Poezii despre limba română și lumină
poezii despre limba română și lumină.
Versuri în limba română
Știu, m-a trimis Dumnezeu
Dintr-un izvor de lumină
Pe Terra să sorb graiul Său
Limba Lui dulce, română
Ca mai apoi revenit
Iar în esența divină
Din când în când să-i recit
Versuri în limba română...
poezie de Iurie Osoianu (31 august 2017, Moscova)
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!
Imn limbii romane. Ca si oricare dintre voi, eu am o menire in viata. Si nu ca cred, stiu sigur [...] | Citește tot comentariul
Rondelul Limbii române
E Limba Testamentul nostru sfânt,
Pe care toți strămoșii ni-l lăsară,
S-avem o existență mai ușoară-
Și-a lor lumină prinsă-n orice gând!
Ea este pe vecie Jurământ
Și pavăză și dragoste de Țară:
E Limba Testamentul nostru sfânt-
Pe care toți strămoșii ni-l lăsară!
Să nu pierim, bătuți de orice vânt,
Când vremurile-n lume se-nvâltoară,
Cu Crezul veșniciei ne-nconjoară
Și cu temeiul pus peste Cuvânt:-
E Limba Testamentul nostru sfânt!
rondel de Vasile Neagu-Scânteianu din Cronici de viață
Adăugat de Vasile Neagu
Comentează! | Votează! | Copiază!
Limba românească
Mult e dulce și frumoasă
Limba ce-o vorbim,
Altă limbă-armonioasă
Ca ea nu găsim.
Saltă inima-n plăcere
Când o ascultăm,
Și pe buze-aduce miere
Când o cuvântăm.
Românașul o iubește
Ca sufletul său,
Vorbiți, scrieți românește,
Pentru Dumnezeu.
Frați ce-n dulcea Românie
Nașteți și muriți
Și-n lumina ei cea vie
Dulce vietuiți!
[...] Citește tot
poezie de Gheorghe Sion
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!
Participă la discuție!
Odă Limbii Române
Oricât am fi de buni sau răi vreodată
oricât am fi de falși sau de firești
ne regăsim sfioși cu toții, iată
în templul limbii noastre românești
Ea urcă din adânc, ca dintr-un crater
topind în lavă fiece cuvânt
căldură e, de stea, și alma mater
și n-are seamăn pe acest pământ
Oh, bocet e, și dans, și zeitate
care își paște turma între crini
e geniul bun ce-n tâmpla țării bate
Și dacă astăzi luminați trăim
și inimile noastre-s fermecate
cuvine-se, și ei, să-i mulțumim
poezie celebră de Corneliu Vadim Tudor din Poezii (1977)
Adăugat de Costel Zăgan
Comentează! | Votează! | Copiază!
Odă limbii române
în limba română zâmbește un pământ
când primăvara se umple de vlăstari
când codrul mirabil se leagănă în cânt
sub cerul ce-și deschide porțile mari.
limba românească are mândru nume
câmpii de bucurie ce rodesc sub soare
grădina luminii mărturisită-n lume
cu speranțe ce răsar între munți și mare.
limba românească nu are-asemănare
grai dulce împletit cu mândre doine
vântul o îngână în întreaga zare
soarta tricoloră înzestrată cu taine.
limba românească împlinește visuri
unită cu stele să curme abisuri.
sonet de Floare Petrov
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!
Incertitudini... (odă Limbii Române)
Prin care ceruri-nalte umbli,
Prin care zări te porți in vânt,
Și pentru care lumi incerte
Ești intrebare și cuvânt?
Prin care vis curat alergi,
Prin care anotimp pribeag,
Și pentru care munți de vină
Ești poarta Cerului cel drag?
Prin care clipe din amurg,
Prin care stele luminate,
Și pentru care ev demiurg
Ești timpul ce la poartă bate?
Prin care vieți de-amărăciune,
Prin care vetre-n care ard,
Și pentru care sărbători uitate
Ești steaua ce atârnă-n brad?
[...] Citește tot
poezie de Gheorghe A. Stroia din revista "Armonii Culturale" din Adjud (5 august 2014)
Adăugat de Gheorghe A. Stroia
Comentează! | Votează! | Copiază!
Limba română
Timp care curge, timp ce purcede
În urmă-ne multe n-or să rămână,
Dar niciodată nu se va pierde
Doamna frumoasă, limba română.
S-or duce zilele, iubiri fără margini
Vor trece sub marea uitare stăpână,
Dar niciodată n-o cădea în paragini
Doamna românilor, limba română.
Cuvântul ei dulce ne este nume
Glasul ei cântec mereu ne adună,
Bunii și răii nu au pe nume
Mai sfânt decât ea, decât limba română.
Pământu-acesta cât ne rămase,
Munții cu vulturi, marea cu spumă
Stau sub lumina ce arde în case
La fiecare, limba română.
[...] Citește tot
poezie de Mihai Duțescu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!
Spune-ți părerea!
Zeno cuantic
Versul meu?
un fel de apă vie,
o transcendere-a ființei dinspre filosofie.
În logica binară a existenței,
asumându-și inerent spectacolul imanenței,
pe calea undelor gravitaționale arhetípale
ia formă de conuri de lumină dureros de reale,
însă din miezul conceptelor simple, atemporale,
având știința acută a (s-)ensului
cu propria ființă urcând
pe scara infinită
a universului,
ca un gest
ritualic
versul meu
dezlimitează învolt
mirajul obiectiv al cuvântului
întruchipări în spațiu și timp ale gândului,
astfel încât față-n față cu viața, dedalic,
[...] Citește tot
poezie de Dumitru Găleșanu din Tratat pentru nemurire (13 septembrie 2016)
Adăugat de Dumitru Găleșanu
Comentează! | Votează! | Copiază!
La ora poeziei
La ora poeziei
conjug verbul limbii române
să-mi fie martor
împerecherii de cuvinte -
poame coapte
cu sâmburi cât gonadele,
metaforele juisează versul,
o bucată de adevăr
cu dinții sparți
își face loc în față,
rimele se-aleargă și se-mping
la margine de vers, ideea
ca o dâră
se prelinge iradiind lumină.
E un du-te vino de sensuri
ce se întregesc în tine, cel care
în gând rostești sfios
această sarabandă de sunete și har.
poezie de Elena Malec
Adăugat de Adelydda
Comentează! | Votează! | Copiază!
Flacăra îndoliată
"Într-o lume relativă"
absolutul e de vină
că ni-i viața în derivă
și murind doar dăm lumină
Absolutul e de vină
ăla care este-n noi
tace iar limba română
printre strictele nevoi
Alea care suntem noi
o ni-i viața în derivă
parc-ar fi un car cu boi
"într-o lume relativă"
Absolutu-i vinovat
când se stinge un bărbat
poezie de Costel Zăgan din Cezeisme II (5 noiembrie 2010)
Adăugat de Costel Zăgan
Comentează! | Votează! | Copiază!
<< < Pagina 1 >
Pentru a recomanda secțiunea cu Poezii despre limba română și lumină, adresa este: