inimă şi onoare

Onoarea de a suferi - XXI

Eu cânt. Un cântec îmi răspunde. Dar nu-i ecoul.
Nicicând atât de tare strigât spre mine nu se-ntoarnă.
E semenul stârnit. Şi totul mă iubeşte când eu iubesc.
Aşa cum totu-i disperare dacă nimic din mine nu roieşte.

Inima mea oglinzi destule are, nu însă şi egali.

poezie de Anna Brâncoveanu de Noailles din Umbra zilelor (1930)
Adăugat de Costel Zăgan
Comentează! | Votează! | Copiază!

Cântec

Dacă vocea mea va muri pe ţărm,
coborâţi-o la nivelul mării
şi lăsaţi-o pe plajă.

Coborâţi-o la nivelul mării
şi daţi-i grad de căpitan
de fregată.

O, vocea mea decorată
cu medalia "Onoare Maritimă":
deasupra inimii o ancoră
şi peste ancoră o stea
şi deasupra stelei vântul
şi peste vânt o pânză de corabie!

poezie clasică de Rafael Alberti, traducere de Dan Costinaş
Adăugat de Dan Costinaş
Comentează! | Votează! | Copiază!

Dar

Fiicele
Aduc cu ele
Mângâiere
Iubire
Lumină din
Inimă curată
A gândului!

Un dar sfânt
Recunoştinţa
Eficienţa lor
Cuprinde
Har, împlinire
Eleganţă!

Iubind, imbold de
Onoare
Nepătată!

acrostih de Constantin Iordache din Buchet de cuvinte
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Dar

Fiicele
Aduc cu ele
Mângâiere,
Iubire,
Lumină din
Inima curată
A gândului!

Un dar sfânt;
Recunoştinţă.
Eficienţa lor
Cuprinde:
Har, împlinire,
Eleganţă!

Iubind, imbold de
Onoare
Nepătată!

acrostih de Constantin Iordache
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Cetate total eternă (acrostih)

Avem o cetate absolut eternă la loc de onoare
Leagăn de civilizaţie şi unitate desăvârşită
Binecuvântată fie cetatea albă cu ziduri roşii
Aici bate o inima sacră de ţară unificată

Iată lumină mare pentru naţie a răsărit aici
Un vis sublim de veacuri tot aici s-a împlinit
Leii naţiunii au repus roata istoriei pe făgaş
Istorie sacră cu majuscule au scris acolo titanii
Acum şi peste veacuri să trăim în pace sfântă.

acrostih de David Boia (17 noiembrie 2016)
Adăugat de David Boia
Comentează! | Votează! | Copiază!

Poema zilei

În dimineaţa însorită a zilei
lumina înfloreşte cu dăruire,
respiră cum copacii-n frunze verdele.

Apele curgătoare devin limpezi,
pietrele în inimi vorbesc,
târziul se scurge-n aşteptare
ca o ispită-n dragoste.

Curajul se naşte pe tăişul sabiei
cu o reverenţă
ca simbol al onoarei.

În crepusculul înserării divine
ochii se scaldă-n miraj,
vorbe nu mai sunt
decât mirabile culori.

poezie de Nicolae Vălăreanu Sârbu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Despre Shakespeare

Shakespeare al meu să aibă nevoie de onoare
Ca oasele-i slăvite să stea sub pietre-n zare?
Ca ale sale moaşte s-asculte liniştea
Puse într-o piramidă cu vârful spre o stea?
Drag fiu al Amintirii, cu al tău bun Renume
De ce o biată piatră să poarte al tău nume?
Căci din uimirea noastră şi-a noastră încântare
Tu ţi-ai zidit mormântul spre veşnică-nchinare
Şi spre ruşinea artei care se mişcă-ncet
Ai scris slove frumoase cu stofă de poet
Şi inimile toate citind se bucurau
De versuri ce pe vremuri la Delfi se năşteau.
Iar tu, când fantezia pe noi ne-a părăsit,
În marmura cea albă cu grijă ai cioplit.
Acesta e mormântul ce-l meriţi după moarte
De care chiar şi regii ar vrea să aibă parte.

poezie clasică de John Milton, traducere de Octavian Cocoş
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!

Joc de şah

Stranie frunză mi-a fost cândva inima,
Ah, albele negrele, negrele albele şi nevăzutul jucător,
Locuieşte-n turnul umbrelor ce le conduce,
E-n marea-i tactică unicul vrăjitor?

Statuile negre ies dintr-o cetate,
Câte impasuri de când adversarul indiferent de mai înainte
Îmi întunecă spaţiul cucerit, poziţiile de remiză,
Cad figurile de lumină în necunoscute morminte.

Repliat într-un colţ, mă-nvârt în axa speranţei.
Aş refuza să-mi fie anulat vreun pas greşit,
Nici în fluctuaţii albul nu-şi risipeşte onoarea, nimbul.
Indulgenţa adversarului ar fi absurd sfârşit.

Dar pe cine-am învins şi cine mă-nvăluie-acum cu negrele piese?

poezie clasică de Bazil Gruia din Almanahul "Planeta Şah" (1986)
Adăugat de Mihai Enachi
Comentează! | Votează! | Copiază!

Zambetul

Dintre cele minuni din juru-mi
Cea mai mare e zambetul tau...
E semnul onoarei strabatut de demnitate,
E chipul frumos al neascultarii de urat.

Este granita dintre mare si munte
Dintre uitare si visare,
E locul acela cald,
In care m-asez cand mi-e greu si ma pierd,

E sprijinul de care am atata nevoie,
Victoria ce se citeste in privire,
Triumful vietii asupra plictiselii
Si masura tuturor faptelor bune.

Iubindu-ti zambetul te adulmec,
Ca nu stiu unde esti...
Si-mi este tare dor,
De chipul cel mai drag al inimii mele.

poezie de Florin Mihai Gebescu (23 martie 2017)
Adăugat de Florin Mihai Gebescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Jurăminte la aniversare

Ne-am cunoscut şi ne-am iubit
Inimile-aşa au vrut!
Cincizeci de ani, ce repede-au trecut
Urmează-mă, s-o luăm de la-nceput!

Şoapte de iubire din zori în noapte
Iată-le în trei fiice întruchipate!

Vreau, Nicule, să te urmez
E visul meu ce-l tot visez!
Rămâne numai tu să poţi
Onoarea ta să-mparţi la toţi!
Neîncetat eu te-am iubit
Inima mea cu tine bate,
Cu tine toate-am împlinit
Aveam acelaşi crez a merge mai departe.

La mulţi ani!

acrostih de Constantin Iordache din Buchet de cuvinte
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!