Poezii despre iubire și umanism
poezii despre iubire și umanism.
Tempo
trec prin aii ca un flamingo roz zilnic beau vin nobil
iar lumina difuză ce descrește când tu nu ești mă determină să nu scriu gram de poezie
pentru că așa cum iubim la kilogram versurile stufoase ne dau târcoale numai când suntem stupizi și iubim nebunii nopții
eu nu pot decât să stau în răsadurile din fața casei și să îmi amintesc arborii somptuoși
din tinerețea cu efluvii șamanice
parcă vrăjeam clipe sacerdotale sau roteam axul lumii cu vigoarea iubirii umaniste
pe atunci dragostea bătea timid în geamuri cum bat picurii ploii în pieptul ierbii
nu simțeam arșița sufletului care era catalizator
toate îmi păreau reci decuplate și abia răsuflam cu genunchii la gură
eram o particulă invizibilă un strigăt anapoda
spre tine în formă de S
tot atunci am învățat să joc în turneu și să recunosc înfrângeri galactice când de exemplu
îți poți pierde sufletul la cacialma
ca un parior împătimit
drogul acela se infuzează greu dar într-o lume de x-meni prefer să fac xerocopii fiecărui
minut din buzunarele largi cât un porsche cayenne
fără să salut iubirea care trece pe roșu decoltată cu umilul ei stradivarius la piept
poezie de Angi Melania Cristea
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!
Umanism
1
Sunt furios pe tine dar mai ales pe mine
Că m-ai făcut prea lesne să-mi distilez în grai
Învălmășirea tandră și crudă, ce mă ține,
Diminuându-mi forța canalelor de nai.
2
Sunt bucuros că astăzi a nins întâi și-ntâi,
Că azi întâia oară sunt drept precum o spadă,
Că îmi mângâie fruntea întâiul tău călcâi,
Că-s negru în pustia candidă de zăpadă,
Și este totul aspru și disperat primar,
Adică în furtună de patimă țesut,
Și se alcătuiește pe nervii mei de jar
Uluitor de-albastru întâiul tău sărut.
Ce încâlcire tristă în mine ai produs
Și câtă deznădejde și câtă bucurie,
În acest vin de toamnă, și tonic și confuz,
În aiurarea stearpă cum te arăți tu mie.
Eu vreau o clipă numai viața să-mi consum
[...] Citește tot
poezie celebră de Nicolae Labiș (31 octombrie 1956)
Adăugat de Sagittarius
Comentează! | Votează! | Copiază!
Cântec de noapte
A suflării nemișcare.
Un chip de animal
Încremenit de-albastru, sanctitatea lui.
Imensă e tăcerea-n piatră;
Masca unei noptatice păsări. Blajin triplu acord
Se contopește-ntr-unul. Elai!
Chipul tău Se-nclină mut peste-albăstriile ape.
O! Voi liniștite oglinzi ale adevărului.
Pe singurătatea tâmplei de fildeș
Răsare palida reflexie a căzuților îngeri.
Comentarii
Trakl nu este "poetul nopții" chiar dacă așa o vrea "clișeul"! Atât seara cât și dimineața apar preponderent în poeziile sale. Crepusculul este motivul de bază a celor două din urmă (apus/răsărit). Totuși avem aici un "Cântec de noapte".
Poemul începe cu "suflarea" (divină), respirația e încremenită în lut (piatră), aici începe istoria omenirii. Această interpretare poate părea a fi prematură, dar "nemișcarea" indică în mod clar acest lucru.
Trakl, chiar dacă a întrerupt școala, avea o cultură umanistă profundă și diferențiată. În "inventarul" ei este inclusă și doctrina aristotelică a "nemișcatului Dumnezeu" ca "primul mișcător", primul care a pus cerul și pământul în mișcare. "Un chip de animal/ Încremenit de-albastru" devine lizibilă ca o interpretare extrem idiosincratică a doctrinei lui Darwin despre descinderea omului îmbinată cu povestea biblică a Creației Divine.
Acest om se transformă la Trakl într-o "nemișcare", ca și cum aceasta ar fi cea mai înaltă formă umană de a se apropia de chipul și asemănarea cu Dumnezeu, "tăcere-n piatră", "mască". Caracteristica acestei poezii este, în mod cât se poate de vizibil, "nemișcarea".
Imobilitatea lui Dumnezeu pare să se reflecte în "încremenirea" celei mai înalte creaturi ale sale, modelate după chipul și asemănarea Sa. "Singuraticul", omul în oglinda adevărului, este marcat de "temple de fildeș", o imagine statuară. Dar această asemănare este în mod clar ruptă. O altă imagine intervine, imaginea lui Narcis1 care se uită la sine în luciul apei și se îneacă în dragostea pentru sine însuși. Dar Trakl se referă
oare Narcis? El numește personajul "Elai", (fata din măslin) care este o figură antică grecească a fertilității. Din numele acesta se pot forma atât "Elis", cât și "Elai". În ebraică "Eli" înseamnă "Dumnezeul meu".
[...] Citește tot
poezie de Georg Trakl din Versuri - traducere, prefață și comentarii de Christian W. Schenk, traducere de Christian W. Schenk
Adăugat de Hyperion
Comentează! | Votează! | Copiază!
Permisiuni (distihuri inspirate după dictonul latin "Quod licet Iovi non licet bovi")
Ce-i permis abilului
Nu-i și imbecilului.
Ce-i permis academiei,
Nu-i permis și ageamiei.
Ce-i permis academiei,
Nu-i permis nicicum prostiei.
Ce-i permis academiei,
Nu-i permis și neroziei.
Ce-i permis activului
Nu-i permis pasivului.
Ce-i permis afectuosului
Nu-i permis și belicosului.
Ce-i permis afectuosului
Nu-i permis și ticălosului.
[...] Citește tot
poezie de George Budoi din Inspirate din proverbe, Nu frumoase, ci superbe (10 octombrie 2020)
Adăugat de George Budoi
Comentează! | Votează! | Copiază!
Participă la discuție!
Pentru a recomanda secțiunea cu Poezii despre iubire și umanism, adresa este: