imponderabilitate şi timp

Zădărnicie

Prea multe cuvinte
ucid.
Cu bisturiul imaginaţiei,
crestez golul dintre cuvinte;
poate reuşesc să aflu acolo ceva!
Imposibil de surprins
frumuseţea imperceptibilă
a lumii
şi rumoarea imponderabilă
a timpului!

poezie de Costel Avrămescu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Imponderabilitate

În colţul meu de lume,
nu mă împovărez cu imponderabile;
nu câr(co)tesc sub legea gravitaţiei.
Dar, a ieşi din atmosfera gândului
şi a face să rodească litere-n cuvinte
pe brazdele lunii,
având înfipte ghearele hăului în spate,
îndeobşte, e o calitate.
În realitate,
într-un spaţiu sceptic,
de oarecare relativitate,
răbdarea semenilor
este cea care le dă greutate.

poezie de Costel Avrămescu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

În lipsa gravitaţiei lacrimile sunt perfecte

şi tu ştii asta
mi-ai văzut durerile înălţându-se straniu
spre dincolo
.........................................
aici chiar nu contează cum se desenează lumile
nici cine se ocupă cu îmbinarea culorilor
.........................................
atât timp cât pot privi răsăritul ca pe o joacă
îmi văd de şotron
sar coarda
încalec norii albi
ca pe nişte pur sânge arabi
din dună-n dună până în lună
apoi
sătul de atâta ţopăit
între două înfloriri de cactus
ridic piramide

poezie de Tudor Gheorghe Calotescu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Poem lavabil

Un vers coagulat mi-apasa
Pe crucea visurilor moarte
Si epitetele pe coasa,
Se zbat sa intre intr-o carte.

Ma simt ca un imponderabil
Ce nu mai poate sa aleaga
Cucernicul cuvant, lavabil,
Din opereta geofala.

Nu mi-a ramas acum pe harta
Decat o tara fara nume,
Cu vajnica pecete sparta
Si ani voalati fara pronume.

Sarac de sange si de verde,
Ca un burete sterp si orb,
Sunt jocul care vesnic pierde
Din fabula cu-eternul corb.

[...] Citeşte tot

poezie de Stefan Al. Sasa din Polaroid (2001)
Adăugat de Virgil Petcu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Cerc diurn

Cerc diurn -
Cerc descris de aştri
În mişcarea lor aparentă,
Zilnică, în jurul Pământului.
Datorită cuvântului
Şi a poeziilor citite, în speţă,
Am crezut doi ochi albaştri
Că adevărul spun.
Dar nu a fost să fie:
La spate se dădea o bătălie.
Sentimentul de dor e strivit,
Încrederea în om a murit.
În stare de imponderabilitate
Nici nu iubesc, nici nu urăsc,
Nici nu mai caut dreptate
De la cel ce mi-a promis aştri
Zâmbindu-mi cu ochii albaştri.

poezie de Maria Tonu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Trib XV

Şi parcă aveam un cuier cenuşiu în spate. Cu haine.
Cu multe haine şi multe braţe.
Cu urechi scămoase. Lungi.
Bălăbăneau toate hainele şi toate pălăriile.
Foşnind. Foşnind, învăluindu-mă
cu vocile lor moi, căptuşite.
Ca o salată de păianjeni pentru Dumnezeu,
Ca untdelemnul. Ori ca mierea.
Ca însăşi convalescenţa mea liliachie.
Urechile clămpăneau. Pe cuier
se urcau frigul şi gândacul.
Era un gândac de la ceilalţi.
Pasărea împăiată ciugulea ceva din liniatura orologiului.
O muzică tubulară restabilea cordialităţile cu viaţa.
Cu viaţa cui? a cui?
Bălăbăneau toate hainele. Scuturându-şi
toate scamele peste mine.
Peste creionul meu.
Şi sângele se făcea vâscos, tulbure, intoxicat.
O cretă.

[...] Citeşte tot

poezie celebră de Ion Caraion
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!

Pescari

În primele zile-ale verii
trei ulmi, din cei cu frunze tremurătoare,
îşi aruncă umbrele peste fluviu.
Doi câini, cu limbile atârnând,
ajung obosiţi şi se tolănesc lângă
borcanele cu momeală pentru peşti.
Aruncând firul spre mijlocul apei,
pescarii de duminică urmăresc
siluete subţiri pe malul dimpotrivă.
Soţiile lor curăţă ceapă,
deschid sticle de vin, îşi fac unghiile.
Cei mai mulţi oameni se gândesc
puţin la acceleraţia gravitaţională,
ca, de altfel, la războaie sau
la imponderabilitatea timpului.
Cum ar putea ei şti că,
singur, doar gândul lor comun
la trecuta copilărie
ţine lumea în viaţă?

[...] Citeşte tot

poezie de Maurya Simon, traducere de Petru Dimofte
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!

Sunt fericit că pot număra stelele fără a fi dus la ospiciu

e felul meu de a da gaura clipelor
cu speranţa că infinitul va curge lin
impasibil
prin toate stările mele de agregare
prin toate
chiar nu am o evidenţă
sunt din ce în ce mai dezordonat
când sunt puf de păpădie în luptă strâmbă cu gravitaţia
când delfin în căutarea atlantidei
din când în când sunt zmeu în vreo poveste cu happy-end
iubesc cu şapte inimi din cele zece
dar nu uit niciodată şirul stelelor
număr şi număr
contabilizez şi aşez la dosar
fiecare cădere de stea
toate promisiunile făcute sub lună plină
pecetluite cu sărutări
fiecare dorinţă
fiecare dans
doar sunt cel mai fericit numărător de stele

[...] Citeşte tot

poezie de Tudor Gheorghe Calotescu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Buzele tale au ceva din aroma merelor primordiale

pentru că trupul meu devine imponderabil când mă săruţi
aşa că nu-l mai judec pe adam că s-a lăsat pradă ispitei
cum poate şi dumnezeu s-a lăsat pradă poeziei
când a inventat femeia

ştiu sigur că dacă aş fi avut puterea lui
luna ar fi fost mult prea puţin să-ţi ofer în schimbul iubirii
poate că aş fi fost dispus să-mi negociez tot universul
dar eu am doar un om din zăpadă artificială drept minune
iar pentru el nu e valabilă nici măcar legea acţiunii şi reacţiunii
suferă de inerţie acută şi se lasă apăsat de gravitaţie

doar îngerii şi uneori cosmonauţii plutesc în modul acesta special
descoperit mai întâi de adam pe buzele evei
cu mult înainte de a hotărî newton că merele trebuie să cadă

poezie de Tudor Gheorghe Calotescu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Toţi cireşii înfloriţi sunt perfecţi

ca şi cerul sub care mor samuraii
pentru a nu mai exista niciodată dezonoare
deşi între două războaie pierdute
câştigătoare este doar pacea
poate şi fluturii de pe un câmp cu margarete
sau liniştea imensă de sub pătura pământului
înainte de a-mi lăsa din nou iarba să crescă
din inimă din ochi din toate lacrimile

fericirea că în sfârşit nu mă mai doare nimic
precum şi sentimentul că între doi paşi de furnică
este loc de atâta nemărginire cât să-i spun dumnezeu
nu pot decât să facă timpul imponderabil
iar toate clipele atunci se vor naşte rotunde
din lacrimi de înger sau de mamă
şi cele care vin şi cele care pleacă

trebuie doar un suflet care să le consume liniar
înainte de a redeveni nemărginite

poezie de Tudor Gheorghe Calotescu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!