educaţie şi religie

(In)tranzitivitatea educaţiei

Eu (mă) educ
tu (te) educi
el (se) educă
ea (se) educă

NOI (NE) EDUCĂM

N. B.
Românul
corigent
la
educaţie

Se poate
domnilor

Repetent
prin
neprezentare

[...] Citeşte tot

poezie de Costel Zăgan din Erezii de-o clipă II (4 octombrie 2017)
Adăugat de Costel Zăgan
Comentează! | Votează! | Copiază!

Arta de-a trăi

Învaţă să trăieşti
fără
profesor

E şansa
vieţii
tale

De repetat
repetă
numai
moartea şi nou-născuţii

Noi
ca
şi firul de iarbă

Cu toate
că
ne doare

[...] Citeşte tot

poezie de Costel Zăgan din Poeme de-aprins focul (23 mai 2011)
Adăugat de Costel Zăgan
Comentează! | Votează! | Copiază!

Vocabule, temelii

Ca profesor de estetică
la catedrala plantelor
mă întorc mereu
când mă-mpiedic de-o piatră,
sau de-o ruptură de nor -
niciodată nu se ştie
unde te poate duce.

E cea mai curioasă disciplină,
am învăţat-o
rupându-mă în două,
să mă complic intenţionat
întru credinţa gândirii.

poezie clasică de Constantin Dracsin
Adăugat de Costel Zăgan
Comentează! | Votează! | Copiază!

Cum ar fi să mă iert?

era o femeie poate mai este
care scria poezie ca-ntr-o religie
faţa ei foarte frumoasă
cu faţa lui Dumnezeu foarte frumosul
ei companion
se întâlnea mereu precum ochii
părintelui Ars de zburdălnicia Copilului
cu liniarul doamnei
învăţătoare în toate bunele
furtişaguri pe care Eu
un elev din clasa a patra
mereu le făptuiesc în numele Domnului
şi plâng pentru asta şi
nu recunosc. deocamdată

poezie de Traian Abruda
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Martorii

s-au pierdut... martorii – mi-au murit
mama şi tata, profesorul de pictură mereu
tânăr fratele şi prima învăţătoare olimpia mă
riuţă – de ce
aş mai trage linii şi pensule-n pânze –
cine va şti că elevul cu familie destrămată
s-a ajuns printre doamne şi domni (?!)
de ce un art
ist trebuie să suporte toate aceste
exerciţii fără finalitate deşteaptă
ale unui dumnezeu miştocar miştocar?

poezie de Traian Abruda
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Aşteptarea Învierii (sonet)

Aşteptarea Învierii
(sonet Pascal)

Aşteptăm Învierea Ta - Hristoase,
Ca să-Ţi întâmpinăm promisiunea.
În Lumina sfântă cinstind minunea,
Vom dobândi puteri miraculoase.

La Crucea Ta urmând procesiunea
Cu pătimirile prea dureroase,
Ţi-aducem cântările virtuoase
Şi cu lacrimi vom stropi rugăciunea.

Ca pe un Învăţător şi Împărat,
Rememorându-Ţi Sărbători Pascale,
Te slăvim cântând: Hristos a înviat!

Traversândvremurile epocale,
Prin Înviere din morţi întruchipat,
Adu-ne Sfinte Daruri în pocale!

[...] Citeşte tot

sonet de Maria Filipoiu din Sonete Pascale (24 aprilie 2022)
Adăugat de maria.filipoiu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Nu departe

când te apropii te
apropii iar biserica ortodoxă stă chiar în mijlocul drumului
să ştii călătorule
că te afli la Şandra - şcoala
o vei face din nou
să înveţi
ce însemnă familia Ştiole, familia Prodaniuc
alte familii în clasele
pregătitoare puţin prin profesorii
care plângând au plecat
nu
foarte departe
nu
atât de aproape pe cât
vă
mai aştept

poezie de Traian Abruda
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Lăsata secului

de azi, ducă-se răutăţile sau
fix la acestea nu ţinem post
«... nu băga carne-n gură... nici...»
în mine se-nalţă mândri războinici
trufaşi învăţători «a toate»
superlativizabili preoţi – prea...
laolaltă vieţuiesc în oasele mele, cum
să ţin cele rânduite?!
Postu-i o încercare, o atitudine, măsoară
aşa:
dacă sunt un mare credincios
ţin post
dacă sunt un mic credincios
«nici nu veţi şti măcar ce fac»!!!

aş vrea să pot umbla gol
prin mine
desculţ şi... împăcat, aş vrea...!

poezie de Valeriu Barbu
Adăugat de Mariana Fulger
Comentează! | Votează! | Copiază!

Chemările luminii

cred că educaţia e cheia succesului
învăţ din patimi şi învăţ zâmbind
voi strânge minuni până în clipa decesului
sfere cu stele vreau să cuprind.

cred că credinţa e o poartă spre cer
şi rugăciunea îl atinge pe Dumnezeu
iubirea curată e ce pot să-i ofer
în turla credinţei am să veghez şi eu.

chemările luminii le aud zi şi noapte
generaţii de cuvinte mă călăuzesc
sunt precum copacul cu merele coapte
roadele iubirii ştiu să le dăruiesc.

emoţiile inimii se transferă-n şoapte
patimi versificate cred că mă sfinţesc.

sonet de Floare Petrov
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!

STILOUL MEU E ÎN DOLIU, MI-A MURIT A DOUA MAMĂ

Azi, tristeţea absolută
Mi-a trimis o veste care
Nu poate fi abătută
Şi nu are consolare:

Doamna mea Învăţătoare
Care mi-a ţinut în mână
Mâna dreaptă, cu răbdare,
Scrisului să îi rămână

Roabă pentru veşnicie,
A plecat la cer, se pare,
Îngerilor să le fie
Mamă şi învăţătoare

Bună, sfântă, ca şi mie...
Plâng şi simt şi spun cinstit
Că din mine, cel ce scrie,
Azi o parte a murit.

[...] Citeşte tot

poezie de Marius Robu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!