Poezii despre iubire și văduvie
poezii despre iubire și văduvie.
Sonetul 9
Te temi să nu faci văduva să plângă,
De-aceea viața-ți irosești burlac?
Ah! Moartea, că n-ai prunc, o să te frângă,
Iar lumea va jeli un prostănac.
Și lumea va vărsa lacrimi amare,
Că e vădana ta, n-a procreat,
Când orice altă văduvă prunc are
Și-l vede-n ochii lui pe-al ei bărbat.
Iar cel ce cheltuiește cu larghețe
Nu e statornic, fiindcă lumea-l vrea
Dar risipește mândra-i frumusețe
Ce astfel piere fără a crea.
Și-acela ce pe alții nu-i iubește
O crimă rușinoasă săvârșește.
poezie clasică de William Shakespeare, traducere de Octavian Cocoș
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!
De ce iubesc femeile
Iubesc decât din inerție,
Primul motor, cel nemișcat,
Ce duduia peste câmpie,
Pe coastă-n vale... m-a lăsat.
Iubesc numai din desfrânare,
Dar sunt poftit și admirat,
Precum un prinț de-o fată mare,
De toate elele din sat.
Iubesc la trap și la galop,
Fecioară, văduvă, soție...
Secretul meu: n-am niciun strop
De dragoste. Doar inerție.
poezie de Marius Robu din Aproape alb (31 octombrie 2012)
Adăugat de Marius Robu
Comentează! | Votează! | Copiază!
Reflux
Amarele, profundele tăceri
Au ucis ziua de ieri.
Steaua, victoria, dragostea mea
Cine le fură, cine le bea?
Ah, aprindeți corabia.
Frângeți catargul și sabia,
Ne-amenință tot mai nebun
Nebiruitul, mărețul taifun.
Universul e văduv de bucurii.
Plecară cele din urmă copilării,
Cele din urmă povești.
Nici lămâița nu mai e la ferești.
Pentru ce să cutremurăm țărâna
Dacă ne putrezește mâna!
Pentru ce se invocăm cerul
Dacă nu ne aude misterul!
[...] Citește tot
poezie celebră de Ion Pena din Simple nimicuri (1940)
Adăugat de Anisoara Elena Scarlat
Comentează! | Votează! | Copiază!
Nocturnă
Afară, noaptea îmbrăcată-n tragedie oftează,
O uriașă văduvă agățată de fereastra mea.
Camera...
Printr-un uimitor miracol al luminii și-al focului
Camera mea e o grotă a aurului și-a pietrelor prețioase:
Atât de catifelat e mușchiul, atât de groase tapiseriile;
Și totul e plin de viață, și-i cald, și-i așa plăcut...
Parcă aș fi-n interiorul unei inimi.
Acolo,-n alb, patul meu este imaculat și vaporos
Ca o floare a inocenței.
Ca spuma unui viciu!
Această noapte cerne insomnie;
Sunt nopți negre, negre, care desconspiră
Trandafirii al soarelui...
În aceste nopți negre și, totodată clare, eu nu dorm.
Și te iubesc, Iarnă!
Îmi închipui că ești bătrână,
[...] Citește tot
poezie de Delmira Agustini, traducere de Petru Dimofte
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!
Inflație
Nu mai știu exact când,
am trecut prin fața casei
unui prieten vechi.
Totul îngrijit, acoperiș nou
verde-verde.
Prin coș ieșea un fum subțire-alb
de femeie văduvă.
Nu mai știu exact când,
îmi spunea
știi dragă tot timpul pierdem ceva
un gând, un tren preadevreme sosit, din amintiri...
Cu această listă nu putem merge
preadeparte,
atâta timp cât
cu banii strânși
pentru o iubire adevărată
poți căpăta cel mult
o mână de paie.
poezie de Costin Tănăsescu Ștefănești
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!
Cântecul de dragoste al lui Har Dyal
Singură pe-acoperișul amenințător ca un eșafod,
Mă-ntorc și privesc biciurile fulgerelor pe cerul gri
Urmele fermecate-ale pașilor tăi acolo-n Nord.
Revino la mine, Iubite, altfel eu voi muri.
Sub picioarele mele stă bazarul într-o liniște de moarte
În ocolul lui cămilele trudite dorm în plină zi
Dorm și captivii din raidurile-n ținuturile de departe.
Revino la mine, Iubite, altfel eu voi muri.
Soția tatei e bătrână, anii-au asprit-o, iar eu-s povară,
Cenușăreasă-n casa care nu mă mai poate ocroti
Beau lacrimi, iar pâinea pe care o mănânc i-amară.
Revino la mine, Iubite, altfel eu voi muri.
*Acest poem este inclus în narațiunea lui Kipling DINCOLO DE CULOARE, o poveste tristă și neîmplinită de dragoste dintre un englez, Christopher Trejago, și Bisea, o tânără văduvă de religie hindusă. Titlul acestuia l-a inspirat pe T. S. Eliott, care a schimbat titlul unui celebru poem al său, astfel PRUFROCK PRINTRE FEMEI a devenit CÂNTECUL DE DRAGOSTE AL LUI K. J. PRUFROCK.
poezie clasică de Rudyard Kipling, traducere de Petru Dimofte
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!
Nucul îmi aduce aminte
Nucul și-a făcut căciuli din albine,
Bâzâie cerul în frunzele verzi,
Soarele pune în ochi raze senine,
Să-l prind într-o clipă visez.
Miere albastră curge-n cuvinte,
Tremură vântul în sângele meu,
Aducându-mi de tine aminte
De dragostea ta dăruită mereu.
Albinele vin la roinița prinsă
Pe-o creangă din curcubeul întins,
De inima ta se lasă cuprinsă
Partitura reginei cântată în vis.
Polen de lumină adun, amintire,
Pentru cupa inimii dusă la vraci
Să tămăduiască vechea iubire
Din cuvintele spuse când taci.
[...] Citește tot
poezie de Marin Moscu
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!
Un văduv către slujnică
La masă! Ce-ntârzii?
Ies șobolanii iară.
Slănina e-n felii
Pe pâinea de secară.
Să stăm alăturați
Pe banca scârțâindă,
De foc apropiați
Căldura să ne prindă.
Ai brațe calde, vii,
Și tari cum e frânghia.
Din pâine mușcă-ntâi,
Să-nfig apoi gingia.
Iubesc bogatu-ți trup
Rotund și gras de slugă,
Mă ispitesc, mă rup
Formele tale-n fugă.
[...] Citește tot
poezie clasică de Emile Verhaeren din Antologie de poezie belgiană (1968), traducere de Radu Boureanu
Adăugat de Simona Enache
Comentează! | Votează! | Copiază!
Sonetul nenumit
Mă-mbată iar zăpezi interioare,
Tu nu mă cauți unde-i să răcnească
Tiptilă flacără din clipa iască
Și stihu-mi cere Domnului popoare.
Hârtia-i albă, răni să-mi locuiască
Și iar mă reazemă ulterioare
A ieri de patimi leneșe urcioare,
Beții de fum spre liniștea cerească.
Divine, existența-i umbră-n stele,
Nu mă numi drept văduv de-al tău Duh
Când tainele aleargă prin văzduh,
Travalii de nălucă-n toate cele.
Mai duc poveri de lacrimi, raiuri triste
Când iaduri vin iubirea să-mi asiste...
sonet de Ștefan Petrea
Adăugat de Polonezul
Comentează! | Votează! | Copiază!
Lucruri singure
N-are cum să nu fie frumos orașul din care vii tu,
de pe o stradă între două uitări.
Acolo se aud nesfîrșite fabrici de umbră
împachetînd lucruri singure. Vorbim despre ele
cum am semăna nisip în pustiu. Noi,
cea mai împlinită văduvă și cel mai vesel orfan.
Vorbim tăcerilor în case fără drum,
cînd nu iese soarele și luna mai așteaptă.
Se-ntunecă cerul de vorbe și seacă albia sîngelui.
În război există supraviețuitori. În dragoste, nu.
Iar mîinile tale sînt așa de curate
că poți spăla apa cu ele...
poezie de Adrian Suciu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!
<< < Pagina 1 >
Pentru a recomanda secțiunea cu Poezii despre iubire și văduvie, adresa este: