eşec şi superlative

Viaţa nu e o tragedie

Nu este tragedie atunci când rătăceşti
Pe drumuri fără timp unde te poticneşti...
Dar este trist când pasul nu-ţi află regăsirea,
Prin care te cunoşti şi îţi salvezi zidirea.

Nu este fără sens să cauţi în trecut
Printre foi de carte pe unde ai zăcut,
Însă e inutilă privirea înspre urmă
Lăsată într-o eră bogată-n nori şi brumă.

Nu eşti chemat la Viaţă decât prin suferinţă,
Prin doruri şi eşecuri descoperi o căinţă,
Iar ea te-mbogăţeşte să fii ce nu ai fost
Te rupe de păcatul ce ţi-a fost adăpost.

Nu recunoşti Chemarea decât când vrei s-auzi...
Eşti confruntat cu temeri şi simţi că te scufunzi
În marea căutării eşti partea cea mai mică,
Şi-ai vrea să te găseşti fără dureri şi frică.

[...] Citeşte tot

poezie de Adina-Cristinela Ghinescu
Adăugat de Adelydda
Comentează! | Votează! | Copiază!

Sub geana ta

un lup foarte bătrân îmi umblă-n vene
colţii săi odată de temut i-arată jalnic
ai crede înfăţişarea-i o rugă şi pesemne
se vrea la ceasul de pe urmă iarăşi falnic

urcuşu-i înapoi la inimă e un surghiun
ajunge-ntr-un târziu de unde-a apărut
cu blândele globule ce se descompun
iar muşcătura lui finală-mi pare un sărut

pe drumul colbuit spre plinul lunii azi
mă lasă-n urmă corbii eşecurilor toate
rătăcite izbânzi, amarnici trişti nomazi,
le-au dus destinul pe genunchi şi coate

acum se lasă-ncet cea mai străină pace
un fel de frig coboară târât încet de lupi
şi carnea de pe os grăbită se desface -
iar tu citeşti şi groapa cu genele mi-astupi

poezie de Valeriu Barbu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Geniul gloatei

există îndeajuns de multă înşelăciune, absurdă violenţă plină de ură în omul
de rând pentru a aproviziona orice armată sau orice zi anume
şi cei mai pricepuţi în crime sunt cei care predică împotriva crimelor
iar cei mai dedaţi urii sunt cei care preaslăvesc dragostea
şi cei mai meseriaşi în război sunt cei care laudă pacea

acei care predică despre Dumnezeu, au nevoie de Dumnezeu
acei care predică despre pace nu au pace
acei care predică despre dragoste nu au dragoste

fereşte-te de predicatori
fereşte-te de aşa zişii cunoscători
fereşte-te de cei care citesc mereu cărţi
fereşte-te deopotrivă de cei care detestă sărăcia
şi de cei care sunt mândri de ea
fereşte-te de cei care sunt gata să te laude
căci au nevoie de laude în schimb
fereşte-te de cei gata să interzică ceva
întrucât le este frică de ceea ce nu ştiu
fereşte-te de cei care au nevoie de gloată căci

[...] Citeşte tot

poezie clasică de Charles Bukowski
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Dolce vita

Refuz voluptatea unui acord ontologic
Între "de ce?" şi "cum?"
Pentru a şti "cine"
Între pleoapa raţiunii veşnic deschisă
Şi glanda nedirijată
Între vorbe şi lucrurile din ele

Aşezare pământească
Pe un câmp cultivat cu legume străvechi
Pentru dragoste
Pentru copii înfăşaţi în grabă
Şi părinţi plecaţi la muncă în zori

Această poveste a eşecului
Devine frumoasă
Când îi găseşti intriga salvatoare
De vină sunt mereu vecinii
Mama, tata, sistemul
Dacă ai un pic de curaj
Să te lupţi cu taurul negru

[...] Citeşte tot

poezie de Ancuţa Morar
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Pir (2)

Ceva
vine pe lume nepoftit,
invitând dezordinea, confuzia –

dacă mă urăşti atât de mult,
nu te obosi să-mi dai
un nume: chiar ai nevoie
de încă un cuvânt insultător
în vocabularul tău, de-un alt fel
de a blama
un trib de toate relele?

Amândoi ştim,
când slujeşti
unui singur zeu, ai nevoie
de-un duşman –

nu eu sunt duşmanul.
Sunt doar o scuză
pentru a putea ignora

[...] Citeşte tot

poezie de Louise Glück, traducere de Petru Dimofte
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!

Supra... vieţuirea

Pare-a fi doar un plus superlativ
Paradoxal, un academic acceptat;
Ca şi cum fiinţa-i pleonasm la "existat"
Şi dorul de-a trăi etern, un laitmotiv.

Nu ştiu ce-i să trăieşti peste trăit,
Dar am în scoarţă, în oase un înscris
Să-mi păstrez eu-l fizic... Interzis
Să-mi rup din lanţul de destin ce mi-e voit.

Am zis destin, necunoscutei "X"
Ce-o dau monedă schimbului "nu ştiu"
Mereu după se-ntâmplă... un prea târziu;
Doar arogant să demonstrez că "ştiu, la fix".

Mă-ntorc la termen; "peste vieţuire"...
Ca şi cum moarte-ar fi peste-a nu fi
Şi nu cred iotă că n-am cum a potrivi
Mesaj ce n-am de la străbuni... de retrăire.

[...] Citeşte tot

poezie de Daniel Aurelian Rădulescu (22 februarie 2011)
Adăugat de Daniel Aurelian Rădulescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Kilometrul nimănui

Abia când te simţi integrat,
maniera asta de socializare cu natura
capătă aspectul precis al unei forme fixe
de viaţă. De la piatră am pornit, la piatră
ajungem, la comunismul portocaliu, macru,
desangvinat, la populaţii care ne-au părăsit
de comun acord, pentru a ne lăsa ispitiţi
de senzaţia că singurătatea e ca durerea
unui cal fără coaste, ce-şi vomează biciul,
sau bastonul de vişin, supte de trup.

Stăpâneam o mansardă, un unic refugiu,
mai aproape de stradă decât de cer.
De regulă, primeam în vizită doi sfinţi, întotdeauna
aceiaşi, unul măcelar şi altul preot, la fel de bine
crescuţi, la fel de mucaliţi. Le convenea frecvenţa
câmpului, rezona bine în răşina miruită a bârnelor.
Vorbeam puţin, beam vin şi ascultam în urechile altora,
uscate, încreţite ca nişte scoici, tot vuietul lumii.
Aprindeam apoi focul în încăperea fără pereţi,

[...] Citeşte tot

poezie de Dragoş Niculescu din Hibernaris (2001)
Adăugat de Dragoş Niculescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Să se fi "stricat" Busola?

Cuvântul scris e-a Tatălui din cer scrisoare, trimisă nouă celor jos de pe pământ,
Busola pelerinilor care-au pornit pe drumul ce duce-n patria de sus, în cerul sfânt.
Dar cât de curioasă e de-atâtea ori busola, că-ţi vine tot să crezi că-i eronată,
Căci tocmai când te-aştepţi cel mai puţin, atunci primeşti un fel de pedepsire drept răsplată.
Păi să vedeţi: din doisprezece fii ai lui Israel, Iosif a fost şi fiu, şi frate cel mai bun din toţi.
Ceilalţi ai lui s-au dovedit a fi până la urmă răi şi ca fii, răi şi ca fraţi - şi pe deasupra hoţi şi mincinoşi.
Şi într-o zi, îl cheamă Israel pe Iosif şi îl roagă: "Te du în câmp la fraţii tăi şi-mi adu veşti;
Ei sunt plecaţi cu turma la păscut de multă vreme; mergi dar, te rog, şi vezi cum îi găseşti".
Iosif n-a stat la gânduri, nici să-şi facă socoteala la drumul lung şi soarele fierbinte din pustie.
Căci el iubindu-şi deopotrivă tatăl lui şi fraţii, tot ce făcea legat de ei făcea cu bucurie.
Şi-acum priviţi: răsplata Domnului pentru-altruismul lui e-o groapă cu noroi. Apoi, urgie,
Vândut ca sclav la nişte trecători călări pe drum, o ceată de ismaeliţi, de negustori.
Dar bine, Doamne, nu Te supăra că-Ţi facem întrebare: aşa cinsteşti Tu pe copiii Tăi ascultători?
Şi în sfârşit, ajunge sclav la domnul Potifar. Aici din nou, se dovedeşte credincios în ascultare.
Anii-au trecut şi Iosif e de-acum un tânăr chipeş, căruia doamna Potifar îi da mereu târcoale.
A încercat tot ce i-a stat ei şi în gând, şi-n minte, dar nu i-a reuşit deloc să-l tragă la curvie,
Căci chiar de nu erau evrei să-l urmărească-acolo, sfinţenia-i era lui Iosif totuşi vie.
Şi într-o zi, cucoana Potifar, pândind prilejul, îl prinde pe evreu să-l tragă iară;
Dar ce credeţi că face-atunci tânărul Iosif? Îşi lasă haina-n mâna ei şi fuge-afară
Plin de nădejdea sfântă şi îndreptăţită a unei răsplătiri, dar mai ales o-ncurajare.

[...] Citeşte tot

poezie de Valdi Herman
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!

Perfect

Să-ţi scuipi inima din ură,
Să-ţi scalzi sufletul în lacrimi,
Să-ţi simţi trupul în durere,
Să-ţi uiţi mintea în regrete,
E tot ce îţi doresc şi sper să te aştepte.

Vreau destinul să te-mpungă,
Să ai suferinţă lungă,
Să-ţi tatuezi "eşec" în piele
Şi ghinionul scris în stele.

Îţi doresc să fii minţit,
Să fii prostit, dezamăgit,
Să duci lipsă de voinţă,
Să plângi spini din neputinţă.

Aştept să ai inima frântă,
Să simţi ce-i tristeţea-dâncă,
Să ai mii şi mii de patimi,
Vreau să te îneci în lacrimi.

[...] Citeşte tot

poezie de Andrei Tudora
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!