Poezii despre educație și șefi
poezii despre educație și șefi.
Fericire
Am rugat pe profesorii care țin prelegeri despre sensul vieții
să-mi spună ce-i fericirea.
Am mers apoi la directorii faimoși care conduc munca
a mii și mii de oameni.
Ei au dat din cap și-au surâs, adică s-au prins că
încercam să-i iau peste picior.
Apoi, într-o după-amiază de sâmbătă, colindând pe malurile
râului Des Plaines,
am văzut o mulțime de unguri sub copaci
cu femeile și copiii lor,
cu un butoiaș de bere și un
acordeon.
poezie clasică de Carl Sandburg, traducere de Petru Dimofte
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!
Amintire
Învățătoarea mea din clasa-ntâia
De mult de-aici din lume a plecat,
S-a dus să-nvețe-n lumea cealaltă
Copii ajunși la vârsta de-nvățat.
Era o fetișcană numai soare
Venea la școală tot în pas zorit,
Iar în recreații sta întotdeauna
Cu fel de fel de cărți la tăinuit.
S-a-mbolnăvit odată într-o toamnă
Și-ntregul an s-a chinuit în pat.
Într-un târziu ne-a spus domnul director
Să n-o mai așteptăm, că s-a mutat.
Tu, timp, n-o mai lăsa acum furtunii,
N-o mai lăsa prin vânturi și prin ploi.
Destul s-a chinuit săraca
Până s-ajungă de la ea la noi.
[...] Citește tot
poezie clasică de Virgil Carianopol
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!
De la Cenaclu
Profesorul, om de cultură,
Dom' Pătrașcu, cum se știe:
Doctor în literatură,
În cenaclu-i bogăție.
O minte ageră, vioaie,
Chiar acum la nouăzeci.
Deplasarea nu-i greoaie
Fiindcă-i sănătos pe veci.
Din "Gorun" cu frunza mare,
Revista "Cugetul" apare.
Și dacă sapi la baza ei,
Dai de-un redactor șef Ursei.
În cenaclu-i armonie,
Unii scriu, alții citesc,
Se pricep la vorbărie
Într-un mediu prietenesc.
[...] Citește tot
poezie de Constantin Branzan din revista "Cugetul"
Adăugat de Any Drăgoianu
Comentează! | Votează! | Copiază!
Participă la discuție!
It's all baloney!
Cu alte cuvinte GOGOȘI, hrana, locul și crima,
Spuse profesorul Blima, Excesescu îl contrează
Cu un brad și cu o brează, iar eu vin din Engadin
Cu biciușcă și lumini, spectatoate nu-s doar Hus,
De poeme sunt sedus, nu alerg la maraton, prefer
Statul la balcon ori căderea-n gol deschis,
Cum se-ntâmplă și în vis. Ochii, ochii, ochii mei
Au murit ca niște miei, peceneg cu peceneg
și cuman c-un singur neg, iar caii de-aluminiu să mă pască,
eu v-am iubit, am ars precum o iască. A trecut vremea,
schimbăm ritmul și rima, deci a trecut vremea oițelor fericite,
a lupilor cu rochițe de vară, șeful cel mic îl naște pe cel pitic,
din Marx în Lenin, în Stalin, apoi în salina amară, viață pe creștet,
la creșă e Beckett, el joacă-n persoană, absurdă hârjoană,
să-l batem sălbatic, iubim doar ce-i static și logic și clar,
că n-om fi măgari, s-au terminat și funeraliile, succes,
s-a încheiat un an, progres nu văd, dar simt cum crește
o ură oarbă ca-n Pacific doar un pește, avea bătrânul meu
trei aripi de gigant, el poposi din Spania-n Levant,
apoi a fost un înecat frumos, zâmbea timid din piele și din os,
[...] Citește tot
poezie de Boris Marian Mehr
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!
Obelisc
mi-am jurat că voi da bacalaureatul până voi întâlni
arta minimalistă de a scrie
pe aorta copacilor îmbrăcați de ger
de a ma ruja pentru balul final cu pulbere de arțar
să fiu mai albă decât cenușăreasa fără să
fiu însoțită de niciun pitic
ei să rămână pe o stâncă să bea cidru de mere
poate de data aceasta mama și tata mă vor ajuta să încalț sandalele să nu-i mai văd furioși
de neputințele mele evidente de a promova feți-frumoși
parcă mai ieri stăteai în ultima bancă rezemat de tinerețea ta violacee
un oarecare te-a numit imberb iar tu ai dat
cu piciorul în ușa de după care
profesorii ipohondrii nu se clinteau
statuia directorului din curte s-a împrietenit
cu părinții revoltați fiindcă sub obeliscul cerului
toate trec de-a valma mai însingurate
fără râsul spart din ferestrele liceului
poezie de Angi Melania Cristea
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!
Descătușare
Până mi s-ar forma dinții
Am făcut ce-au zis părinții.
Mi-a plăcut, nu mi-a plăcut,
Bine, rău, dar am făcut...
Să mă laude vecinii,
Neamurile și străinii
Că am purtare frumoasă
Și... cei șapte ani de-acasă.
A venit pe urmă anul
Să atârn de gât ghiozdanul
Și să mă duc la școală,
Să fac părinților fală.
Și-am plecat zilnic de-acasă
Ca să stau zmirnă în clasă,
Să ascult învățătorii
Și-n lipsa lor, monitorii.
[...] Citește tot
poezie de Gheorghe Ionescu din Vifornița (2005)
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!
Spune-ți părerea!
Treptele dăscăliei (colegilor mei, dascăli)
Un dascăl are-n viață trei etape
În care toată truda lui încape.
În prima parte, chiar la început,
Când este mai curând nepriceput,
E-ncrezător, e tânăr și tenace,
Și-așa cum știm, elevilor le place.
El are-acum de studiat o groază
- Că n-o să stea pe loc, precum o loază--
Examene de grad și masterate,
Planuri de lecții sau vreo facultate,
Să se căsătorească... dar atunci
Îi trebuie casă și să crească prunci
Abia dacă mai gustă din concediu...
Și trece-astfel rapid, în stadiul mediu.
A doua parte-a dăscăliei poate
Să aibă rezolvare-n prima parte,
Apoi destinul, cu a sa poruncă,
Îl trece-acum și mai vârtos la muncă;
[...] Citește tot
poezie de Gabriela Gențiana Groza din Peregrini prin timp (2007)
Adăugat de Gabriela Gențiana Groza
Comentează! | Votează! | Copiază!
Anarhie
Sunt disperat
caci liniștea-mi coboară in călcâie
ca plumbul gloanțelor topit dintr-o statuie
ma trage in pământ
inspre furtuna
o prevestire tulbure sub clar de luna
ascult la cer
e liniște ca-n Hiroshima
dar nori-s gri
stelele in sange-si pregătesc cununa
îngerii negrii căzuți in anarhie
își pregătesc apocalipsa
se pregătesc sa vie
ma uit in jur
satana-i șef pe glie
oamenii-s morți, nu put
caci carnea lor e vie, n-au suflete
le-au dat de bunăvoie
[...] Citește tot
poezie de Mihai Ristea Corneanu din Drum la cer (noiembrie 2015)
Adăugat de Mihai Ristea Corneanu
Comentează! | Votează! | Copiază!
Pentru școală, plugușor
De curând s-a întâmplat,
Spiru Haret s-a sculat,
A încălecat pe-un cal
Și-a pornit-o triumfal
Către școala românească,
Să-i ureze să-nflorească.
A plecat, să vezi matale,
Din Urbea lui Caragiale,
Pe la școli a poposit
Și iată ce a rostit:
--Aho, dascăli, dăscălițe,
Cu bundiță și altițe,
Voi, în anul care vine,
Să o duceți mult mai bine!
Să aveți copii cuminți,
Să stea-n bănci ca niște sfinți,
Să nu aibă corijențe
Și, desigur, nici absențe.
Cartea s-o primească-n doză,
[...] Citește tot
poezie de Gabriela Gențiana Groza din Jocul cu clipa (1995)
Adăugat de Gabriela Gențiana Groza
Comentează! | Votează! | Copiază!
Poveste cu somon
Pe coridor am și eu niște plante amărâte. Le stropesc, ele se agață de viață, așa ar trebui să fac și eu.
În timpul prânzului, somonul din farfuria vecinei a sărit și a mușcat-o de nas. Un somon carnivor. S-a produs o oarecare tulburare. Un chirurg a refăcut organul olfatctiv, cum era el, frumos și mândru. Rău este că somonul a reușit să fugă. A fost văzut în parc, se hârjonea cu niște câini vagabonzi. Avea mișcări de focă, îi mușca, iar câinii lătrau fericiți că au un tovarăș de joacă nemaiîntâlnit. Cineva a propus ca somonul să fie trecut în cartea recordurilor. Dar pe numele cui.? Pe al meu, în niciun caz. Este și acum present în parc, autoritățile nu se interesează de el, au multe, alte probleme. Ce facem, mai cumpărăm somoni? Am citit că plantele și animalele ( somonul nu este animal, da?) au suferit mutări genetice. Eu, care nu sunt somon, am în ultimul timp niște vise caudate, mă dor ceafa, umerii, mușchii dorsali.
Medicul- șef al ospiciului a venit să-mi strângă mâna în somn. Apoi a scos un strigăt, de s-au dărâmat jumătate din clădirile din cartier. În alt vis, vorbeam cu mine la persoana a treia.
Într-o altă viață, somonul a fost profesor la Colegiul Frații Brown, din Lancashire. Am auzit că un domn, după moarte a ajuns ventilator. Bătea dintr-o pală ca o inimă.
Apoi a apărut o ființă cu contur incert și misiune ingrată. Trebuia să demonstreze că a fost somon la viața lui.
În acest timp, avioanele se uzează, cad în picaj, justiția, morala nu au nici un cuvânt de spus.
Eu am gustat din aura sfinților. Blocurile paralelipipedice tac. Aerul tace. Pământul mă apasă. Veșnicia pare un fluviu rece în care cresc somoni. Pereții rostesc poeme. Omul se chinuiește singur, se ghemuiește de durere. Râde. Iadul se holbează la noi. Secundele măsoară eternitatea. Peste tot sânge, din soare, stele, lună, florile câmpului sunt roșii, somonii sunt roșii. Basta cu sângele și cu această culoare roșie.
poezie de Boris Marian Mehr
Adăugat de Boris Marian Mehr
Comentează! | Votează! | Copiază!
<< < Pagina 1 >
Pentru a recomanda secțiunea cu Poezii despre educație și șefi, adresa este: