Poezii despre litoral
16 poezii despre litoral.
Hamsia
Hamsie friptă,-n general,
Mănânci când mergi pe litoral,
Dar și acas', la prânz sau cină,
De ai soție gospodină,
De nu, mănânci la vreo vecină...
poezie de George Budoi din Peștii, pescarii și pescuitul în aforisme, epigrame, poezii, pamflete și satire (25 martie 2020)
Adăugat de George Budoi
Comentează! | Votează! | Copiază!

A vrut să se bronzeze
A fost și ea la mare,
A fost pe litoral.
A stat prea mult la soare
Și-acum stă în spital.
A vrut să se bronzeze
Mai mult ca un țigan.
Acuma stă-n proteze,
Cu ochii în tavan.
Acuma se bronzează
La becuri cu neon.
În venă-i perfuzează
Sângele unui alt om.
Așa pățește omul
Când se vrea viteaz.
Se roagă-apoi la Domnul,
Să scape de necaz.
poezie de Dumitru Delcă (26 iulie 2013)
Adăugat de Dumitru Delcă
Comentează! | Votează! | Copiază!


Trec norii tot mai rar...
Trec norii tot mai rar în lungul lor alai;
O scump luceafăr trist, ce seara îmi răsai,
Tu-nvălui în argint și șesurile toate,
Și golful ațipit, și stâncile-nnoptate;
Sub licărul tău slab, o tainic corp ceresc,
Din gânduri uneori mi-e darg să mă trezesc.
Eu știu c-ai răsărit în zările albastre
Deasupra celei țări dragi inimilor noastre,
Unde frumoșii plopi se-nalță maiestuoși,
Unde foșnesc în somn și mirți și chiparoși
Și unde-n dulce zvon bat valurile-n mare;
Acolo-n munți, cândva, cuprins de-ngândurare,
Privind spre litoral umblam cu lenea mea,
Când noaptea pe colibe încet se așternea
Și-o tânără fecioară ce te căta în lume
Prietenilor ei șoptitu-te-a pe nume.
poezie celebră de Pușkin, traducere de Liviu Deleanu
Adăugat de Simona Enache
Comentează! | Votează! | Copiază!


În vacanță
Este vară călduroasă
Și pe cer e mult senin
În vacanța luminoasă
Fără teme, fără chin.
Când plecăm în graba mare
Sus pe munți sau la bunici
Ori pe litoral, la soare,
Ca să creștem mai voinici.
Vezi în cuiburi cum mai cască
Puii berzelor, cuminți,
Ciocul larg ca să-i hrănească
Grijuliii lor părinți.
Ici și colo rândunele,
Turturele, pițigoi,
Zboară printre rămurele
Și nu au habar de noi.
[...] Citește tot
poezie pentru copii de Gabriela Gențiana Groza din Fântâna cu sori (2010)
Adăugat de Gabriela Gențiana Groza
Comentează! | Votează! | Copiază!


Navighează, navighează...
Navighează, navighează, velier neînfricat
Acolo unde-adie întotdeauna vânturile bune,
N-ai cum ajunge-ntr-un loc mai trist și mai întunecat
Decât locul de unde ai ridicat velele și-ai plecat în lume.
Fiecare val, în trecere, parc-ar vrea să spună, "Hei,
Deși poate moartea sub zâmbetele noastre se aține,
Suntem mai puțin reci, mai puțin ipocrite decât cei
Al căror surâs ucigând speranța, te-au ucis pe tine."
Navighează, navighează pe mări nemărginite tenace
Pe vreme bună sau pe vreme rea navighează neîncetat:
Ce mai furtunoasă mare e un loc de tihnă și de pace
Pentru cel care lasă-n urmă asemenea inimi pe uscat.
Sau dacă vei întâlni un ținut nelocuit, un litoral
Unde, cu inima lui fățarnică, n-a călcat niciodata omul,
Unde niciun sperjur n-a pus piciorul trage, velier, la mal;
Însă până atunci ține departe de ancoră nostromul!
poezie de Thomas Moore, 1779 - 1852, traducere de Petru Dimofte
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!

Marea pisicilor
Final de plută- valurile
se întind ca buzele uscate
după cernelile somnului.
Rar,
în scoicile ciobite,
soarele filtrează mirosul algei
- opacul surâsse crapă-n
lumina derivărilor marine,
mai e virgula pusă după retina
litoralului optic.
Pisica adusă pe mal,
cu solzii alcalini scurși de sare,
își limpezește burta
în foile aspre, răsucită-n
coloana vâslelor iuți
- se duc incet sunetele mării,
sticla cu flori portocalii
acostează coralii
[...] Citește tot
poezie de Dafina David
Adăugat de Sara Nicorov
Comentează! | Votează! | Copiază!


Obiectiv turistic
Experții nu se pot pune de acord
Sub camera ascunsă.
Facilitățile de distracție în afara orelor amiezii
Sunt reduse sub pretextul că
Petrecăreții au provocat scandal
În locuința temporară. Pe litoral.
Aceasta se delimitează ca teritoriu familial
Posesorii felicitându-se,
Adoptă tactica de supraveghere obstinată
A proprietăților fictive.
Potrivit cu rangul, infractorii,
Sub clar de lună
Îndeplinesc misiunea
Bine pusă la punct.
Televiziunea ia atitudine
Prin urmare, face mult zgomot comunicațional.
În zadar.
Entuziaști, agenții de turism dezvoltă afacerea
În baza principiului "primul venit, primul servit".
Autorizația de a se deplasa în mini-vacanță
[...] Citește tot
poezie de Ana-Maria Cristofir din Obiectiv turistic
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!


De ce nu mă întorc în România?
Îmi place țara mea...
Mai trag o-njurătură,
Mai scap de o belea,
Profit de conjunctură,
Îmi aranjez un blat...
Năravuri și cutume,
De-un veac nu s-au schimbat:
Poporu-i pus pe glume,
Vorbește cam porcos,
La trei cuvinte-un sex,
Te face pe din dos,
Mereu rămâi perplex,
Pe drumuri, numai gropi,
La budă e dezastru...
Dar sunt și falnici plopi,
Și cerul e albastru,
[...] Citește tot
poezie de Eugen Ilișiu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Furtuna
Vântul își manifestă prin valuri fantezia
și nebunia
ca o răzbunare
pentru cei ce n-au eliberat ca punct de reper
cenușa eroilor în mare.
Valurile înălțându-se mai presus de zenit:
Onorul mării în fața litoralului însorit,
angrenează o hoardă de aluviuni
nu ca într-un marș obișnuit
ci într-un concurs haotic de încălecări:
Care pe câți poate încăleca odată
sau care de câți pot fi încălecați în același timp
Iată:
Fiare vechi, fiare noi încălecând,
astfel demodându-le;
Pietre de râu, pietre prețioase încălecând,
astfel devalorizându-le;
Pământ sterp, pământ fertil acoperind,
Astfel agricultura provocând-o
Învăluind în acest fel sanctuarele
[...] Citește tot
poezie de Vasile Dan Marchis
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Cântec pentru copacul ucis
Cum stai, copac bătrân, copac frumos,
Înalt, pe-o coamă verde, solitară,
Nu știi că undeva, puțin mai jos,
Se pun la cale mari trădări de țară.
Nelegiuiți cu numele spurcat,
Purtând sămânța șarpelui în vene,
Cu toți dușmanii țării-au pactizat,
Punând infam peceți pe anateme.
De la Nădlac și până-la litoral,
S-au pus ca să distrugă tot pământul,
Și să-i înfigă nației un pumnal,
Ca pe-un deșert, pe-aici să bată vântul.
Spre tine inclusiv ei au pornit,
S-aducă jaf pădurii tutelare,
Arând c-un plug de fier nenorocit
Întreaga verde-a munților splendoare.
[...] Citește tot
poezie de Dragoș Niculescu din Înger fără statuie
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

<< < Pagina 1 >
Pentru a recomanda secțiunea cu Poezii despre litoral, adresa este:
