grădina zoologică şi iubire

Zoo

Zoo-o, ce este cu lumea animală?
Vai ce iubesc animalele, spuse o cucoană
Consumată în urmă cu un an de un somn uriaş
Din Amazonia-amazing. Supărătoare veste,
La fel cum ai scrie o mie de poeme şi nimeni
Nu le citeşte. Mai scrii o mie, la fel.
Te împuşti, glonţul trece pe lângă tine,
Se înfige în fundul lui Svejk, apoi revine
În ţeava pistolului. Am vrut să scriu – pistilului.
Aşa ne învăţa profa de biologie. Doamne,
Ce piept avea femeia aceea, ce piept şi ce voce.
Acum o fi într-un cemitir din Berceni, din Pucheni.

poezie de Boris Marian Mehr
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!

Silenţios

Suntem simple note muzicale,
Pe portativul sonatelor magistrale,
"Nocturna" "Silence" parcă ne pătrund,
Când loveşte Beethoven pianul plăpând.

Am ajuns să ne fie dor de gălăgie,
De oameni, buni sau răi, doar să fie,
De tot ce nu vedeam că avem,
Dar şi aşa, observăm doar când pierdem.

Păsările din colivie, parcă altfel le privim
Sau animalele de la zoo, altfel le iubim,
Sau vântul rece şi tăios, altfel îl simţim,
Ori soarele cald şi blând, altfel ni-l dorim.

Brusc parcă şi regii sunt mai interesaţi,
Este normal, un virus nu are preferaţi,
Am început parcă să îmi cunosc şi fraţii,
Nu aveam timp de ei, aveam de alţii.

poezie de Iustin Miron din Autopsia Inimii (31 martie 2020)
Adăugat de Iustin Miron
Comentează! | Votează! | Copiază!

Copiii curajoşi (elevilor ploieşteni)

Într-o tabără-n pădure
S-au strâns nişte ploieşteni,
Fără teamă, că la mure,
Printre tufe şi buşteni,
Vor da peste-un urs obraznic,
Nemâncat de vreo trei ani,
Care-i peste arbori paznic
Şi-o să-i pape pe puştani!...

Să nu credeţi că au frică
La Zoo de leopard,
Că ar sta, la o adică
Lângă el, fără vreun gard!....
Clipele copilăriei
Le-or purta în gând mereu,
Un crâmpei al veseliei
Şi la bine şi la greu.

Le-or rămâne-n amintire
Dascălii cei sprintenei,

[...] Citeşte tot

poezie de Gabriela Genţiana Groza (2 septembrie 2015)
Adăugat de Gabriela Genţiana Groza
Comentează! | Votează! | Copiază!

Pe când mă bărbieresc

tu eşti salvarea mea, eşti miliţia mea, eşti pompierii mei,
tu eşti odorul meu, deodorantul meu, parfumul meu cu pompiţă,
tu eşti submarinul meu nuclear
eşti casa scânteii dizolvată în nori.

eşti luceafărul meu, eşti festivalul meu, scala mea,
ai atâta farmec, chanel, coty şi emotion,
ai atâta helena rubinstein în privire, atâta donna summer în voce
eşti piaţa amzei răvăşită de vânt.

ah, domnişoară, ba nu, profesoară!
deloc domnişoară, dar tovarăşa profesoară!
ce-ţi face şcoala de tip nou din pantelimon
cu chioşcul de covrigi şi napolitanele "stadion"?
copiii spui că sunt drăguţi, te iubesc,
(băieţii dintr-a opta poate dincolo de firesc)
şi tu îi iubeşti
şi le spui conjugări şi poveşti,
să-şi pună panglicuţele şi să aducă maculatură...
pas cu pas facilitezi accesul lor la cultură!

[...] Citeşte tot

poezie de Mircea Cărtărescu din Totul (1985)
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!