fluvii şi visare

Un stejar era gata să-şi aducă aminte

Un stejar era gata să-şi aducă aminte.
O colină visa multe vise.
Un fluviu iubea înserarea
mai tare decât e voie să iubeşti.
Flăcării sale temătoare
lumânarea îşi povestea copilăria.
Un lac avea numeroase inimi.
Pur şi simplu, pe stradă,
un afiş foarte verde
nu accepta să moară.
Mai sensibili ca noi.

poezie clasică de Alain Bosquet
Adăugat de Simona Enache
Comentează! | Votează! | Copiază!

Inerţii

Nimic nu-i de colo
Şi nu voi renunţa gratis
La proiectele auto impuse
Dincolo de aparenţe
Apar munţi de proiecte
Dincolo de intenţii
Se văd coloşi de aspiraţii
Dincolo contemplaţii
Se văd etape în devenire
După nuanţe incerte
Răsar fluvii de inerţii
Peste secole de vis
Întrevăd paşii regăsiri
Călăuziţi de serafimi
Senzaţia de reuşită
Se va înfiripa activ
Cu fiecare intenţie
De colo până dincolo.

poezie de David Boia (18 februarie 2019)
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!

Zăpezi eterne plâng

Privesc cum soarele sărută pământul
şi mugurii pocnesc în ramuri
cum lacul îşi cântă anii
din flaut subţire de trestii.

Mă-ntreb de-i vis sau aievea
verdele ce-mbracă copacii
strania lumină parcă cântă
prin iarna secretă a timpului meu.

Văd râuri la vale curgând
spre fluvii grăbite spre mare
şi-n liniştea nopţii ascult
zăpezile eterne cum plâng.

poezie de Sorin George Vidoe din Hohotul Alb
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Violoncelul profund al nopţii

Profundul violoncel al nopţii
azvârle întunecata sa jubilare departe, peste zare.
Imaginea de ceaţă a lucrurilor îşi dizolvă formele
în fluviul de lumină cosmică.

Dune luminoase, prelungi,
le clăteşte val după val în vecia albastră.
Tu! Tu! Tu!
Iluminată, uşoară materie, al ritmului înflorat întuneric,
plutitor, ameţitor vis al viselor, orbitor de alb!
Un pescăruş sunt eu, şi cu aripi întinse, calme,
beau fericirea sărată a mării:
la răsăritul ei, ştiu totul,
la apusul ei, vreau totul,
şi ating inima lumii -
orbitor de albă.

poezie clasică de Karin Boye, traducere de Veronica Porumbacu
Adăugat de Simona Enache
Comentează! | Votează! | Copiază!

Sonetul frunzelor de-apoi

Atâtea frunze mor şi cad,
Când mai abrupt, când mai uşor,
Pe un covor înşelător,
Un Styx al lor, un fel de vad.

Sunt smulse dintr-un ultim vis
Cu mângâierea din apus,
A brizei care le-a sedus
Iar azi le poartă spre abis.

Şi cad, şi cad, deja s-au strâns
Atât de multe, curg puhoi
Pe fluviul vechi de frunze noi,

Şi curg din arbori ca un plâns,
Lăsându-i trişti, lăsându-i goi,
Spre lumea frunzelor de-apoi.

sonet de Daniel Vişan-Dimitriu (24 noiembrie 2016)
Adăugat de dory58
Comentează! | Votează! | Copiază!

India

călătorie în ţara
amintirilor sacre
unde trec
peste fluvii sau neînţelegând
peste pustiul sufletesc
din cărţile lor sfinte

voi privi apusuri
şi praful ridicat de paşii elefanţilor
de pe ţărmuri
şi copaci cu zeci de glasuri cântătoare

voi filma înţelepţi
muritori de foame
hrăniţi cu durere
leneşi pentru odihna sufletului
şi tăcuţi

în singurătatea lumii
între pereţi din trestii

[...] Citeşte tot

poezie de Cornel Mărginean
Adăugat de MG
Comentează! | Votează! | Copiază!

Uşurându-mi inima

Am înotat pe fluviu contra curentului, movul fiind culoarea mea:
La Ch'u talii subţiri mi-au rupt inima, trupuri uşoare mi-au dansat în palmă.
Zece ani mai târziu m-am trezit în sfârşit din visul meu de Yangzhou
Cu nimic altceva decât numele de pasager al caselor albastre.

poezie de Du Mu, traducere de Petru Dimofte
Adăugat de Petru Dimofte
Comentează! | Votează! | Copiază!

O noapte într-o tavernă

Numai eu în tavernă –
Amar şi închistat în singurătate
Sub lampa rece clocesc trecutul;
Rătăcită, o gâscă sălbatică-mi alungă somnul.
... Trezit de cu zori dintr-un vis ceţos,
Citesc, un an mai târziu, ştiri de acasă –
Rememorez luna ca un fum gălbui pe fluviu
Şi o lotcă trasă la mal acolo, în pragul casei mele.

poezie de Du Mu, traducere de Petru Dimofte
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!

Mâinile, contur de aripi

Peretele de care mă sprijin
nu se vede,
are în el cuvântul ziditor la cer
şi tot încerc să-l trec.

Soarele se propteşte-n el,
la răsărit şi apus,
în fiecare zi îl ştiu imaculat,
numai noaptea alunecă şi cade pe pământ,
rămân deasupra stelele şi luna.
De câtăva vreme mâinile mi se alungesc
şi capătă contur de aripi,
mi-e frică să mă las în zborul lor
să nu mi se frângă visele
şi să cad din somn în apă.
Sunt o pasăre adormită pe cablu,
deasupra fluviului.

poezie de Nicolae Vălăreanu Sârbu (26 iunie 2011)
Adăugat de Nicolae Vălăreanu Sârbu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Timpul

Pe malul cel verde ce râul stropeşte,
Un om după cale puţin s-odihneşte,
Visând fericit!
Iar razele zilei cu umbrele serii
Sub ochii-i se luptă în sânul tăcerii
Pe val adormit.
Pe măgură luna se-nalţă-atunci plină
Şi varsă pe fluviu un val de lumină,
Un brâu lucitor;
Eterul albastru cu stele aurite
Se scaldă prin valuri uşor încreţite
De vântul uşor.
Pe fluviul luciu o barcă s-arată
Cu pup-aurită, cu flori cununată,
Cu văl de satin,
Cu june fecioare ca visuri frumoase
Ce-n viaţa fugindă se-nclin amoroase
P-al nostru trist sân;
Un om cu cosiţe şi gene albite,
Cu braţe secate, cu feţe pălite,

[...] Citeşte tot

poezie celebră de Dimitrie Bolintineanu
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!