groază

Totul e deşertăciune

Mânia universului s-a trezit.
Îngrozită de neastâmpărul
viselor pământene
S-a întrebat:
Oare ce au de gând?
Mă mai gâdilă astea mult sub braţ?
Că orice zbatere a lor
Tot în ţărână şi nimic
Până la urmă transform.

poezie de Valeria Mahok (5 mai 2007)
Adăugat de Ika
Comentează! | Votează! | Copiază!

In hoteluri

În hoteluri, noaptea, te ia groaza când trecând pe coridoare
Vezi toţi acei papuci încremeniţi lângă uşi, într-o mută-aşteptare.

poezie de Louis MacNeice din Suntem aici – la fel ca întotdeauna – în siguranţă în pielea noastră, traducere de Petru Dimofte
Adăugat de Petru Dimofte
Comentează! | Votează! | Copiază!

Epava navei Deutschland

Da, am spus, şi s-a întunecat pământul,
Iar biciul, spinii-au pătruns până la oase;
M-ai auzit mai adânc decât cuvântul
Ţi-a descris groaza, Isuse. O, Hristoase.

poezie de Gerard Manley Hopkins, traducere de Petru Dimofte
Adăugat de Petru Dimofte
Comentează! | Votează! | Copiază!

Îngroparea morţilor

Şi îţi voi arăta ceva cu totul diferit
De umbra ta care te urmăreşte cu paşi mari dimineaţa,
Sau de umbra ta care se ridică să te întâmpine seara,
Îţi voi arăta groaza într-un pumn de ţărână.

poezie de T.S. Eliot din Pământul devastat, traducere de Petru Dimofte
Adăugat de Petru Dimofte
Comentează! | Votează! | Copiază!

Înainte de anestezie sau Groaza adevărată

Evenghelierul, Isus Pantocreatorul,
Vitralii în ferestre, sfinţit întreg decorul –
Toate acestea le-am iubit de mult, le simt divine –
Şi-s mulţumit că, încă, le mai găsesc în mine

poezie de John Betjeman, traducere de Petru Dimofte
Adăugat de Petru Dimofte
Comentează! | Votează! | Copiază!

În răsărit

Sălbatecelor orgi ale viscolului
Se asemuie întunecata mânie a poporului,
Talazul purpuriu al bătăliei,
Al stelelor desfrunzite.

Cu sprâncenele strivite şi braţe de argint
Noaptea face semne soldaţilor muribunzi.
În umbra frasinului întomnat
Suspină duhurile răpuşilor.

Pustietate de spini încinge oraşul.
Luna goneşte de pe trepte însângerate
Femeile îngrozite.
Lupi turbaţi s-au năputit pe poartă.

poezie clasică de Georg Trakl din Tânguirea mierlei (1969), traducere de Petre Stoica
Adăugat de Costel Zăgan
Comentează! | Votează! | Copiază!

Groază plăcută

Din acest vânăt cer ciudat,
"Plin, ca şi soarta-ţi, de blesteme,
Ce gânduri, om destrăbălat,
Coboară-n tine să te cheme?"

- Iubind tot ce-i întunecat,
Greu de-aşezat în loc şi vreme,
Eu ca Ovidiu alungat
Din raiul Romei, nu voi geme.

Cer sfâşiat, plin de ruine,
Mândria-mi se-oglindeşte-n tine!
Ţi-s norii dricuri care-n ele

Duc toate visurile mele
Şi în lumina-ţi prind să joace
Luciri din Iad, şi Iadu-mi place.

sonet de Charles Baudelaire
Adăugat de Simona Enache
Comentează! | Votează! | Copiază!

Numai trupul

Avea linia vieţii în talpă
Şi eu mă uitam îngrozită la linia vieţii lui
Care părea foarte lungă
Şi el îmi simţea ochiul ca pe un cui.

I s-a părut firesc să mi-l scoată
Deşi se putea foarte bine
Să scape de îngrozitoarea durere
Mutându-şi talpa aspră de pe mine.

Ochiul meu care-a plătit totul
Şade acum în palma lui
Ca un copil căţărat
În vârful unui gutui.

Numai trupul rămas încă viu
Dar nevăzător
Mai clatină din când în când
Imensul picior.

poezie de Ileana Mălăncioiu din Urcarea muntelui (1985)
Adăugat de Simona Enache
Comentează! | Votează! | Copiază!

* * *

A fost doar o încercare,
şi ne-am lăsat cuprinşi
de păcate...
Braţele ce ne-au ţinut
erau iluziile,
şi, într-o dimineaţă,
s-au destrămat...
Am căzut amândoi
de la aceeaşi înălţime,
iar trupurile noastre
s-au strivit...
Cât de greu e să ne adunăm
bucăţile împrăştiate!
Suntem
într-un film de groază
şi regizorul a răguşit
strigând la noi...

poezie de Any Drăgoianu din Stelele nu mor niciodată (2009)
Adăugat de Any Drăgoianu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Ore

Milă tâlharului vânat.
Deochi la ochiul asasin!
Fier pentru fierul spadasin!
- De har mi-i sufletul însingurat!

Nebunul, sunt, din Pampeluna,
Şi mă-nfior când râde Luna,
Mahmură, cu văl funerar.
- Ce groază! Totu-i sub un cenuşar.

Simt zvon ca de huruitoare...
Mă cheamă ceasul de pierzare
- În golul nopţii: - un clopot... două... ia!

Patrusprezece ore lungi...
Ora e-o lacrimă - Tu plângi,
Inimă!... Cântă, nu mai număra.

poezie clasică de Tristan Corbiere din Antologia poeziei franceze (1974), traducere de Taşcu Gheorghiu
Adăugat de Simona Enache
Comentează! | Votează! | Copiază!