educaţie şi şefi

Fericire

Am rugat pe profesorii care ţin prelegeri despre sensul vieţii
să-mi spună ce-i fericirea.

Am mers apoi la directorii faimoşi care conduc munca
a mii şi mii de oameni.

Ei au dat din cap şi-au surâs, adică s-au prins că
încercam să-i iau peste picior.

Apoi, într-o după-amiază de sâmbătă, colindând pe malurile
râului Des Plaines,
am văzut o mulţime de unguri sub copaci
cu femeile şi copiii lor,
cu un butoiaş de bere şi un
acordeon.

poezie clasică de Carl Sandburg, traducere de Petru Dimofte
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!

Amintire

Învăţătoarea mea din clasa-ntâia
De mult de-aici din lume a plecat,
S-a dus să-nveţe-n lumea cealaltă
Copii ajunşi la vârsta de-nvăţat.

Era o fetişcană numai soare
Venea la şcoală tot în pas zorit,
Iar în recreaţii sta întotdeauna
Cu fel de fel de cărţi la tăinuit.

S-a-mbolnăvit odată într-o toamnă
Şi-ntregul an s-a chinuit în pat.
Într-un târziu ne-a spus domnul director
Să n-o mai aşteptăm, că s-a mutat.

Tu, timp, n-o mai lăsa acum furtunii,
N-o mai lăsa prin vânturi şi prin ploi.
Destul s-a chinuit săraca
Până s-ajungă de la ea la noi.

[...] Citeşte tot

poezie clasică de Virgil Carianopol
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

De la Cenaclu

Profesorul, om de cultură,
Dom' Pătraşcu, cum se ştie:
Doctor în literatură,
În cenaclu-i bogăţie.

O minte ageră, vioaie,
Chiar acum la nouăzeci.
Deplasarea nu-i greoaie
Fiindcă-i sănătos pe veci.

Din "Gorun" cu frunza mare,
Revista "Cugetul" apare.
Şi dacă sapi la baza ei,
Dai de-un redactor şef Ursei.

În cenaclu-i armonie,
Unii scriu, alţii citesc,
Se pricep la vorbărie
Într-un mediu prietenesc.

[...] Citeşte tot

poezie de Constantin Branzan din revista "Cugetul"
Adăugat de Any Drăgoianu
Comentează! | Votează! | Copiază!

It's all baloney!

Cu alte cuvinte – GOGOŞI, hrana, locul şi crima,
Spuse profesorul Blima, Excesescu îl contrează
Cu un brad şi cu o brează, iar eu vin din Engadin
Cu biciuşcă şi lumini, spectatoate nu-s doar Hus,
De poeme sunt sedus, nu alerg la maraton, prefer
Statul la balcon ori căderea-n gol deschis,
Cum se-ntâmplă şi în vis. Ochii, ochii, ochii mei
Au murit ca nişte miei, peceneg cu peceneg
şi cuman c-un singur neg, iar caii de-aluminiu să mă pască,
eu v-am iubit, am ars precum o iască. A trecut vremea,
schimbăm ritmul şi rima, deci a trecut vremea oiţelor fericite,
a lupilor cu rochiţe de vară, şeful cel mic îl naşte pe cel pitic,
din Marx în Lenin, în Stalin, apoi în salina amară, viaţă pe creştet,
la creşă e Beckett, el joacă-n persoană, absurdă hârjoană,
să-l batem sălbatic, iubim doar ce-i static şi logic şi clar,
că n-om fi măgari, s-au terminat şi funeraliile, succes,
s-a încheiat un an, progres nu văd, dar simt cum creşte
o ură oarbă ca-n Pacific doar un peşte, avea bătrânul meu
trei aripi de gigant, el poposi din Spania-n Levant,
apoi a fost un înecat frumos, zâmbea timid din piele şi din os,

[...] Citeşte tot

poezie de Boris Marian Mehr
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!

Obelisc

mi-am jurat că voi da bacalaureatul până voi întâlni
arta minimalistă de a scrie
pe aorta copacilor îmbrăcaţi de ger
de a ma ruja pentru balul final cu pulbere de arţar
să fiu mai albă decât cenuşăreasa fără să
fiu însoţită de niciun pitic
ei să rămână pe o stâncă să bea cidru de mere

poate de data aceasta mama şi tata mă vor ajuta să încalţ sandalele să nu-i mai văd furioşi
de neputinţele mele evidente de a promova feţi-frumoşi
parcă mai ieri stăteai în ultima bancă rezemat de tinereţea ta violacee
un oarecare te-a numit imberb iar tu ai dat
cu piciorul în uşa de după care
profesorii ipohondrii nu se clinteau

statuia directorului din curte s-a împrietenit
cu părinţii revoltaţi fiindcă sub obeliscul cerului
toate trec de-a valma mai însingurate
fără râsul spart din ferestrele liceului

poezie de Angi Melania Cristea
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Descătuşare

Până mi s-ar forma dinţii
Am făcut ce-au zis părinţii.
Mi-a plăcut, nu mi-a plăcut,
Bine, rău, dar am făcut...

Să mă laude vecinii,
Neamurile şi străinii
Că am purtare frumoasă
Şi... cei şapte ani de-acasă.

A venit pe urmă anul
Să atârn de gât ghiozdanul
Şi să mă duc la şcoală,
Să fac părinţilor fală.

Şi-am plecat zilnic de-acasă
Ca să stau zmirnă în clasă,
Să ascult învăţătorii
Şi-n lipsa lor, monitorii.

[...] Citeşte tot

poezie de Gheorghe Ionescu din Viforniţa (2005)
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Treptele dăscăliei (colegilor mei, dascăli)

Un dascăl are-n viaţă trei etape
În care toată truda lui încape.
În prima parte, chiar la început,
Când este mai curând nepriceput,
E-ncrezător, e tânăr şi tenace,
Şi-aşa cum ştim, elevilor le place.

El are-acum de studiat o groază
- Că n-o să stea pe loc, precum o loază--
Examene de grad şi masterate,
Planuri de lecţii sau vreo facultate,
Să se căsătorească... dar atunci
Îi trebuie casă şi să crească prunci
Abia dacă mai gustă din concediu...
Şi trece-astfel rapid, în stadiul mediu.

A doua parte-a dăscăliei poate
Să aibă rezolvare-n prima parte,
Apoi destinul, cu a sa poruncă,
Îl trece-acum şi mai vârtos la muncă;

[...] Citeşte tot

poezie de Gabriela Genţiana Groza din Peregrini prin timp (2007)
Adăugat de Gabriela Genţiana Groza
Comentează! | Votează! | Copiază!

Anarhie

Sunt disperat
caci liniştea-mi coboară in călcâie
ca plumbul gloanţelor topit dintr-o statuie
ma trage in pământ
inspre furtuna
o prevestire tulbure sub clar de luna

ascult la cer
e linişte ca-n Hiroshima
dar nori-s gri
stelele in sange-si pregătesc cununa
îngerii negrii căzuţi in anarhie
îşi pregătesc apocalipsa
se pregătesc sa vie

ma uit in jur
satana-i şef pe glie
oamenii-s morţi, nu put
caci carnea lor e vie, n-au suflete
le-au dat de bunăvoie

[...] Citeşte tot

poezie de Mihai Ristea Corneanu din Drum la cer (noiembrie 2015)
Adăugat de Mihai Ristea Corneanu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Pentru şcoală, pluguşor

De curând s-a întâmplat,
Spiru Haret s-a sculat,
A încălecat pe-un cal
Şi-a pornit-o triumfal
Către şcoala românească,
Să-i ureze să-nflorească.
A plecat, să vezi matale,
Din Urbea lui Caragiale,
Pe la şcoli a poposit
Şi iată ce a rostit:

--Aho, dascăli, dăscăliţe,
Cu bundiţă şi altiţe,
Voi, în anul care vine,
Să o duceţi mult mai bine!
Să aveţi copii cuminţi,
Să stea-n bănci ca nişte sfinţi,
Să nu aibă corijenţe
Şi, desigur, nici absenţe.
Cartea s-o primească-n doză,

[...] Citeşte tot

poezie de Gabriela Genţiana Groza din Jocul cu clipa (1995)
Adăugat de Gabriela Genţiana Groza
Comentează! | Votează! | Copiază!

Poveste cu somon

Pe coridor am şi eu nişte plante amărâte. Le stropesc, ele se agaţă de viaţă, aşa ar trebui să fac şi eu.
În timpul prânzului, somonul din farfuria vecinei a sărit şi a muşcat-o de nas. Un somon carnivor. S-a produs o oarecare tulburare. Un chirurg a refăcut organul olfatctiv, cum era el, frumos şi mândru. Rău este că somonul a reuşit să fugă. A fost văzut în parc, se hârjonea cu nişte câini vagabonzi. Avea mişcări de focă, îi muşca, iar câinii lătrau fericiţi că au un tovarăş de joacă nemaiîntâlnit. Cineva a propus ca somonul să fie trecut în cartea recordurilor. Dar pe numele cui.? Pe al meu, în niciun caz. Este şi acum present în parc, autorităţile nu se interesează de el, au multe, alte probleme. Ce facem, mai cumpărăm somoni? Am citit că plantele şi animalele ( somonul nu este animal, da?) au suferit mutări genetice. Eu, care nu sunt somon, am în ultimul timp nişte vise caudate, mă dor ceafa, umerii, muşchii dorsali.
Medicul- şef al ospiciului a venit să-mi strângă mâna în somn. Apoi a scos un strigăt, de s-au dărâmat jumătate din clădirile din cartier. În alt vis, vorbeam cu mine la persoana a treia.
Într-o altă viaţă, somonul a fost profesor la Colegiul Fraţii Brown, din Lancashire. Am auzit că un domn, după moarte a ajuns ventilator. Bătea dintr-o pală ca o inimă.
Apoi a apărut o fiinţă cu contur incert şi misiune ingrată. Trebuia să demonstreze că a fost somon la viaţa lui.
În acest timp, avioanele se uzează, cad în picaj, justiţia, morala nu au nici un cuvânt de spus.
Eu am gustat din aura sfinţilor. Blocurile paralelipipedice tac. Aerul tace. Pământul mă apasă. Veşnicia pare un fluviu rece în care cresc somoni. Pereţii rostesc poeme. Omul se chinuieşte singur, se ghemuieşte de durere. Râde. Iadul se holbează la noi. Secundele măsoară eternitatea. Peste tot sânge, din soare, stele, lună, florile câmpului sunt roşii, somonii sunt roşii. Basta cu sângele şi cu această culoare roşie.

poezie de Boris Marian Mehr
Adăugat de Boris Marian Mehr
Comentează! | Votează! | Copiază!