combustibil şi foc

Foc nestins

După ce-ai trecut prin foc,
Până şi aerul pare mai stabil,
Când unii aruncă vorbe de foc, ca şi săgeţi
Şi ţi-l servesc, drept combustibil.

Şi arzi mocnit,
Răni pe suflet, cicatrici pe chip,
Stingi cu lacrimi
Scânteile rămase,
Dai cenuşa deoparte.

E foc nestins,
Încă mai pâlpăie speranţa
Şi torni gaz pe foc,
Să-i mai întreţii flacăra.

Nu e flacără ce mistuie, ci care înalţă,
Din scrum, să te reîntorci la viaţă.
Ca pasărea Phoenix,
Să înveţi din nou zborul,

[...] Citeşte tot

poezie de Diana Niţă
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Odă sobei mele

Păstrând intactă adormita spuză
În colţul tău, stai rece şi ursuză.
O, inutilă mobilă, pesemne
Te-ai supărat că nu-ţi mai cumpăr lemne?

Tu nu-ţi dai seama că, deşi regret,
Nu te-am putut prevede în buget.
Dar hai să facem amândoi bilanţul,
Să vezi şi tu cât valorează şfanţul:

Sunt 40 la birt,
30 chiria,
sunt 7 şi 80 spălătoria,
5 franci e vinul (fără amănunte),
3 gazul,
4 cheltuieli mărunte,
sunt 10 franci şi 20 tutunu',
1 franc pomana -
fac 101,
plus 6 franci pe lună şvarţ cu lapte -

[...] Citeşte tot

poezie celebră de George Topîrceanu
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!

Smog

Combustibil sacru, speranţa, arde mocnit,
ca focurile de la marginea oraşelor, seara,
peisaj cu lună îndoliată, o posibilă pânză
pentru galeriile luminoase din centru.

Fumul, un fel de rugă în picioare
a destinului, scrie pe cer în şerpuirea lui leneşă,
nume de oameni vii, noii născuţi –
speranţa renaşte mereu din inocenţă.

poezie de Florin Costinescu din Secunda eternă
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Poesie vivante

Poezia este mai vie decât toţi oamenii şi toate vietăţiile la un loc.
Mai vie decât o cezariană proaspătă
din care scâncet stă să erupă.
Mai vie decât viţa de vie cu a cărei sevă unii
îşi dreg rănile.
Mai vie decât toate focurile văzute şi nevăzute ale Universului.
O fecundaţie într-un bob de sare,
minereul de speranţă ce iradiază
chiar şi plumbul,
chiar şi un ocean lacrimi.
Atât de vie încât uneori îi pulsează morţii în ochi.
Da. Poezia se perpetuează chiar şi dincolo.
Ea însufleţeşte liniştea din cimitire.
Ea dă amintirilor celor dragi ecou în eternitate.
Poezia este viaţa însăşi,
Combustibilul motricităţii noastre,
instinctul de a iubi.
Poezia este atât de vie încât
fiecare undă radio care se propagă prin trupurile noastre
e un vers!

poezie de Gabriel Petru Băeţan
Adăugat de Gabriel Petru Băeţan
Comentează! | Votează! | Copiază!

Mă jur, foc să vă ardă!!!

Mă jur să vă blestem, pungaşi,
Mă jur pe tată, mamă,
Să vă despoi de piele... Laşi,
Să-mi cereţi de pomană!
Mă jur să vă blestem copii,
Să n-aveţi noi urmaşi...
Să-i aveţi morţilor de vii
Doar leş, în ţeapă traşi!

Mă jur să n-aveţi nici mormânt,
Străbunii dezgropaţi
Să fie în câmp doar os mărunt
De-un neam huliţi, scuipaţi!

Mă jur, voi proştii în fruntea ţării,
S-ajungeţi blestemaţi
De-ai voştri, haite, de dihorii...
Ce azi îi aveţi fârtaţi!

Mă jur, arză-v-ar focu-n iad

[...] Citeşte tot

poezie de Daniel Aurelian Rădulescu (21 martie 2018)
Adăugat de Daniel Aurelian Rădulescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Unghiul mort

Cei dintâi se îmbată aceşti copii,
pentru a-şi relua dimineaţa locurile
în placentele lor de pământ.
Cum stau ghemuiţi în mal, în scorburi
pline de ape, cu genunchii la gură,
cum lucrează, cu mâinile-nainte,
forând pumni de lut şi rădăcini –
par că ar fi la comanda unor manete,
în nacele sferice, despicate la mijloc vederii,
spălate ritmic de val; ochi de faguri
noroioşi, în care oamenii lucrează
cu materia unui timp supus erodării.

Ei nu ştiu pentru ce sapă cu mâinile.
Nici părinţii lor, care se îmbată mai târziu
decât ei, nu ştiu. Trec cu bărcile lin pe lângă
pereţii de stuf, abia vorbind; se opresc
unde-i malul lăsat, urcă bărcile
şi le-nchid, din jumătăţi, ca pe nişte nuci,
pe care se suie să răzbească cu privirea

[...] Citeşte tot

poezie de Dragoş Niculescu din Hibernaris (2001)
Adăugat de Dragoş Niculescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Ens

(gratitudine celor care m-au făcut să reuşesc)

îmi era greu să-mi amintesc
erai atâta de frumoasă
te luasem de mână
& trecutul mă-ntorsese-n junglă rupând din mine cornuri de rinocer
dis-de-dimineaţă semănam cu nichita teza ta de licenţă
foarte originală foarte original fusese nichita & numai eu dintre toţi ai lui
mari poeţi ai lumii te sărutasem & păşisem pe holurile din puşkin
actualmente titu maiorescu pe nedrept
la-ba-e
o vară-ntreagă am locuit pe acea stradă
să văd cine-i pronunţă numele cu valoarea valorii
mereu numele
deveniseşi partea mea de sartre jean-paul
spuneai că semăn perfect
lui voltaire
deschizând fără să vreau cancelarii
luişi

[...] Citeşte tot

poezie de Cătălin Al Doamnei
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Alienare (versuri)

Sigur, iubita îmi spune –
Eşti un nimeni,
Sunt un nimeni,
Dar de unde vine vocea iubitei?
Iubita este în vinele mele albastre,
Ea circulă prin vase, prin inimă, prin creier,
Peste tot ea spune, un nimeni, un nimeni, un nimeni,
Nu mă îndoiesc nici o clipă, nu o contrazic,
De când m-am născut ştiam că sunt un nimeni,
Iubita era scaietele din curte, era drumul pustiu,
Eşti un nimeni îmi spune norul plutind precum albuşul
În crema lichidă, un nimeni, un nimeni, un nimeni,
Iubita pe numele ei, Mengele, Himmler sau Bormann,
Iubita este un bărbăţel în chiloţi, nu vă speriaţi, ea nu este femeie,
Ea este tot ce nu a fost feminin niciodată, ea nu este din coasta
Bietului Adam, este o mult mai veche fiinţă, fosila pe care noi
N-o vom găsi niciodată şi leagă maimuţa de om, ca răspuns
La-ntrebarea pusă de Domnul.
***
Eram păgân, aveam un munte,

[...] Citeşte tot

poezie de Boris Marian Mehr
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!