lumină şi relativitate

Dincolo de relativ

În vârful cuvintelor
Am scrijelit idei,
Pudoarea gândurilor sacre
Pluteşte instantaneu
Printre cei surexcitaţi
De euforia succesului,
Traseele se întretaie
Cu numele la propriu,
Doar tăria spectrului
Ne va povăţui idilic,
Spre tagma împlinirilor
În dauna unui suspin
Sumbru al decadenţei,
O luptă mai acătării
Va declanşa trecerea
În virtutea impulsurilor
Sub lumina izbânzilor,
Printre titanice auspicii
Spre escapade benefice.

poezie de David Boia (12 noiembrie 2013)
Adăugat de anca petru
Comentează! | Votează! | Copiază!

Peisaj

Privesc cu rezerve
Departe în zare
Şi iată discrepanţa
Insurmontabilă
Oameni infimi
Pe o planetă pitică
Şi peste tot
Universul fără margini
Şi în jur nimic viu
Nici urmă de viaţă
Numai eter
Total relativ
Şi pete de lumină
Sau nori stranii
Din praf de stele

poezie de David Boia (12 martie 2019)
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!

Suflet trecător

Într-un oraş cu mult soare,
azi, simt palpitînd inimi
într-un tempo democrat.

Un trecător banal
balansează într-un colaps,
spulberîndu-mi gîndurile,
politizate şi ele,
pentru salvarea unui vis
prăbuşit.

Reculeg materia din cer
şi o preschimb
în cosmos anesteziat.

Aici, într-un spaţiu poetizat,
nici nu ţi-ai dori să iradiezi
între glorie şi epos.

Aşteptîndu-mi întîrziat paşii,

[...] Citeşte tot

poezie de Lilia Manole
Adăugat de Lilia Manole
Comentează! | Votează! | Copiază!

Iubeşte-ţi singurătatea!

Iubeşte-ţi singurătatea!
Lumea este plină de singurătăţi,
Uneori împărţite la doi...
Mergem în ritm cu imaginea din oglindă.
Ne îmbrăţişează eteric,
Neputând fizic să ne cuprindă.
Stau braţele întinse spre plus infinit...
Din întuneric lumina a răsărit.
Trecem prin lumină întuneric şi taină.
Singuratici, apatici,
Sângerând de durere şi teamă.
Iluzii, deşertăciuni – imaginea falsă a propriei lumi.
Relative şi reci,
Alunecoase ca pavelele de gheaţă
Ale unei peşteri subterane
Sunt clipele, Doamne!

poezie de Rodica Nicoleta Ion din ROGVAIV-ul stărilor
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Flacăra îndoliată

"Într-o lume relativă"
absolutul e de vină
că ni-i viaţa în derivă
şi murind doar dăm lumină

Absolutul e de vină
ăla care este-n noi
tace iar limba română
printre strictele nevoi

Alea care suntem noi
o ni-i viaţa în derivă
parc-ar fi un car cu boi
"într-o lume relativă"

Absolutu-i vinovat
când se stinge un bărbat

poezie de Costel Zăgan din Cezeisme II (5 noiembrie 2010)
Adăugat de Costel Zăgan
Comentează! | Votează! | Copiază!

Tăceri albe

printre cuvinte străine
reptilele urcă pe glezne
geometria îşi acute unghiurile drepte
biserica urcă în nori fără enoriaşi

imagini împrăştiate în spaţiu
plutesc într-o relativă abandonare

refuz depărtarea şi reinventez o aşteptare
pe o curbă abisală a unei raze de lumină

răsfoiesc un interval gri
de pe orbita mea
deşertică

migrez solitar imaginar
spre glasul frunzei ce mă cheamă
prin ecouri nelimpezi

copacii nu ştiu nimic

[...] Citeşte tot

poezie de Oana Frenţescu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Prevestire

O prevestire ar dilata timpul
La o scară sensibil voalată
Dar numai în plan emoţional
Şi pare-se undeva asimetric
În sistemul de veghe inteligent
La subiect cu rezerva de rigoare
Din cauza legilor relativităţii
Impuse fizic şi de altă natură
Ar trebui mărită viteza de reacţie
Până aproape de sărutul luminii
Aşa s-ar putea intra inopinat
Pe celălalt tărâm cel al euforiei
Acolo s-ar găsi secvenţe rodnice
Din care ar răsări stări agreabile
Noi destine ascendente în mister
Situaţii angelice şi de încântare.

poezie de David Boia (6 februarie 2017)
Adăugat de David Boia
Comentează! | Votează! | Copiază!

Despre literatură şi timp

Timpul e, de fapt, un anotimp,
Prelung, etern, lipsit de remanenţă,
E-o stare veşnică de permanenţă...
Timpul este, de-a pururea, răstimp!

De-aceea, noi trăim în contratimp,
Suavi, ne pierdem în evanescenţă,
Comunicăm sublim doar în absenţă,
Visând c-o să ajungem în Olymp...

Cu timpul te măsori, când n-ai măsură,
Te laşi rănit de umbră şi lumină,
Şi, Doamne, în a timpului fisură,

Cădem, c-o relativă disciplină,
Despre iubire scriem, despre ură,
Şi despre neaua blănii de hermină,

Cine-am fi, Simm, fără literatură?

poezie de Dumitru Sârghie
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Învăţăm să vizualizăm

Doar vizualizăm fericirea...
Timpii se împart inegal
Între "a fi" şi "a nu fi".
Nu mai putem iubi.
Plus infinitul desparte
Universul de oameni,
Liniştea de tăcere
Şi viaţa de moarte.
Tălpile-şoaptă caută mângâiere.
Dor când stelele ascuţite
Se rostogolesc tăcut şi cuminte,
Pe portativul aducerii-aminte.
Doar utopii –
Ca şi cum am spune ca albul e negru,
Iar noaptea e zi.
La marginea fiecărei secunde
Se sfârşeşte o eră.
Noi devenim hotar şi fluture cu aripi de jar.
Relative sunt toate,
Fericire, lumină, iubireşi şoapte...

poezie de Rodica Nicoleta Ion din ROGVAIV-ul stărilor
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Luna arunca

sclipiri demente peste sicriul
care totuşi rămânea negru
dar automobilele acelea albe
cochete, de o apartenenţă
fragilă
reflectau întreaga lumină a cerului
orchestra aceea nebună scârţâia
şi scârţâia
iar ceaţa începea să acopere
muzicanţii fără cap şi fără coadă
în noaptea aceea îi ardea
de glumă mortului şi noi aveam
încă înfăţişări relativ normale
gornistul cu cap de paie
suna adunarea ultimilor soldaţi
cu picioare de lemn care mărşăluiau
în ceaţa beată care extazia
un cap de muiere aruncat peste
o manta udă şi incredibil de verde

poezie de Vasile Culidiuc
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!