frumuseţe şi îndemânare

Ce face albinuţa?

Ce face albinuţa harnică?
Foloseşte fiecare oră cu lumină
Şi-adună miere toată ziua
Din fiecare floare deschisă!

Cu ce îndemânare îşi construieşte fagurele!
Ce frumos întinde ceara!
Şi munceşte din greu să pună bine
Dulcea mâncare pe care-o face.

În opere de muncă sau de-ndemânare
Ar trebui să fiu harnic şi eu
Fiindcă Satan găseşte o răutate
Şi pentru mâinile proaste.

Cu cărţi sau muncă sau joc sănătos
Să-mi petrec primii ani
Aşa voi putea să dau în fiecare zi
Un răspuns bun.

poezie pentru copii de Isaac Watts din Cântece divine traduse într-un limbaj simplu pentru uzul copiilor (1715), traducere de Bogdan Popescu
Adăugat de Dan Costinaş
Comentează! | Votează! | Copiază!

Iubire pe un colţ de rai

a face dragoste cu o femeie urâtă,
ce a pierdut îndemânarea
de a urca în copacii de pe umerii tăi
să caute răsăritul,
şi să-l soarbă cu ochii tentată de buzele tale
uneori dulci,
alteori amare
precum cafeaua servită de diabetici,
şi care să-şi piardă ultima picătură de iubire
iubindu-te pe tine,
zeu mistificat
este ca şi cum ai plânge de frumuseţe la un colţ de rai unde sfinţii îşi plimbă câinii în lesă,
şi ştiu că nicio femeie nu este urâtă
când este a ta.

poezie de Ovidiu Cristian Dinică
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Omagiu femeii

Alegerea-i o-nţelepciune,
Ca ziua ei, femeii-n lume,
Să fie la-nceput de martie,
Omagiu şi protest pentru dreptate.
La noi, pe plaiul plin de soare,
De ziua ei e sărbătoare,
O sărbătoare a primăverii,
A bucuriei şi-afirmării.
E dârză şi are îndemânare,
La trup mai mic, un suflet mare!
Gândirea ei, ca rod al minţii,
Întregeşte sensul biruinţii.
Prezentă-i pe scena mare,
Frumoasă... cuceritoare,
La patul greu de suferinţă,
Cu dăruire, cu ştiinţă.
O ne-ntrecută ţesătoare,
Profesoară, învăţătoare,
Aduce auru-n ogoare,
Cu chipul vesel, ars de soare.

[...] Citeşte tot

poezie de Constantin Iordache din Gânduri în patru rânduri – de 8 martie
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Iubirea de tată a lui Syrophanes

Undeva în Egipt trăia un om bogat
Făcuse avere multă pentru al său băiat.
Să-i ofere totul, fuse a lui dorinţă,
Frumos îl educase în cinste şi credinţă.

Mândru era Syrophanes de băiatul său
Încet, trecură anii, şi-ajunse apoi flăcău
Părea îndemânatic, cu bun simţ mereu
Crescuse un bărbat, nu orice derbedeu!

Însă viaţa....... viaţa nu e cum vrem noi,
Uneori ne dă de toate, alteori ne dă-napoi
Şi uite aşa şi Syrophanes, întâlneşte ghinionul
Flăcăul şi-l prăpădeşte, se duse în cer la Domnul.....

Omul ca fiinţă, ştie doar când s-a născut
Dar când vine moartea, e greu de prevăzut
Şi uneori e nesătulă, s-atinge şi de tineret
N-are pic de milă, nici vorbă de regret

[...] Citeşte tot

poezie de Ionel Popa (26 iulie 2014)
Adăugat de Ionel Popa
Comentează! | Votează! | Copiază!

Pentru că meditez la Motanul meu Jeoffry

Pentru că meditez la Motanul meu Jeoffry.
Pentru că el e slujitorul Dumnezeului cel Viu,
pe care-L serveşte zilnic cu credinţă.
Pentru că de la prima vedere a gloriei Domnului la Răsărit
el, în felul lui, I s-a-nchinat.
Pentru că asta se face prin rotunda încununare a trupului
de şapte ori cu graţioasă rapiditate.
Pentru că el sare să prindă aroma de cătuşnică,
o binecuvântare a Domnului, un răspuns la rugăciunile lui.
Pentru că se răsuceşte-n orice ghicitoare pentru a-i afla răspunsul.
Pentru că, făcându-şi datoria şi primind binecuvântarea,
el capătă tot mai multă încredere în sine.
Pentru că aşa ceva se face în zece feluri.
În primul rând, el se uită la labele din faţă, să vadă dacă-s curate.
În al doilea, împinge cu labele-n spate, să se-asigure că locul e liber.
În al treilea, îşi extinde trupul cu labele întinse-n faţă.
În al patrulea, îşi ascute ghearele de-un lemn.
În al cincilea, îşi curăţă blăniţa.
În al şaselea, se rostogoleşte pe mochetă.
În al şaptelea, se puriceşte pentru a se asigura

[...] Citeşte tot

poezie de Christopher Smart,1722-1771, traducere de Petru Dimofte
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!

Amintirile vieţii

Printr-o-nsuşire pe care omul o are-n el însuşi, trecem deseori de la real la imaginar
în mai puţin de-o secundă, cu imaginaţia care abundă-n miliardele de exemple solidar,
noi să putem cunoaşte o unică trăire ce ne cufundă-ntr-o amintire ca-ntr-un vis în care
am trăit cândva undeva, memoria şi amintirile tale făcându-te să fii ce eşti fiindcă cum
ar putea un om să se golească de sine şi de aduceri aminte, omul nefiind un computer
din care poţi să te ştergi, altul inventându-te într-o memorie care nu e proastă, ea, fiind
numai a noastră, fără repetiţie... cunoscându-te pe tine şi calea ta din fecundarea vie a
ovulului în uter îmbrăcând forma fiinţei ca să devii om, instinctual amintindu-şi de asta
încă din pântec, tu dotat c-o materie cenuşie cu o capacitate infinită, pentr-un tot, acolo
stocat dintr-un tot în care tu vi amintirea fără să dispară trăind ci aşa lăsaţi să pierdem
noi priceperea de-a o accesa... să uiţi, ajutându-te să înveţi şi să poţi memora noutatea
din evenimente întâmplate recent, considerate mai importante decât cele ce de mult au
fost întâmplate, amintiri uitate putând fii re-nviate, ele semănând cu mersul pe bicicletă,
îndemânarea mâinii, a piciorului şi a minţii moştenind-o-n sânge pentru-aţi păstra-n eul
tău echilibrul, un sine, mereu amintindu-şi de ceva care-a fost, este, şi-a rămas închegat
ca esenţial pentru tine... ca într-un revers al medaliei omul putând uita şi ceea ce a uitat,
isteţ, arătându-se acel ce-şi aminteşte ceva instant, învăţarea lui fiind mai puţină şi mai
uşoară într-un efort depus mult mai mic, el repede învăţând, ca şi când ar părea că ştie
deja, reânvierea amintirii întâmplându-se-n funcţie de locul unde te afli şi de oamenii de
acolo într-un tot ce-ţi este în jur... procesul, întărind stiinţa, într-o acumulare rapidă, sub

[...] Citeşte tot

poezie de Lidia Stoia
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!