoviană

Pasărea de foc cu aripi de jar
E stinsă de noapte în vântul stelar.
Mormintele reci sunt cuiburi de flori,
O cruce uscată e stâlp pentru ciori.

Iarba murind înverzește cumva
În piatra crăpată. E cripta cuiva.
Sub ea e pământul, e liber să mori
Să vină iubita cu brațe de flori.

poezie de din revista USR Bacău P l u m b, nr 164 - nov. 2020 (revistă fondată de George Bacovia)
Adăugat de Adi MușatSemnalează o problemă/completareCitate similare
Comentează! | Votează! | Copiază!

Distribuie
George Bacovia

Oh, amurguri...

Oh, amurguri violete...

Vine
Iarna cu plânsori de piculine...

Peste parcul părăsit
Cad regrete
Si un negru croncănit...

Vesnicie,
Enervare...
Din fanfare funerare
Toamna sună, agonie...

Vânt de gheată s-a pornit,
Iar sub crengile schelete,
Hohot de smintit.

Nici o urmă despre tine,
-- Vine, nu vine...

[...] Citește tot

poezie celebră de
Adăugat de anonimSemnalează o problemă/completareCitate similare
Comentează! | Votează! | Copiază!

Distribuie
cumpărăturiCartea "Alean. Lecturi scolare" de George Bacovia este disponibilă pentru comandă online cu preț redus, la doar -19.17- 10.99 lei.
Nina Cassian

Apoi

Întâi se aude cioara.
Apoi porumbelul sălbatec.
Apoi cineva spală preșuri,
le stoarce și apa se-aude
curgând în lighean. Apoi
un sunet de roți frânate.
Vântul pieziș. Apoi
șoaptele măturii. Marea
trage spre larg. Se aude
ușa de după amiază
a cerului, lin desfăcându-se.
Frunzele-ncep un drum
anevoios. Se aude
pasărea somnului. Poate
și gestul pisicii cu puiul
în bot, străbătând panorama.
Din nou porumbelul. Apoi
apa-n ligheane. Apoi
marea în larg. Apoi toamna.

poezie de
Adăugat de anonimSemnalează o problemă/completareCitate similare
Comentează! | Votează! | Copiază!

Distribuie
cumpărăturiCartea "Poezii" de Nina Cassian este disponibilă pentru comandă online cu preț redus, la doar -8.00- 5.60 lei.

Copaci dintr-o iarnă la Barbizon

se leagănă-n vânt cuibul uscat
printre ramuri strâmbe stă gata să cadă
cocorii demult au plecat
departe-n pustiul fără zăpadă

cârduri de ciori acoperă zorii
aerul vibrează de cântatul afon
cu promoroacă ornează gerul copacii
ce par dintr-o iarnă la Barbizon

poezie de
Adăugat de George IonițăSemnalează o problemă/completareCitate similare
Comentează! | Votează! | Copiază!

Distribuie
Traian Abruda

Gamela

sufletul
ca o dronă cu cloaca în vânt
se reproduce întotdeauna
fără urmări
spune
întâia născută,-n ordinea-ntunecării
dintre bătrânele ciori. în
căutare de părculețe
de ochi adormiți și semințe (?!) așa
gata de pus în pământ...
sufletul
este și el pe picior a-postat
de război fratricid
cu soră-sa dulce: o gamelă de-acid
din care, cu vântul, se bea

poezie de
Adăugat de Cornelia GeorgescuSemnalează o problemă/completareCitate similare
Comentează! | Votează! | Copiază!

Distribuie
Ion Minulescu

Moartea pasagerului

Octombre-a zugrăvit pe cer,
Cu nori de-argint, de plumb și de oțel,
Tavanul unei cameri de hotel
În care s-a-mpușcat un pasager...

Miroase-a igrasie...
Din tavan,
Bucăți de tencuială-ncep să cadă...
Octombre-și varsă ploaia rece-n stradă
Și pasageru-și spală rana în lighean...

În vârful unui plop, o cioară,
Sau poate pălăria neagră din cuier
A pasagerului ce-a vrut să moară,
Întreabă vântul:
- Cât mai e până la cer?...

Și, după câteva minute de tăcere,
Pornește-n zbor, din plopul desfrunzit,
Spre cimitirul din apropiere...

[...] Citește tot

poezie celebră de din Gândirea, V, nr. 2 (1925)
Adăugat de Simona EnacheSemnalează o problemă/completareCitate similare
Comentează! | Votează! | Copiază!

Distribuie
cumpărăturiCartea "CD Coringent la limba romana" de Ion Minulescu este disponibilă pentru comandă online cu preț redus, la doar -45.00- 42.75 lei.
Serghei Esenin

Iepe corăbii

I

Dacă lupul urlă la o stea,
Semn e cum că-i cerul ros de nori.
Rupte burți de iepe-n albă nea,
Pânze-ndoliate de mari ciori.

N-o să-și scoată gheara de azur
Cerul din duhoarea-i de gălbează,
Cetini-țeste leapădă-mprejur,
Prin livadă, vântul și nechează.

Auziți? E grebla de-asfințit
Țesălând dumbrăvile ucise.
Voi, cu brațe smulse de vâslit,
V-ați pornit spre țările promise.
Da, plutiți, sfârșiți-vă suișul!
Glas de ciori vărsați din curcubeu.
În curând și-o scutura frunzișul
Pomul alb ce-l am pe capul meu.

poezie celebră de , traducere de Emil Iordache
Adăugat de Costel ZăganSemnalează o problemă/completareCitate similare
Comentează! | Votează! | Copiază!

Distribuie

Cernite ciori...

Se crăpa de ziuă-n luna ianuarie,
solitar treceam prin parcul trist,
în jur pe alei, nici urmă de turist,
doar cernite ciori zburau în vrie...

Cârdul se așeza pe ramurile ude,
în copac atunci când vântul s-a oprit,
cioroii croncăneau sinistru c-au ieșit
din cuiburile lor... rămase nude.

Larma păsărească nu mai contenea,
începuse lupta să-și ocupe locul,
se-mbrânceau cu aripile și ciocul...

Un "maidanez" trezit din somnolență,
prinde a lătra prin parcul desfrunzit,
cârdul de penate negre a muțit...

sonet de (12 ianuarie 2015, Sibiu)
Adăugat de Ioan FriciuSemnalează o problemă/completareCitate similare
Comentează! | Votează! | Copiază!

Distribuie

Cioara și marea

A încercat să ignore marea,
Dar aceasta era mai mare decât moartea, la fel cum era mai mare decât viața.

A încercat să vorbească mării,
Dar creierul i s-a blocat, iar ochii i-au tremurat ca în fața unei flăcări.

A încercat să-și apropie marea, să și-o facă simpatică,
Dar aceasta a ignorat-o – așa cum te ignoră un lucru neînsuflețit.

A încercat să urască marea,
Dar s-a simțit ca un răhățel uscat de iepure pe o stâncă bătută de vânt.

A încercat apoi să fie măcar în aceeași lume cu marea,
Dar plămânii nu-i erau îndeajuns de adânci,

Iar sângele ei zglobiu nu a avea nici o relevanț㠖
Asemenea unui strop de apă căzut pe o sobă fierbinte.

În cele din urmă,
A întors spatele mării și a părăsit-o.

[...] Citește tot

poezie de , traducere de Petru Dimofte
Adăugat de Petru DimofteSemnalează o problemă/completareCitate similare
Comentează! | Votează! | Copiază!

Distribuie
cumpărăturiCartea "The Iron Giant Paperback" de Ted Hughes este disponibilă pentru comandă online la 28.99 lei.
Silvia Velea

Zilele săptămânii

Luni:
frumosul zarzăr
nu poate dormi noaptea
de albeața florilor sale.

Marți:
patru vrăbii se ceartă
pe pervazul inimii mele.

Miercuri:
un pui de vânt îmi suflă în ochi,
aburindu-i și râzând de plăcere.

Joi:
un trandafir mă privește
și se miră că se vede pe sine.

Vineri:
câteva ciori bătrâne
clevetesc pe un gard despre mine.

[...] Citește tot

poezie de din revista "Citadela literară"
Adăugat de Silvia VeleaSemnalează o problemă/completareCitate similare
Comentează! | Votează! | Copiază!

Distribuie

<< < Pagina 1 >

Pentru a recomanda secțiunea cu Poezii despre ciori și vânt, adresa este:

Distribuie

Căutare

Căutări recente | Top căutări | Info

Fani pe Facebook