Poezii despre dorințe și empatie
poezii despre dorințe și empatie.
Oglinda timpului
Din mintea mea o mare de aburi
Aruncam câte un gând înspre
fântâna timpului abisal
Culegeam spațiul rămas pe toate marginile
În căușul palmei
La câte trei gânduri îmi puneam o dorință
Iar gestul se propaga magnetic
Abisul zămislea câte trei ecouri
Suflându-le către inima mea
Apoi îmi repeta un dor
Simțeam trăirea decupată empatic
Pe lungimea de undă a bătăii de aripă
Alergând sinusoidal pe raza tăcerii
poezie de Mihaela Maxim
Adăugat de Sabyanna
Comentează! | Votează! | Copiază!
Oamenii își iau chipuri de sfere
Acum, oamenii își iau chipuri de sfere
Și se rotesc pe orbite de zor,
Într-un univers incert, de falsă plăcere,
Pierzându-și substanța matricei lor.
Din fire reci, străine, își țes conexiuni,
În locul splendidelor jocuri și reuniuni,
Ce animau odată a noastră tinerețe,
Acum vezi pe-a lor fețe, aer de tristețe
Pe unii dorințe compulsive-i exultă,
Vor să aibă indestulare cât mai multă,
Nu au limite, si aduna să fie,
Crezând c-a lor viață ține-o veșnicie.
Oamenii se tot cufundă în lumi virtuale,
Nu mai cunosc savoarea trăirilor reale,
Nu mai cultivă simțirea întru ființă,
Lipsește empatia din a lor voință.
[...] Citește tot
poezie de Gheorghe Alionte (9 mai 2023)
Adăugat de Gheorghe Alionte
Comentează! | Votează! | Copiază!
A fi
A fi nu e totuna cu a exista.
A fi este mai mult decât a exista.
A fi este ceva desăvârșit.
A fi e faptul împlinit.
A fi este dorința realizată.
A fi este natura întrupată.
A fi e scorul minții.
A fi e rodul muncii.
A fi e tot ce noi simțim.
A fi e tot ce construim.
A fi e viața oglindită.
A fi e timpul convertit în faptă.
A fi e absolutul.
Dincolo de a fi e nimic,
E vidul.
A fi om este mai mult decât
A ființa ca om.
A fi om înseamnă empatie și dăruire.
A fi om înseamnă iubire.
[...] Citește tot
poezie de Gheorghe Alionte (27 noiembrie 2020)
Adăugat de Gheorghe Alionte
Comentează! | Votează! | Copiază!
Spune-ți părerea!
Lui Dumnezeu îi place-o poveste frumoasă
N-a mai rămas nimic frumos pentru mine
Dincolo de ușa de la intrarea închisorii mele.
Nu era o șandrama izolată fonic în care aș fi putut să țip,
Nici un paradis sigur în care să fi putut proteja pe alții,
Pe cei care, simțind, erau vulnerabili la marea mea durere
Sau aveau o oarecare empatie pentru aparenta mea suferință.
Am avut nevoie de o Dragoste fără obligații contractuale.
Am avut nevoie de o dublă eclipsă, de lună și de soare,
De un potop care să-mi acopere și încețoșeze ochii miopi...
Ca să nu mai pot vedea ceea ce odată vedeam drept poezie.
Trăiești îndeajuns de mult și ajungi o boală a inimii.
Nu, n-am dorit să ajung acest bătrân fără dinți în gură,
Pe care cancerul l-a masacrat, apoi devorat pe de-a-întregul,
Până la ultima evidență rămasă, urma degetelor mele
Pe o cinzeacă goală și pe trăgaciul rece-al unei arme.
poezie de Ted Sheridan, traducere de Petru Dimofte
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!
Pentru a recomanda secțiunea cu Poezii despre dorințe și empatie, adresa este: