greşeli şi învinovăţire

Avem timp

Avem timp pentru toate. Să dormim,
să alergăm în dreapta şi în stânga,
să regretăm ce-am greşit şi să greşim din nou,
să-i judecăm pe alţii şi să ne absolvim pe noi înşine,
avem timp să citim şi să scriem,
să corectăm ce-am scris, să regretăm ce-am scris,
avem timp să facem proiecte şi să nu le respectăm,
avem timp să ne facem iluzii
şi să răscolim prin cenuşa lor mai târziu.
Avem timp pentru ambiţii şi boli,
să învinovăţim destinul şi amănuntele,
avem timp să privim norii, reclamele sau un accident oarecare,
avem timp să ne-alungăm întrebările,
să amânăm răspunsurile,
avem timp să sfărâmăm un vis şi să-l reinventăm,
avem timp să ne facem prieteni, să-i pierdem,
avem timp să primim lecţii şi să le uităm după-aceea,
avem timp să primim daruri şi să nu le-nţelegem.
Avem timp pentru toate.
Nu e timp pentru puţină tandreţe.

[...] Citeşte tot

poezie celebră de Octavian Paler din Scrisori imaginare
Adăugat de Ion Bogdan
Comentează! | Votează! | Copiază!

îţi propui să nu te-mpiedici

şi totuşi o faci
dai vina pe caldarâm
un dorel a reparat strada
dumnezeu ţie, sufletul
nu mai eşti ca nouă
au veni lopeţile să adune molozul
nici nu te mai interesează
unde se depun resturile
vin pescăruşii să salveze
aparenţele
între timp vecinii se ceartă
dintr-o voce ascuţită
ne hrănim pofta de bârfă
prea mulţi ţânţari
niciodată diluţie corectă
toţi spun că se fură
cine sunt toţi?
îţi propui să nu te-mpiedici
şi te ajută alţii
din spirit de echipă

[...] Citeşte tot

poezie de Ana Sofian
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Sunt un om liber

Sunt un om liber,
ceea ce eu gândesc singur,
ceea ce eu scriu singur,
noapte de noapte,
poate ajunge, ziua,
în mâinile voastre,
sub ochii voştri,
poate intra în lume,
poate intra
în istoria literaturii,
sub formă de libertate
care-şi caută rostul.

Nici o libertate
n-are nici un rost
singură,
fără setea de ea,
fără nevoia de ea,
fără dorul de ea,
fără negaţia ei

[...] Citeşte tot

poezie celebră de Adrian Păunescu din Antologia "Sunt un om liber" - 1989 (11 iulie 1989)
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!

Calea

Te trezeşti în fiecare dimineaţă, şi chiar acolo, în momentul dinainte de a deschide ochii şi a ţi se porni mintea, este pace şi linişte. E acea moţăială plăcută, o stare pe muchia dintre vis şi realitate.

Unii ar putea numi-o lene, dar e ceva mai mult de atât - o stare de o potenţă incredibilă; o stare în care totul pare realizabil, în care greşelile sunt doar reuşite deghizate. Poate că de asta ne place atât de mult să stăm acolo - e cald şi bine, ca în braţele bunicii sau ale mamei, genul acela de invincibilitate şi vulnerabilitate deopotrivă.

Cum ar fi oare ca totul să ia naştere din acea stare? Să luăm decizii şi să creăm din acea stare. Cum ar fi?

Ştim amândoi însă, că oricât ne-am strădui, nu o putem convinge să rămână - ca o persoană iubită pe care ai rănit-o, şi căreia orice i-ai spune, tot nu te va ierta.

Pe măsură ce mintea se trezeşte la viaţă, această stare începe să dispară. Cu primul gând apare prima dorinţă. Ceva ne acaparează încetul cu încetul lumea - un fel de nemulţumire, o încordare ce ne menţine într-un antrenament continuu, dar care în loc de muşchi, ne dezvoltă mai degrabă confuzia, neliniştea şi neîncrederea în propriile forţe.

Ne ridicăm din pat, şi înainte de a ne aşeza tălpile pe pământ, ne amintim brusc de toate planurile pentru ziua respectivă. O mulţime de obiective, principale şi secundare, oameni de întâlnit şi lucruri de pus la punct, toate încep să ne bâzâie din ce în ce mai zgomotos în minte, ca albinele unei colonii ce se trezeşte la viaţă. Din acel punct, deşi fizic ne-am trezit, ne prelungim în continuare somnul. Doar că ăsta nu e un somn obişnuit, nu e deloc ca locul din care am venit. În somnul ăsta durerea pare să ne ajungă până la oase, care ne dor; ne trecem mâinile prin foc, în joacă, dar focul de data aceasta nu ne mai iartă. În somnul ăsta singurătatea nu mai e deloc melancolică, poetică şi dulce, ci mai degrabă ne-nfioară; parcă nici iubirea nu mai e aşa uşoară, ne uităm în jur şi aflăm că în acest somn putem răni cu "iubirea" noastră. Mergem pe stradă, iar în vitrinele librăriilor vedem cărţi întregi despre această "iubire". Manuale groase de instrucţiuni - ce să faci, ce să nu faci, cum să-l atragi pe cel pe care-l placi.

Ah, ce iubire complicată; cine ar fi crezut că mierea poate fi amară?

Nu înţelegi nimic din toate astea şi sincer, nu te pot învinovăţi. Ce te-nfioară însă şi mai tare, este că îţi dai seama că poţi trăi aşa o viaţă-ntreagă - mulţi din jurul tău încă o fac. Pentru că nimeni nu e dispus să-i ia locul altcuiva în poveste, toţi sunt prea ocupaţi să îşi rezolve propria dilemă. Aceeaşi dilemă, de fapt: Unde este iubirea? Nu "iubirea", ci Iubirea.

Unde este simţul acela al siguranţei dincolo de siguranţă, al zborului neîntrerupt, al dansului în care ştii deja muzica şi paşii? De ce nu este aici?

Ce rost mai are viaţa, dacă nu poţi cânta chiar dacă nu ai voce?

[...] Citeşte tot

poezie de Alexandru Pop
Adăugat de George Aurelian Stochiţoiu
Comentează! | Votează! | Copiază!