Poezii despre gravitație și suflet
poezii despre gravitație și suflet.
Sufletul vrea chirie
Sufletul vrea chiria trupului,
Trupul caută gravitația pământului,
Rădăcinile gândului se coc în algele stelelor
Încrustate în fulgere de lumină.
Leagănul tristeții face scut
În rana despărțirii.
Între vorbe și tăcere
Duhovnicul păzește
Uitarea de anafură și tămâie!
poezie de Marin Moscu
Adăugat de Marin Moscu
Comentează! | Votează! | Copiază!
Pe un cer plin de lacrimi scăpărau norii
electronii liberi ionizau atmosfera
picăturile de ploaie supuse gravitației
îndrăzneau să se întoarcă în oceane
într-un fel invers procesului de evaporație
și nici măcar nu exista vreun filozof
care să le judece
acum când gândesc lumea ca pe o creație haotică
teoria brichetei cu aprindere piezoelectrică
verifică minunat răzvrătirea inițială
iar sufletele scapără precum stelele
cucerind întunericul
poezie de Tudor Gheorghe Calotescu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!
E nedrept să dansezi cu Fred Astaire
sau mai știu eu cu ce galaxii impunătoare
răsucite ca o vată din zahăr pe un băț invizibil
în timp ce mi te agăți de suflet ciorchine
ca într-o formulă organică complexă
iar în toată această căutare prin tine
mă strângi ca pe o margine de lume
fără să te uiți deloc în ochii mei
știu că îți pare firesc să dansezi așa
ca și cum gravitația ar fi o povară pentru alții
apoi să te plângi de cârcei galactici
ca de o boală firească printre muritori
poezie de Tudor Gheorghe Calotescu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!
Pinguinii se îmbracă din ce în ce mai chic
după moda lansată în eter de cilly willy
asta la polul sud
dar la capătul celălalt al axei
imaginară desigur
(ca mai toate încercările de dinaintea geometriei)
eschimoșii urmăresc buclucașa ciocănitoare woody
între două buletine de știri apocaliptice
și o vânătoare de foci din plastic
desigur pentru amorul artei
doar sunt cioplitori în gheață ai păsării de foc
între timp televiziunea digitală a devenit singura distracție
pentru extratereștrii aceia mici verzi și cu ochii mari
sau cum s-or mai chema sufletele
scăpate pentru veșnicie de sub controlul gravitației
poezie de Tudor Gheorghe Calotescu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!
Nu atracția gravitațională e de vină
pentru că am uitat zborul
știi ce-i mai grav
faptul că lumea mea nu e aici
de fapt lumea asta nu există
e o proiecție
o prelungire a visului
un fel de a scăpa de nemărginire
sau nu
eu nu exist
lumea nu mă cuprinde
eu nu o pătrund
găsesc uneori dovezi
din iubire îmi cresc certitudini
când spre adâncul căutărilor
când spre înaltul pierderii de sine
un fel de a ascunde răsăritul
cu o poveste despre stele
știi ce este mai lipsit de sens
felul meu de a spera să găsesc logică iubirii
[...] Citește tot
poezie de Tudor Gheorghe Calotescu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!
Izvorul de viață cu rădăcina sfântă
O pasăre își croiește din oale de lut
Aripi arse de dorul zborului,
Sângele fierbinte vine din trecut,
Din izvorul vertebrelor poporului.
Clepsidra istoriei așează elemente
Sufletului înspre cer, spre Dumnezeu;
Trupul în îngenuncheri discrete
Așează-n jurul mesei veacul meu.
Se închină marea munților înalți
Și munții fac mătănii către ape,
Clavicula existenței aduce-n bărbați
Gravitația femeii mereu mai aproape.
Rememorez lanuri de săbii și cai
Ducându-l pe Marele Ștefan la Putna,
La Prut Podul de Flori vine din Rai,
Din Raiul românilor unde rodește luna.
[...] Citește tot
poezie de Marin Moscu
Adăugat de Marin Moscu
Comentează! | Votează! | Copiază!
Din jurnalul lui (2)
da, ea își luase zborul undeva departe și părea
că nu are mari probleme cu gravitația
nici cu iubirile ingrate
nici cu vreo interogație metafizică
nici cu răcirea intempestivă a sângelui
cu ironia sorții sau alte clișee...
nici cu el
o vedea pasăre cu ochii intrați în foc
(o nimica toată, o altă vocație de a ei!)
sufletul ei se mișca precum balerinul
(cineva o imortalizase)
hipnotiza frunzele și vorbea cu pământul
îl făcea ghem de mătase și-l purta
direct în inimă ca pe o povară dragă
fața ei: când foarte aproape / când foarte-cer
era sau nu era?! fusese?!
[...] Citește tot
poezie de Daniela Luminița Teleoacă
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!
Într-un vis precum o spirală
cad dintr-un înalt turn din sticlă și oțel
mă privesc ca într-o oglindă cinescopică
deși strâng ochii pentru a atenua impactul
apoi mă înalț pur și simplu ca o pasăre măiastră
fără aripi fără zbateri doar cu un fel de liniște
precum căderea unei frunze răpusă de toamnă
mă trezesc într-o baie de sudoare
ca și cum m-aș fi născut iar
ca și cum m-aș fi întors la un job necesar
încerc să uit starea de plutire
și să mă reobișnuiesc cu gravitația
apoi pășesc ca și cum aș escalada infinitul
ca pe un vârf bănuit dincolo de stele
respir din ce în ce mai rapid
ca într-o alergare concentrică prin mine
răstorn așa de des universurile
ca într-un joc de bacara complex
poate un pic cam prea sobru pentru sufletul meu
poezie de Tudor Gheorghe Calotescu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!
Impediment în existență...
... sunt condamnat
să dispar într-o zi, în noapte,
de pe pământ, de pe lume
și n-am cum să mă scap,
să sar în levitație,
departe...
supus la gravitație,
o lege ce nu știu să o fi votat
anume
și-i loc imens unde să-ncap,
cu suflet și cu trup...
nu pot să fug, erup,
că am un uriaș balon de-atâtea gânduri,
adunate heliu
sub un craniu distorsionat
în coduri, împrăștiate-n râuri curgătoare,
prunduri,
prin multe, multe țări, un al meu imperiu,
umblat în lung și-n lat
printre idei fermecătoare
[...] Citește tot
poezie de Daniel Aurelian Rădulescu (19 septembrie 2012)
Adăugat de Daniel Aurelian Rădulescu
Comentează! | Votează! | Copiază!
Colaps gravitațional uman...
Și totuși, ce ne-am face dacă,
urmând legile (nu toate previzibile) ale materiei,
ne-am prăbuși deodată în noi înșine
cu toate celulele și atomii noștri,
strivindu-ne materia din noi prin apăsări proprii,
precum se-ntâmplă în black-hollurile din cosmos,
până ce fiecare ajungem a fi
un punct primordial întru totul viu și inteligent
care, după aceea, va exploda cu violență
devenind un fel de univers?...
Atunci poate că ni s-ar topi impuritățile din noi
cu toate laturile lor rele,
iar sufletele ni s-ar transforma în raze orbitoare de cuvinte
suspendate în veșnicie ca un miraj atotputernic,
proliferând miracole infinite și uluitoare,
căci toți am fi entități zdrobitor de puternice...
Și totuși, totuși...
N-am fi deloc liniștiți sau fericiți,
căci atunci s-ar trezi în noi visele vechi
[...] Citește tot
poezie de Cristian Petru Bălan
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!
<< < Pagina 1 >
Pentru a recomanda secțiunea cu Poezii despre gravitație și suflet, adresa este: