limba română şi viaţă

Toţi duşmanii să-mi trăiască!

Spun în limba românească:
Toţi duşmanii să-mi trăiască!
Cu tot greul şi tot stresul,
Lor le datorez succesul:
Zi de zi – pot să vă spun,
M-au făcut să fiu mai bun.

pamflet de George Budoi din Pamflete şi satire (23 octombrie 2017)
Adăugat de George Budoi
Comentează! | Votează! | Copiază!

Dulce mamă Limbă Românească

Dulcea noastră mamă
Limbă Românească
niciodată-n teamă
n-o să te rostească

Limbă Românească
fagure ne eşti de dor
nicidecum o mască
s-o purtăm în cor

Fagure ne eşti de dor
niciodată-n teamă
numai în tricolor
dulcea noastră mamă

Limbă Românească
veşnic toţi trăiască

sonet de Costel Zăgan din Cezeisme II (28 august 2018)
Adăugat de Costel Zăgan
Comentează! | Votează! | Copiază!

Odă Limbii Române

Oricât am fi de buni sau răi vreodată
oricât am fi de falşi sau de fireşti
ne regăsim sfioşi cu toţii, iată
în templul limbii noastre româneşti

Ea urcă din adânc, ca dintr-un crater
topind în lavă fiece cuvânt
căldură e, de stea, şi alma mater
şi n-are seamăn pe acest pământ

Oh, bocet e, şi dans, şi zeitate
care îşi paşte turma între crini
e geniul bun ce-n tâmpla ţării bate

Şi dacă astăzi luminaţi trăim
şi inimile noastre-s fermecate
cuvine-se, şi ei, să-i mulţumim

poezie celebră de Corneliu Vadim Tudor din Poezii (1977)
Adăugat de Costel Zăgan
Comentează! | Votează! | Copiază!

Golgota cuvântului

Doamne Iisuse al limbii române
iartă-mă că-ţi răstignesc cuvântul
viaţa trece numai visul tău rămâne
îl păstrez în mine răstignindu-l

Iartă-mă că-ţi sângerez cuvântul
este trup din trupul tău preasfânt
de-l rostesc se-nfiorează găndul
fără tine nu există nici un gând

Este trup din trupul tău preasfânt
viaţa trece visul însă mai rămâne
niciodată azi şi mâine şi oricând
Doamne Iisuse al limbii române

Iartă-mă că-ţi sângerez cuvântul
îi dau viaţa-n mine răstignindu-l

poezie de Costel Zăgan
Adăugat de Costel Zăgan
Comentează! | Votează! | Copiază!

Limba română

Limba română este patria mea
A zis poetul demult cândva.
Limba română e sufletul meu
Zic acuma cu mândrie eu!

Limba română e dor nemuritor
A zis pământul pe care trăieşte al meu popor.
Limba română este a doua mamă a mea
A zis un copil cu ochi ca de stea.

Limba română e dulce şi frumoasă
A zis un bătrân care stătea singur la un colţ de masă.
Limba română e tot ce v-am dat eu mai sfânt.
A zis domnul cu glasul lui curat şi blând.

poezie de Vladimir Potlog (29 august 2020)
Adăugat de Vladimir Potlog
Comentează! | Votează! | Copiază!

Explicaţie

De ani şi ani, de când vorbim
Frumoasa limbă românească,
Se pare că la fel simţim
O chestie deja firescă;

Nu este vorba despre furt
Sau că am fi noi într-o rână,
Ci weekendul, pare mai scurt
Ca zilele din săptămână:

Duminica, se duce-n zbor,
Iar sâmbăta zici că n-a fost (!?)
Trec două zile-aşa uşor
Şi restu'... parc-ar fi de post,

Atât de leneşe şi lungi,
De luni de-o iei, de dimineaţă,
Până pe vineri vezi în dungi
Şi nu de azi, de ieri... de-o viaţă,

[...] Citeşte tot

poezie de Valeriu Cercel
Adăugat de Valeriu Cercel
Comentează! | Votează! | Copiază!

Incertitudini... (odă Limbii Române)

Prin care ceruri-nalte umbli,
Prin care zări te porţi in vânt,
Şi pentru care lumi incerte
Eşti intrebare şi cuvânt?

Prin care vis curat alergi,
Prin care anotimp pribeag,
Şi pentru care munţi de vină
Eşti poarta Cerului cel drag?

Prin care clipe din amurg,
Prin care stele luminate,
Şi pentru care ev demiurg
Eşti timpul ce la poartă bate?

Prin care vieţi de-amărăciune,
Prin care vetre-n care ard,
Şi pentru care sărbători uitate
Eşti steaua ce atârnă-n brad?

[...] Citeşte tot

poezie de Gheorghe A. Stroia din revista "Armonii Culturale" din Adjud (5 august 2014)
Adăugat de Gheorghe A. Stroia
Comentează! | Votează! | Copiază!

Zeno cuantic

Versul meu?
– un fel de apă vie,
o transcendere-a fiinţei dinspre filosofie.

În logica binară a existenţei,
asumându-şi inerent spectacolul imanenţei,
pe calea undelor gravitaţionale – arhetípale
ia formă de conuri de lumină dureros de reale,
însă – din miezul conceptelor simple, atemporale,
având ştiinţa acută a (s-)ensului
cu propria fiinţă urcând
pe scara infinită
a universului,
ca un gest
ritualic –
versul meu
dezlimitează învolt
mirajul obiectiv al cuvântului –
întruchipări în spaţiu şi timp ale gândului,
astfel încât faţă-n faţă cu viaţa, dedalic,

[...] Citeşte tot

poezie de Dumitru Găleşanu din Tratat pentru nemurire (13 septembrie 2016)
Adăugat de Dumitru Găleşanu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Flacăra îndoliată

"Într-o lume relativă"
absolutul e de vină
că ni-i viaţa în derivă
şi murind doar dăm lumină

Absolutul e de vină
ăla care este-n noi
tace iar limba română
printre strictele nevoi

Alea care suntem noi
o ni-i viaţa în derivă
parc-ar fi un car cu boi
"într-o lume relativă"

Absolutu-i vinovat
când se stinge un bărbat

poezie de Costel Zăgan din Cezeisme II (5 noiembrie 2010)
Adăugat de Costel Zăgan
Comentează! | Votează! | Copiază!

Dulce poezie, marea mea iubire (poporului român)

Dulce limba românească
Tu-mi eşti alinare-n casă...
Te caut, dulce armonie
Să devii a mea mireasă.

Muzica unor suflete pribege,
Adesea plânge, suferă, respiră
nu e lumea noastră, ci conspiră
Suntem fiinţe betege?

Nici curajul nu mai avem
Trăim ca şi bulgării trişti şi grei
Ne întristăm adesea şi strigăm,
Suntem popor ales pentru încercări.

E limba noastră, mult iubită,
E limba noastră uitată uneori,
Suntem noi, românii, genii
Sau doar trudim pentru meritele lor?

poezie de Ileana Nana Filip
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!