flori şi plante

Când voi muri, iubite

Când voi muri, iubite,
Să nu-mi cânţi cu amoc;
Nu-mi planta flori la cap,
Nici brad umbros, te rog.
Deasupra-mi iarba verde
În rouă stea uimită ;
Dacă vrei, viseaza-mă,
Şi, dacă vrei, mă uită.

poezie de Christina Rossetti
Adăugat de Petru Dimofte
Comentează! | Votează! | Copiază!

Darul plantelor

Lumea sa i-e dat să fie
Un univers de armonie,
Iubirea, libertate, bucurie,

Şoapta plantei o ascultă,
Tainică, dar cunoscută,
Energia-i înnăscută,
Florilor chipul sărută,
Au un har al lor divin,
Ni se dăruie deplin.

Măiestrie şi destin
Aura-i de fericire
Necontenit chip senin
E-mpletit cu cel de floare.
Acel dar cules din soare!

acrostih de Constantin Iordache din Buchet de cuvinte
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Floarea soarelui

(nepoatei mele, Maria Elaine)

E o plantă anuală,
Culoare galben-solară,
Flori bine cultivate,
Au seminţele bogate.

Aurind zilnic câmpia,
De prin plaiul românesc,
Ea îşi roteşte pălăria
După soarele ceresc.

poezie pentru copii de Mircea Ursei
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Nardul (Nardostachys jatamansi)

E o plantă minunată, cu flori ca de liliac,
Cunoscută din vechime, aromată şi de leac,
Şi din care se extrage un ulei mirositor,
Cu parfum care te-mbată, un ulei vindecător.

poezie de George Budoi din Elogii florilor (6 aprilie 2018)
Adăugat de George Budoi
Comentează! | Votează! | Copiază!

Floare sălbatică

Iubirea nu-i o floare de seră, ci o floare sălbatică,
născută dintr-o noapte umedă, născută dintr-o oră însorită;
răsărită dintr-o sămânţă sălbatică,
suflată pe drumuri de-un vânt nebun, de o sălbatică ursită.

O plantă sălbatică, plantă pe care, atunci când din întâmplare
înfloreşte-ntre gardurile grădinii noastre, o numim floare;
şi când înfloreşte dincolo de ele o numim buruiană; dar, fie floare,
fie buruiană, parfumul şi culoarea ei sunt întotdeauna sălbatice.

poezie de John Galsworthy, 1867 - 1933, traducere de Petru Dimofte
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!

Vânzătoarea de plante aromate

Levănţica ta albastră,
N-ai să mă seduci, ca eu
Să ţi-o iau cu tot cu glastră
Ca oricare fariseu

Căptuşind obscure ziduri
Inomabile cu flori
Ca să-ncerce 'ntre rezid'uri
Cei mai azurii fiori.

Mai curând în prea ferină
Claia-ţi pune-o, ca mai pur
A Pamelă, Zéphirină
Să adie împrejur

Mirelui ducând în ou
Paraziţii tăi cadou.

poezie clasică de Stephane Mallarme din Album de versuri (2010), traducere de Şerban Foarţă
Adăugat de Simona Enache
Comentează! | Votează! | Copiază!

Când voi muri, iubite

Când voi muri, iubite,
Să nu-mi cânţi cu amoc;
Nu-mi planta flori la cap,
Nici brad umbros, te rog.
Deasupra-mi iarba verde
În rouă stea uimită ;
Dacă vrei, viseaza-mă,
Şi, dacă vrei, mă uită.

Nu voi mai vedea umbre,
Nu voi simţi ploaia;
Nu voi auzi privighetori
Cântându-şi triste aria:
Şi-astfel visând într-un amurg etern,
Fără zi sau noapte,
S-ar putea să-mi amintesc
Sau să uit de toate.

poezie clasică de Christina Georgina Rossetti, traducere de Petru Dimofte
Adăugat de Petru Dimofte
Comentează! | Votează! | Copiază!

Iubirea

Iubirea am simţit-o-ntâi
în pâinea de pe masă
şi-n glasul mamei, grijuliu
ce mă striga prin casă.

Şi-apoi, căţelul, Leul meu,
(un dar de la bunica)
se gudura la pieptul meu:
eu îi eram mămica!

Pe când udam frumoase flori,
(copilă-n grădiniţă),
un fluture o căuta
pe-un fir de romaniţă.

Mi-a apărut apoi în toate,
în ochi de-nvăţătoare,
în muzică, în vers, în carte
şi-n planta ce răsare.

[...] Citeşte tot

poezie de Ioana Voicilă Dobre din Între verde şi albastru
Adăugat de Ioana Voicilă Dobre
Comentează! | Votează! | Copiază!

* * *

când veneam azi de la piaţă
cu mormanul de flori
pentru că acum mă-ntâlnesc cu sanda
şi cu omul ei
iar tu
care-ai vrut s-o cunoşti
eşti departe
şi-mi trimiţi ilustrate colorate
alb-negru
cu castele năpădite de plante
albe
de parcă fotosinteza n-ar exista pentru ele

eu m-am învăţat să te aştept
fără vreun până când

poezie de Dan Iancu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Parfum exotic

În calde seri de toamnă, când sorb cu-nfiorare
Din sânu-ţi cald parfumul, cu pleoapele închise,
Se desfăşoară-n visu-mi un ţărm făr' de abise,
Ce monoton sclipeşte sub revărsări de soare.

O insulă pe valuri molatice mi-apare
Cu fructe dulci şi plante cu flori în veci deschise,
Bărbaţi subţiri, puternici, femei cu ochi de vise,
În cari străluminează sincerităţi bizare.

Parfumul fiinţei tale m-avântă-n ţări vrăjite,
Pe-un port plin de catarguri şi pânze obosite
De-a valurilor goană, din larg în largul zării,

Pe când respir miresme de verde tamarind
Ce se-mpletesc cu cântul luntraşilor şi-al mării
Şi sufletu-mi mireasma şi cântul mi-l cuprind.

poezie celebră de Charles Baudelaire
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!