fuste şi mamă

Scurtă dragoste

În dezbrăcările nopţii
suntem două stele
rază în rază
fugim sub fusta noroasă a mamei
între gemeni şi săgetător
mirosim a dragoste de copil în scutece

poezie de Relu Cazacu
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!

Ay ay ay, boyer Stanciu, dar tare prozaic puteţi să fim dumneata câteodată! În afară de aforismele alea pe care [...] | Citeşte tot comentariul

Explicaţie maternă

Printr-o banală întâmplare,
Adela, rumena fetiţă,
Tot se-ntreba la grădiniţă,
Cum este când eşti fată mare?
Ea admirase cu candoare,
Pe câte-o tanti cu fustiţă,
Cu pedichiură şi codiţă,
Şi tocuri cui ispititoare
Dorind urgentă rezolvare,
Îi puse mamei o-ntrebare
Iar buna mamă, cu răbdare,
Fetiţei sale îi explică:
Iubita mea, tu, fată mare,
Eşti doar acuma, când eşti mică!

sonet epigramatic de Dan Căpruciu din Sonatele sonete. Sonete epigramatice, epigrame, Sonate bine (2011)
Această poezie face parte dintr-o serie | Toată seria
Adăugat de Gheorghe Culicovschi
Comentează! | Votează! | Copiază!

Cearcăne de sticlă

cearcăne de sticlă
sub ochii de lemn
sunt semn
că mama se tocmea
în iarmaroc
cu toţi sfinţii
şi părinţii
care se ţin de mână
şi rânjesc dinţii
la fusta decolorată
pe care, odată,
o purtam
pe dos
ca nimeni să nu mă deoache
până la os.

poezie de Lorena Craia
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Viaţă de coşmar

Sunt o fiară tristă, prefăcută,
Sunt o pungă plină de amar,
Simt nevoia cupei de cucută,
Mama ei de viaţă de coşmar!

Am umblat prin paturi părăsite,
Am iubit, cu suflet, fiinţe de gheţar,
M-am legat la ochi cu fuste prea iubite,
Mama ei de viaţă de coşmar!

Cine crede, azi, în sentimente?
Preamărim hârtia de-un dolar,
Căci ne vindem ieftin şi cuminte,
Mama ei de viaţă de coşmar!

Dusă-i vremea, anii-s la trecut,
Mă căiesc, Părinte, lasă-mi doar
Crezul în iubire, efemer pierdut,
Mama ei de viaţă, de coşmar!

poezie de Ion Ţoanţă din Templul devenirii noastre (2014)
Adăugat de Costel Zăgan
Comentează! | Votează! | Copiază!

Conector tata şi mama

altor 33 de persoane
la place posomorârea ta îngroşată
pe vreme rea, dincolo
de ecranul ăsta cu aripioare materne
lăsate să-şi zboare
(nimeni nu e perfect stăpân pe sexul său...)
crengăria mai grea decât aerul care
îţi intră sub fusta
masculină,-n carouri kaki (?!) de o bună
bucată de vreme acasă şi de
o vreme în patul cât o capelă –
ranforsat cu o tentă
nuptial agresivă
ştrengarule!

poezie de Traian Abruda
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Elegia cuibului de barză

O barză şi-a făcut odată
Cuib la Dumnezeu la poartă,
Dar acolo sfinţii toţi
I-au dat gură ca la hoţi.

Barza şi-a făcut îndată
Cuib în stâlp la noi la poartă.
Eu, copil cu mintea-ngustă,

M-am uitat la ea sub fustă!

Şi-a plecat... n-a mai venit.
Doamne, cât m-a cicălit
Mama, şi cât m-a certat:
Ce păcat, vai, ce păcat!

Păsările cerului sunt libere, mi-a spus în şoaptă,
Să scoată pui la Dumnezeu la poartă!

Vremea trece, moartea vine,

[...] Citeşte tot

poezie de Marius Robu din Drumul robilor (21 ianuarie 1998)
Adăugat de Marius Robu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Tristeţe

E drept că ne pătimim din furia unui noiembrie
ce nu se mai sfârşeşte, dar ce idee,
ce idee ciudată să-mi spui că de atâta ploaie
nu ştii ce să mai faci să nu ni se infesteze iubirea
aşa că trimiţi uitarea în stoluri de pradă
să-mi devoreze sanitar visele pe care cu eleganţa
spleenului tău le sfâşii metodic primăvara,
să-mi bea mai apoi toată apa din ochi,
ciugulindu-i până la ultima picătură în care-ţi păstrez surâsul.

Îmi crapă privirile de la atâta deşert
în vreme ce tu îţi scrii rubicond poezia
curcubeielor din irişii altei femei
Îmi marchez discret orbirea cu un surâs de Ganika
şi caut un centru sigur de care să-mi reazăm
tristeţea, aşa că bâjbâi prin mine,
cu o mână strângându-mă în singurătatea mea,
Ca un copil speriat în fusta mamei,
cu cealaltă pipăind un flash din ziua în care
ne-am întâlnit pentru prima oară şi m-ai tras surâzând spre tine.

poezie de Simona Iagăr
Adăugat de Simion Elena
Comentează! | Votează! | Copiază!

Puişorii

S-a făcut o casă într-un sat
Într-o curte mare de om bogat,
Ce avea o grădină înflorată
Un coteţ şi o poiată
Toate aşezate gospodăreşte
Unde şi-un copac altfel creşte!
Pentru că gospodarul bogătaş,
A lăsat viaţa de oraş
Pentru casa de la ţară.
S-a mutat în primăvară
Să pună şi o clocitoare
Pentru 50 de vieţuitoare
Puiuţi de rasă de găină
Ce iute mari o să devină.
Însă o cloşcă, moştenire,
Umbla prin ogradă în neştire
Făcând zarvă mare
Să nu o bage în mâncare
Bogătaşul cu răbdare
A luat 10 ouă de la clocitoare

[...] Citeşte tot

fabulă de Cristian Harhătă
Adăugat de Cristian Harhătă
Comentează! | Votează! | Copiază!

Geneză

la început a fost Cuvîntul şi Cuvîntul era Copil
şi Copilul ţinea în palma stîngă Calea Lactee
cu nori de stele şi crîng de comete...
crescînd, l-au momit potop de libelule vii
şi pajişti cu fluturi, iar peştii şi păsările erau cusuţi
pe fusta plină de culori a mamei

plăpîndă era lumea şi mare lumina care
îl urma pas cu pas în jocul spre fiinţare şi stră-fiinţare
şi palma lui creştea, dezvăluind, rupte din colnic de cer,
munţii şi rîurile, cîmpiile şi mările
în zilele Facerii sale,
cît timp copilul mişca aerul cu palmele lui, rîzînd

şi Bătrînul din ziua a şaptea-a e tot Copil
chiar dacă palma lui e mare cît tot pămîntul
ce-i scris, cu crăpături, în ea -
el abia îşi ţine umbra firavă, proptită cu umerii
şi în curînd ultima stea, străvezie parcă,
va luneca departe, din palma lui,

[...] Citeşte tot

poezie de Cristina-Monica Moldoveanu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Mama

Din amintiri ce se destramă,-n amurgul vieţii, regăsesc
Mereu, parcă, o altă mamă, care, la vârsta mea, firesc,
Am înţeles ce se-ntâmpla, cum altfel ea mi-a apărut
Prin ochii şi prin mintea mea în timp ce-ntr-una am crescut ;

O văd şi-acum, ce vis frumos! la patru anişori ai mei,
Când o priveam numai de jos, tot agăţat de fusta ei,
Trebăluind cu bucurie, spăla, călca, şi-apoi bucate,
De-aveam impresia că ştie ca să le facă ea pe toate,

Dar când crescusem puţintel, făcând "cei şapte ani de acas'"
Fi'nd primul ei învăţăcel, şi "corijent" nu am rămas (!)
Eram convins sută în mie, şi cât de mult o admiram,
Că dumneaei mai multe ştie chiar decât eu mi-nchipuiam!

De-abia prin şcoală, eu boboc, ştiind ce-i prin abecedare,
Când mă lua ea de cojoc, aveam un semn de întrebare,
Iar pe la şaişpe, în liceu, ca mine cine mai era (!)
Ii răspundeam, şi cu tupeu, că nu e chiar cum zice ea,

[...] Citeşte tot

poezie de Valeriu Cercel
Adăugat de Valeriu Cercel
Comentează! | Votează! | Copiază!