inimă şi încoronare

Iubire

Când luna sus răsare pe cerul înstelat
Inima mea, nebuna, se zbate ne-ncetat,
Se umple de iubire şi dragoste curată
În timp ce stelele cad una câte una,
Magie presărându-mi în ale mele gânduri
Să fim legaţi o eternitate, de-a pururi:

S-o priveşti mereu, că acolo suntem noi,
Încoronaţi de iubirea ce ne-o purtăm pe veci amândoi
Veşnic îndrăgostiţi, nedespărţiţi de oameni,
Împărtăşind mereu aceeaşi minune, cu-o rază sclipitoare, ce arde fără oprire,
Ce poartă numele de IUBIRE.

poezie de Diana Alexandra Sima (17 iulie 2012)
Adăugat de Diana Alexandra Sima
Comentează! | Votează! | Copiază!

Respir aer mumifiat

respir aer mumifiat
încoronat printre sfinţi
de femeile cernite-n busuioc şi mir

în gând ţes ghirlande de stele
împietrind zbuciumul în largul adâncului
cioburi de cuvinte trimit raze reci
în bezna tăiată de lumina inimii

scapără lumini pe încheietura mâinii
spălând coloşii de ceaţă din priviri îngustate

muzica pulsului e mânată pe tărâm necunoscut
devenim frumoşi în jocul de flăcări al iadului nestins.

poezie de Oana Frenţescu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Se hotărâse să devină regină

se hotărâse să devină regină
aşa că scoase de la naftalină coroana din catifea aurie, sârmă şi paiete
îşi puse saboţii de lemn
un soi de klompen moderni
şi mantia cafenie luată ca suvenir la ultima depresie
în partea stângă
în locul inimii
o cutie cu două butoane on/ off
totul... gura, ochii, picioarele, degetele...
nu erau altceva decât piesele unui robot
care nu va suferi niciodată de depresie
era o regină fericită

poezie de Dana Logigan
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Am înţelepciunea celui condamnat să moară

Am înţelepciunea celui condamnat să moară,
nu posed nimic, aşa că nimic nu mă poate poseda,
mi-am scris testamentul în propriul sânge:
" O, locuitori ai cântecului meu, aveţi încredere-n apă" ;
eu dorm săgetat şi încoronat de ziua de mâine...
Am visat că inima pământului e mai mare
decât harta acestuia,
mai clară decât oglinzile lui
şi decât spânzurătoarea mea.
Mă pierdusem într-un nor alb care m-a ridicat în slavă
de parcă-aş fi fost o pasăre
şi vântul însuşi aripile mele.
În zori, chemarea paznicului de noapte
m-a trezit din visul meu, din limba mea:
Vei mai trăi o moarte,
prin urmare revizuieşte-ţi testamentul,
ora execuţiei a fost iarăşi amânată.
Am întrebat: Până când?
Mi-a răspuns: Aşteaptă până vei muri un pic mai mult.
Am spus: nu posed nimic, aşa că nimic nu mă poate poseda,

[...] Citeşte tot

poezie de Mahmoud Darwish, traducere de Petru Dimofte
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!

Maestrul

când să se mişte spre europa
de vest miliardele de chinezi
parcă vor zice: noi
vom fi o dominaţie blândă blândă blân
dă de ce
să vă sinucideţi în masă? ei
încearcă acum să explice că în austria aia cum groenlanda
la viena sau
la roma sau la paris sau madrid sau ber
lin capetele încoronate din acuarele
le lui
tzî bai shi
vor atinge de
cent
cel puţin o sută de ani de plăcere sex
uzuală a tuşei
puţin răguşită puţin
săpată adânc la
licitaţii de h
artă... a lumii

[...] Citeşte tot

poezie de Traian Abruda
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Magii de la răsărit

M-am întors...
Zilele treceau greu departe de casă.
Mi-a fost dor de grădina cu meri,
De Ampoiul îngheţat
Şi chiar de trenul ce urca spre Zlatna.

Uliţa satului este pustie...
Ici colo o lumină licăreşte la geam
Calc pe amintiri,
Mă aplec, le iau in braţe
Şi-mi încălzesc cu ele inima.

Păpuşa doarme într-un colţ.
Săniuţa mă strigă din pod.
Zăpada albă încoronează munţii
Şi acoperă liniştea din vale
Timpul s-a oprit în loc întrebător.

- Te cunosc de undeva?
- Da, mă cunoşti, m-am schimbat, adevărat,

[...] Citeşte tot

poezie de Doina Bonescu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

După cincizeci de ani

Casa-i goală, iar inima bătrână şi plină
De umbre şi ecouri care nu fac decât să amăgească;
Nu-i nimeni s-o salveze, dar ea-ncearcă să-mpletească
Cu degete oarbe plase care nu au cum să ţină.

Odinioară toţi bărbaţii întindeau mâinile spre ea
Se-îngrămădeau ca porumbeii să ciuguleasc-o desmierdare:
Ar fi putut avea câte-o coroană pentru fiecare
Fir de păr şi pe fiecare deget o nestemată ca o stea.

Oglinzile sunt martore, acolo ea a crescut şi a trăit
În vise din alte vise, care i-au împrumutat
Graţia, încoronată cu păr mătăsos, bogat.
Cu inima legată, cu ochii aplecaţi smerit

Şi orbi, el îi simte prezenţa ca pe-o mireasmă şi un clei,
Iar ea-l ţine trup şi suflet în capcana ei.

poezie de William Faulkner, traducere de Petru Dimofte
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!

În aura poeziei

În aura poeziei imaginarul n-are hotar
doar poeţii stau în umbra ei timizi,
verifică armonia cuvintelor în auz,
le insuflă har şi dragoste de fiinţă.

În poezie sufletul meu se regăseşte întreg
încoronat de un spirit angelic,
o ficţiune pură uimeşte mirificul
mai mult decât tot ce este real.

Până şi pietrele capătă inimă
şi lucrurile au suflet interior,
o pace lăuntrică împrumută obiectele
şi respiră în jur o stare contemplativă,
o imensă dragoste de a gusta mirarea.

Taina se ascunde dincolo de noi
unde visătoare plutesc destăinuirile
în imaterialele bule ale conştiinţei
unde se sedimentează vii trăirile

[...] Citeşte tot

poezie de Nicolae Vălăreanu Sârbu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Sergentul

Pe drumul de costişe ce duce la Vaslui
Venea un om, cu jale zicând în gândul lui:
"Mai lungă-mi pare calea acum la-ntors acasă...
Aş vrea să zbor, şi rana din pulpă nu mă lasă!"
Şi bietul om, slab, palid, având sumanul rupt
Şi o cămeşă ruptă bucăţi pe dedesupt,
Păşea trăgând piciorul încet, dar pe-a lui faţă
Zbura ca o lumină de glorie mareaţă,
Şi-n ochii lui de vultur, adânci, vioi şi mari
Trecea lucioase umbre de eroi legendari.

Opinca-i era spartă, căciula desfundată,
Dar fruntea lui de raze parea încoronată.
Calică-i era haina, dar străluceau pe ea
Şi crucea "Sfântul Gheorghe" şi-a "României Stea".
Românul venea singur pe drumul plin de soare,
Când iată că aude fanfare sunătoare
Şi vede nu departre în faţa lui venind
Un corp de oaste mândra în aur strălucind.
Erau trei batalione de gardă-mpărătească

[...] Citeşte tot

poezie celebră de Vasile Alecsandri
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Mamă

mamă, cu suavitatea muşcată de timpul dintre aguzi
în tremure acum ajunsă şi-n nesigură mişcare...
bâjbâind cuvintele acestea de auzit ce abia le mai auzi,
mereu la geamul lumii începută a fi aprinsă uitare.

o, nici mersul nu-l mai ai ca lumea, din uşă-n perdele...
apăsarea ţi s-a subţiat pe podeaua cărare roasă
aproape străvezie tu, lângă crizanteme şi lalele,
tot mai deasă în disciplina icoanei de pe masă.

în nădejde abia adiere, aproape te mai încerci,
din ochii tăi laşi albastrul rotire spre ucigaşul nord.
unde-ţi este trăirea de odinioară, în ce sfârşiri te îneci
cu fusta grea de stele şi lumina-n pofte de cord?

o, mamă, plâng în verbul ce fuge-n gânduri încoronate...
explodarea tăcerii simt uneori sub al tău direct suspin.
în trupul tău sapă o absorbţie de autentică moarte,
sub ochii mei grimasa ţărnii contrazice gestul de caolin.

[...] Citeşte tot

poezie de Mihai Savin
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!