latini şi moarte

Adolescenţa

Vînd dumbrăvi şi optsprezece ani
Stradă cu salcîmi şi cu castani
Primăvară-n balta renăscută,
Zile ce amintirea le sărută.

R. Pe nisipul plajelor de aur
Soarele ne-a întins cununi de laur
Fata mea de Dunăre şi şoapte
Fata mea cu păr de miazănoapte.

Fată, mijloc de viorică
Unde-i casa noastră de latină
Mîzgălită printre ablative
Cu distihuri şchioape şi naive.

Se arcuiau prin sălcii catedrale
Luntrea noastră se pierdea agale
Într-o ţară de tăcere şi stuh
Gîndul dispăru şi din văzduh.

[...] Citeşte tot

poezie celebră de Adrian Păunescu
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!

Glontele internaţionalist

Unora care au cerut să fiu împuşcat

Am spus că am avut şi noi cultură,
Cultură veche, nu de festival.
Ce rău făcutu-ţi-am, lepădătură,
De-ţi tot ascuţi cuţitul criminal?!

Am spus că tot ce-i sfânt o să rămână,
Că Cineva veghează-al meu destin,
Că Eminescu-a scris doar în română,
În alfabetul nostru cel latin.

Am spus că Eminescu ne e scutul
Cel de lumină lină şi oţel,
Că este rău să ne uităm trecutul,
Că şi mai rău e să ocheşti în el;

Că-i fapt de josnicie şi ocară
Să duci un trai de cârtiţă râmând,
Să nu ştii ce se-ntâmplă pe afară

[...] Citeşte tot

poezie celebră de Grigore Vieru
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!

Un psalm al vieţii ( Ce i-a spus inima unui om tânăr psalmistului)

Nu-mi spune-n ritmuri plângăreţe – nu suport,
Că viaţa e un vis, c-atâta doar putem noi şti!
Pentru că un suflet care doarme-i mort,
Iar lucrurile nu-s deloc ceea ce par a fi.

Viaţa-i adevărată! Viaţa-i onestă, pozitivă!
Şi scopul ei nu-i nicidecum mormântul.
Cuvintele "eşti colb, te-ntorci în colb," n-ai alternativă,
Nu pentru suflet îşi urzesc descântul!

Nu desfătarea, nici tristeţea a ceea ce rămâne
Sau ne-aşteptă la sfârşitul fiecărui drum.
Sunt ţelul nostru, ci fapta, astfel ziua cea de mâine
Ne va afla mai departe de locul în care stăm acum.

Lucrarea durează, iar timpul zboară*, nu alină,
Şi inimile, tari şi curajoase, bat cuminte
Zilnic, asemeni unor tobe, în surdină,
Marşul nostru funerar către morminte.

[...] Citeşte tot

poezie clasică de Henry Wadsworth Longfellow, traducere de Petru Dimofte
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!

Cântec pentru Oltenia

De bucurie rar avurăm parte,
În unele duminici, pe la nunţi,
Suntem olteni pe viaţă şi pe moarte,
Suntem olteni, adică suntem munţi.

Un rost ne-a dat măicuţa noastră, dulcea,
Să fim, dintre români, cei mai fierbinţi,
Din Dolj şi până-n Olt, şi până-n Vâlcea,
Şi până-n Gorj şi până-n Mehedinţi!

Oltenia, Eterna Terra-Nova,
Un cântec are astăzi şi-n priviri:
Hai Universitatea! Hai Craiova!
Tu, Campioana unei mari iubiri!

La Tricolorul românesc se-nchină
Şi-i face jurământ prin luptă, azi,
Oltenia, provincia latină,
A lui Mihai, al nostru, cel viteaz.

[...] Citeşte tot

cântec interpretat de Valeriu Penişoară, versuri de Adrian Păunescu
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!

Luminile lumii sunt stinse

Luminile lumii se sting,
Mai sclipesc câteva prin cetate,
Armate mondiale înving,
Generaţii sub spectrul lui Marte.

Aş fi vrut să trăim ca-n trecut,
În lumina Cetăţii Eterne,
Conjuraţii conspiră tăcut,
Să ne prindă-n capcane moderne.

Te mai am, te mai vreau, cum să nu?
Dar minunile lumii sunt stinse,
Şi le vezi uneori numai tu,
Prin cetăţi, cu luminile-aprinse.

Suntem totuşi doar doi străini,
Ne striveşte apusul ce vine,
Mai aprind împăraţi bizantini,
Candelabrele gintei latine.

[...] Citeşte tot

poezie de Marian Florentin Ursu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Cântul VII

A lor oneste-onoruri şi senine,
când fúră-n rând de trei ori repetate,
Sordel s-a tras zicând: — "Şi-acum, voi cine?"

— "Pe când erau nedemni cei morţi să cate
această coastă, ca spre cer să suie,
de-August îmi fură oasele-ngropate.

Eu sunt Virgil, iar cerul al meu nu e
printr-alt păcat decât că nu crezui."
Aşa-ncepu maestrul meu să spuie.

Precum acel ce vede-n faţa lui
deodat-un fapt ce-l umple de mirare,
crezând şi nu, zicând ba e, ba nu-i,

Sordel, plecându-şi ochii,-a stat atare.
Venind apoi, l-a-mbrăţisat umil
pe unde-un prunc s-agaţă de-omul mare.

[...] Citeşte tot

cânt de Dante Alighieri din epopea Divina comedie, Purgatoriul, traducere de George Coşbuc
Acest cânt face parte dintr-o serie | Toată seria
Adăugat de Dan Costinaş
Comentează! | Votează! | Copiază!

Cântul XXIX

De neamul mult şi-atât de multul sânge
aveam priviri atâta de-mbătate,
încât doream să stau să-ncep a plânge.

Virgil însă mi-a zis: – "Ce gând te-abate?
De ce mai zăboveşti privind pe-acei
ce trişti stau cu trupuri mutilate?

Ai stat şi-ntr-alte bolgii-aşa? De vrei
să-i numeri, află că-i rotunda vale
de două ori zece mile-n lungul ei.

Iar luna e sub noi, şi căii tale
de-acum îi sunt clipitele puţine,
şi multe-s încă de văzut pe cale."

Iar eu: – "De-ai fi văzut şi tu ca mine
ce cauz-avui să văd aşa cu zorul,
tu timp mi-ai fi lăsat să văd mai bine!"

[...] Citeşte tot

cânt de Dante Alighieri din epopea Divina comedie, Infernul, traducere de George Coşbuc
Acest cânt face parte dintr-o serie | Toată seria
Adăugat de Dan Costinaş
Comentează! | Votează! | Copiază!

Cântul VI

— "De când întoarse Constantin acvila
din nou spre estul unde-a fost urmat
pe-acel ce-i smulse lui Latin copila,

doi secoli şi mai mult vulturu-a stat,
extremul Europei apărându-l,
vecin acelor munţi de-unde-a plecat,

din mână-n mân-a lumii sceptru dându-l,
subt umbra sfânt-a aripilor lui;
şi-aşa veni şi-n mâna mea, cu rândul.

Eu sunt Justinian şi cezar fui.
şi-amorul prim ce-l simt mi-a dat putinţă
să scot ce-absurd şi gol în legi văzui.

Ci,-acestui lucru pân-a-i da fiinţă,
credeam că-n Crist e numai o natură,
şi-aceasta-mi fu mult timp a mea credinţă.

[...] Citeşte tot

cânt de Dante Alighieri din epopea Divina comedie, Paradisul, traducere de George Coşbuc
Acest cânt face parte dintr-o serie | Toată seria
Adăugat de Dan Costinaş
Comentează! | Votează! | Copiază!

In vazduh de inima

De strajă-n apa duhului, toiag izvor, Scriptura
În stâncile de rând
Loveşte Moise-n secetă, e Cruce şi e nour
Sion în avalanşă, Duh Adevăr Mângâietor
Ostaşii Domnului peste văzduhul inimii, din « stema cea cu bour ».

Crengi – rugăciune, timp, mugurind
Pe inimă văzduh din sevă de păduri
Tărâm, seism tectonic suflet, alt tărâm,
Liane, cruci latine, şi braţele de rouă
Pe lacrimă, spre ceruri, pământ, rai nouă.

Cereştii mesageri, în iarna inimii sosesc
Pe scara mântuirii, colindul cerului, cu cetini
Trup Sfânt – Pământ, Prea Sfintei Născătoare…
Din iesle-n cină, cu Steaua de Lumină
Păstori şi magi în peştera din Viflaim, se întâlnesc.

Altarele-n iertari, pe-mbrăţişări de pietre
Zidit din jertfa spinilor - cunună

[...] Citeşte tot

poezie de Mihaela Vlasin
Adăugat de Adelydda
Comentează! | Votează! | Copiază!

Lettre a un ami d'autre temps ajungerea la impalpabilul dialog al sinelui cu sinele

vremea miracolelor se sfârşise
şi eu te conduceam pe ultimul drum al fiinţei
exact aşa cum parmenide a definit fiinţa
mi-a fost greu să nu plâng atunci
ştiind că nu te voi mai revedea
decât printre marile canoane
care formează un om
îl dărâmă
& -l fac să rămână pentru veşnicie
aşa cum blaga a definit veşnicia
nu ştiu de ce noica se îndeletnicea cu blaga
servind o supă cu tăieţei de casă la cantina pe care tu ţi-o doreai
ca fiind a săracilor pe atunci eram bieţii studenţi din regie
acum e facultatea de filosofie pe care eu mi-o imaginez cu mintea îndrăgostitului
de –atunci când de la 5.10 dimineaţa îmi exersam
marţial
ca şi cum nu m-aş pregătit să nu mor pământean
un fel de gimnice genii împins de o forţă cu mult mai mare
pentru mine facultatea de filozofie fiind cea mai frumoasă
clădire din lume cu patru aripi planând peste princeton

[...] Citeşte tot

poezie de Cătălin Al Doamnei
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!