lumânări şi moarte

Carpe diem

Bătrânei clipe care moare,
Şi moare fără alinare,
O biată clipă călătoare,
Aprindeţi-i o lumânare
Şi de puteţi chema Salvare!

poezie de Viorel Truşcă din Gânduri tipărite
Adăugat de Dorina Golea
Comentează! | Votează! | Copiază!

Ca lumânarea ardem cât trăim,
Ori ca ţigara ce-a rămas chiştoc.
Şi azi, când mor, sărutul tău de foc,
Mi-arată că ne naştem să iubim.

catren de Mihaela Banu (11 mai 2021)
Adăugat de Mihaela Banu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Moartea unui înger

Acolo sus, în vârf de munte,
Pe-întinsul alb, imaculat,
Un îngeraş cu aripi frânte,
Căzând din cer, a decedat.
Muntele ca un părinte,
Iute şi-a schimbat veşmântul.
Cu brazii, lumânări sfinte,
A împodobit pământul.

poezie de Dumitru Delcă (mai 2014)
Adăugat de Dumitru Delcă
Comentează! | Votează! | Copiază!

Lupul de stepa

Atâtea ceruri amânate,
Sub care lupii mei flămânzi,
Zăreau în joc de frunze moarte,
Inelul umbrelor prelungi...

Atâtea drumuri netrăite,
Pe care n-ai cum să le-ajungi...
Îmi strigă carnea în jur lupii,
Toţi vor veni - tu ai să fugi!

Atâtea oase-mprăştiate,
Prin stepe, fără lumânare!
Un singur lup flămând trăieşte,
În el, lumina cărnii moare.

poezie de Elena Albu
Adăugat de Olga Bocioaca
Comentează! | Votează! | Copiază!

Ochi de inel

Să-nveţi să mori de la vânt,
să mori cum moare apa
în cristalele încă vibrând
îngropate cu pleoapa.
Cu începutul de moarte, să te deprinzi,
al lumânării de seară
ivind din mâl de oglinzi
peşti lungi cu solzi de ceară.
Să înveţi cum se moare, să-nveţi
mereu un alt chip de-a apune,
frunze, ploi şi cetăţi,
toate de gropniţe-s bune.
Cum moare mireasma să mori,
geruind pereţii de sticlă
subţiri, cu vapori
de singurătate şi frică.
Să mori într-un fel
încercat doar de tine,
curgând printr-un ochi de inel.
al logodnei divine...

poezie celebră de Gheorghe Tomozei
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!

Ochi de inel

Să-nveţi să mori de la vânt,
să mori cum moare apa
în cristalele încă vibrând
îngropate cu pleoapa.
Cu începutul de moarte, să te deprinzi,
al lumânării de seară
ivind din mâl de oglinzi
peşti lungi cu solzi de ceară.
Să înveţi cum se moare, să-nveţi
mereu un alt chip de-a apune,
frunze, ploi şi cetăţi,
toate de gropniţe-s bune.
Cum moare mireasma să mori,
geruind pereţii de sticlă
subţiri, cu vapori
de singurătate şi frică.
Să mori într-un fel
încercat doar de tine,
curgând printr-un ochi de inel.
al logodnei divine...

poezie de George Tomozei
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!

Lumânarea oaie

aşa a fost să fie: puţină gălăgie
la hanul morţii mele
un grup de polonezi
mânca la prânz bătaie de la copacii verzi!
o
lumânare oaie (?!) ardea şi ea de tot
o
iar sicriul umed, cu felul trei la masă
proptit, de dulce,-n cot
filosofa pe margini
de cer şi de câmpie!

poezie de Traian Abruda
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Un stejar era gata să-şi aducă aminte

Un stejar era gata să-şi aducă aminte.
O colină visa multe vise.
Un fluviu iubea înserarea
mai tare decât e voie să iubeşti.
Flăcării sale temătoare
lumânarea îşi povestea copilăria.
Un lac avea numeroase inimi.
Pur şi simplu, pe stradă,
un afiş foarte verde
nu accepta să moară.
Mai sensibili ca noi.

poezie clasică de Alain Bosquet
Adăugat de Simona Enache
Comentează! | Votează! | Copiază!

Adio, poezie

Bem – şi-aşteptăm surâsuri care nu pot să existe.
Lumânările presimt când pasiunea moare
Şi suferă pentru despărţrile noastre triste.
Lacrimile lor curg până-aprind cerul în zare.

poezie de Du Mu, traducere de Petru Dimofte
Adăugat de Petru Dimofte
Comentează! | Votează! | Copiază!

Lenea

Nea Miai îi spunea mamei, înainte de a muri:
- Nicoliţă, dumneata să te dai la poartă
Şi să te ţâi, să nu vină alea cu lumânări
Şi ţi le pun în mână.
- Păi de ce, nea Miai?
- Păi, de-aia! Că vin alea cu lumânări să-mi aducă
Să le dau la ăi morţi. Zic: să-i duci şi lui Ion,
Lui Petrică, să-i duci şi lui Sandu al meu. Şi eu pe unii
Nici nu i-am cunoscut, ar trebui să umblu mereu, o vecie,
Şi rămân cu lumânările-n mână.

- Şi aşa ai făcut, mamă, te-ai ţinut la femei să nu vină?
- Păi cum, eu puteam să mă împotrivesc cu satul?
Da' lui îi era lene să umble pe lumea cealaltă,
Voia să se păstreze şi mort.

poezie celebră de Marin Sorescu din La (L)ilieci, Cartea a doua (1977)
Adăugat de MG
Comentează! | Votează! | Copiază!