construcţii şi existenţă

Construcţie

Eu sunt un mare Dom care dorm.
Eu sunt o mare stea care A.
Degeaba curgeţi voi, le-am spus
celor care curgeau,
Degeaba aţi fost, le-am spus celor
care erau.

Nu există un viitor al trecutului.
Nu se poate spune ce ar fi fost
dacă ar fi fost.
Singurul lucru din viitor
nu există încă.

Şi tot n-am să fiu iubit
pentru că laşitatea
este zidul cel falnic şi de granit.

- Dar tu, dar tu ce faci?
zise Îngerul...
- Ce să fac,

[...] Citeşte tot

poezie celebră de Nichita Stănescu
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!

Confesiune (dulce, în post)

Sunt robul tău, Doamne,
o existenţă fragilă
în acest peisaj cu spini,
călăuzeşte-mă
spre ţinutul albastru,
îmbată-mă cu miresme,
doar arome de petale
rămase din trandafirii ucişi
de falnicii constructori
ai edificiului universal,
ca locuinţă a nimănui!

Te iubesc, Doamne,
în aşteptarea sosirii mele
către Divinitatea-ţi,
mă preumblu
prin pădurea păcatelor,
nu pot urma sfatul
fariseilor în sutană,
iubitori de arginţi

[...] Citeşte tot

poezie de Ion Ţoanţă din Lacrimi Christice (2017)
Adăugat de Lucia mandache
Comentează! | Votează! | Copiază!

Cheia lumii

Din vechiul Egipt se remarcă geografia sa egocentrică. Desenul lumii în
formă de triunghi cu un vârf în jos reunea cele două părţi ale ţării,
cea înaltă şi cea joasă. O linie în centru îl împărţea în două. Figura obţinută din această
reprezentare era cheia vieţii, cheia întregii existenţe. În termeni
generali nordul era bogat şi sudul mult mai sărac. Marile capitale
precum Memphis, Tebas ori Alexandria înfloreau la frontieră pe malul Nilului sau
în deltă aproape de mare.
Egiptul tindea spre stele ori se afunda în nisip.
Cu o imensă cheie a vieţii făcută din plumb aurit se deschid astăzi cele două
temple din Abu-Simbel sau cel din Luxor, în antica Tebas, cu coloanele sale,
obeliscuri, statui de zei şi marele bulevard incomplet cu trei kilometri de
sfincşi ce unea în vechime această ultimă construcţie cu cea de la Karnak.
La întorcerea spre vapor după vizita la Luxor, un grup de copii ce-i
salutau pe turişti, urmându-i pe aleea ce coboară până s-ajungă la
portul înflorit, au făcut un cor în jurul nostru. Fetiţa cea mai mică, cu un
chip frumos ca faţa lumii când se trezeşte, s-a apropiat de fusta mea. Din Egipt
mi-am adus amintirea acestor obraji iluminaţi, am mers să caut
zborul incredibil al ciucurilor roşii ce înfloresc în salcâmi, şi am găsit
fructul seminţei pe care am plantat-o ca un sărut, şi am făcut-o să crească, precum o
cheie a vieţii, în

[...] Citeşte tot

poezie de Rosa Lentini, traducere de Eugen Dorcescu
Adăugat de MG
Comentează! | Votează! | Copiază!

Poveste (cu vişini) în construcţie

nici măcar nu-mi pasă că nu înţeleg
de ce şi cât se străduieşte
o macara
să transforme ruina în obelisc.

un zilier încolonează pe vertical
un miriapod de intenţii,
dar între el şi paralela refuzului meu,
am deja un zid al berlinului
(praful nu poate fi adunat
arhitectural).

asigur un zâmbet în diminutiv
la o casă de compasiune
pentru obsesiile lanţului de macara.
i-am tăiat rugina într-un demult,
mai mult decât o amnezie fericită
nu mi se leagănă în această privinţă.

- +

[...] Citeşte tot

poezie de Corina Daşoveanu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Îngerii de lumină

Ce noapte frumoasă se pregăteşte!
Când corpul tău pufos mă va cuprinde
Şi mânuţele tale tandre mă vor îmbrăţişa
Se aude o stea, căzând din univers
Se pierd cuvintele, creând mişcări în univers
Forţa ta, mă va cuprinde şi ochii mi se vor deschide
Pe alocuri sunt luminile ce se pierd în negură
Dar sufletele noastre devin sfere ce pot acoperi cu lumina toate intenţiile omenirii
Se aude o voce, din depărtate vremuri
Se văd siluete îmbrăcate-n voaluri albe de mătase
Şi dacă nu ar exista decât necunoscut
Lumii paralele ar putea cunoaşte tot ce noi simpli oameni nu-nţelegem.
Flori roşii sau albe, pe fortispiciul unei construcţii grandioase
Mă încălzesc cu necunoscute cuvinte
Pe care le caut în emisfere străine
Îngheţ, apoi mă simt mângâiată de îngerii de lumină
Tu eşti ca un înger, ce viaţa-mi dezmierzi
Muzee, catedrale, biserici, instituţii rămân în urmă
Autobuzul deschide noi praguri în călătorie deplină
Aştrii devin martorii noştri la nunta cerească

[...] Citeşte tot

poezie de Ileana Nana Filip
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Sunshine

celei mai bune prietene nu-i plac costumele tale de serie
nici mirosul de tutun ieftin
(călătorisem împreună de nenumărate ori)
ea parcă este desprinsă din magazin fashion
are idei politice de dreapta şi îmi imprimă un ritm maşinal
ai întâlnit-o la aniversarea mea de la acel bistro obscur
în ziua în care am împlinit 33
beam prosecco din pahare înalte apoi te sărutam vinovat
(urme mate de ruj îţi rămâneau pe bărbie)

îţi ştergeai mâinile de benzina 99 cu care ţi-ai umplut rezervorul
şi mă invitai la mansarda ta de celibatar
(ea avea repulsie de felul tău masculin de a vieţui în dezordine)
nu aveai nici măcar două farfurii întregi
mâncam din tacâmuri de unică folosinţă
apoi citeam ziarele monoton
şi îmi spuneai că mi s-au deşirat ciorapii
ochi în ochi ne juram să nu facem politică

prietena noastră râdea dezarmant

[...] Citeşte tot

poezie de Angi Melania Cristea
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Despre moarte, fără exagerare

Ea nu poate gusta o glumă,
nu poate identifica o stea, construi un pod.
Habar n-are despre împletit, minerit, agricultură,
construcţia navelor sau despre cum se fac prăjiturile.

În ceea ce priveşte planificarea zilei noastre de mâine,
are ultimul cuvânt,
care, de altfel, e mereu pe lângă subiect.

Nu este nici măcar în stare să îndeplinească lucruri simple
care ţin de meseria ei:
să sape un mormânt,
să întocmească un sicriu,
să facă ordine în urma ei.

Preocupată exclusiv de a ucide,
îşi îndeplineşte cu grosolonie serviciul,
fără sistem şi fără nici un fel de pricepere –
ca şi cum la fiecare dintre noi ar fi la prima ucidere.

[...] Citeşte tot

poezie de Wislawa Szymborska, traducere de Petru Dimofte
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!

Statuia

Vor să ne distrugă fragila statuie a iubirii.
Vor să-i dea jos piatra cu arcane din cabluri şi buldozere.
Simbolul acesta fără de care iubirea noastră nu mai înseamnă nimic;
reprezentarea aceasta trainică şi durabilă pe care o credeam veşnică,
fără de care iubirea noastră se dizolvă în eter.

Această statuie a început să încurce un oraş întreg.
Stă în calea deschiderii marilor bulevarde, a marilor avalanşe
de oameni şi vehicule, stă în calea construirii de blocuri noi,
încurcă totul, cum stă ea la trei metri înălţime în micuţul ei scuar.
Nu se mai poate trage un pîrţ în oraşul ăsta fără să se încurce
de statuia iubirii noastre, fără să rezoneze în piatra ei albă, bine şlefuită.

Mă gândesc să facem un lanţ uman în jurul ei,
să ne-aşezăm în faţa ei cum putem şi s-o apărăm cu vieţile noastre.
Mă gândesc să o înconjurăm cu o brazdă lată de flori, de panseluţe multicolore,
poate că florile sunt mai durabile decât statuile, dar cu siguranţă că
în momentul sinistrului va fi distrus şi acest ultim baraj de apărare.
Pământul va fi dislocat cu totul pentru a face loc marilor construcţii
ale civilizaţiei, care îmbogăţesc nepreţuit vieţile.

[...] Citeşte tot

poezie de Dragoş Niculescu din Purgatoriu pentru sfinţi (2014)
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!

Zepeline peste piaţa Bucur-Obor

Zepeline lungi planau peste piaţa Bucur-Obor
erau ochii tăi lungi, văzuţi prin retrovizor.
Cine mai văzuse glisând uriaşe, atâta de-aproape
zepeline cu gene, cu cearcăne, cu fard albăstrui peste pleoape?
Cetăţenii priveau prin ferestrele farmaciei, patiseriei, C. E. C.-ului,
magazinului de confecţii pentru bărbaţi, femei & copii
indicatoarele de circulaţie se muiaseră de plăcere
ţigăncile cu gumă de mestecat cu poze de Alfa-Romeo
îşi suciseră vertebrele cervicale în sus
iar ochii tăi intrau în nori, sclipeau în soare, îndreptându-se mereu
spre apus...

Erau nebuneşti, aveau expresia nebunească pe care ţi-o văzusem în holul
blocului, când ne sărutasem în lumina beculeţelor de la lift,
erau extraordinari şi ameninţători, erau instrumente de război, ovale
zepeline care nu ţineau seama de galbenul zilei de
iunie, de emailul maşinilor de mic litraj parcate în
faţa magazinului Materna
erau pure maşinării, mecanisme de ceas care nu-nţelegeau alfabetul
cosmeticelor, limbajul peltic al costumaşelor pentru copii,

[...] Citeşte tot

poezie de Mircea Cărtărescu
Adăugat de Simona Enache
Comentează! | Votează! | Copiază!